>> comedia O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale
Realist clasic, Caragiale este socotit un Molière al românilor, “cel mai mare creator de viată din intreaga noastra literatura” G. Ibrăileanu. Acesta crează personaje memorabile, evocări ale unor tipuri umane eterne.
Capodopera dramaturgiei noastre, comedia “O scrisoare pierdută”, a fost prezentată prima data pe scena Teatrului Naţional Bucureşti ȋn anul 1884.
EVIDENTIEREA TRASATURILOR
Comedia este specia genului dramatic, în versuri sau în proză, care are finalitate moralizatoare şi produce râsul cititorului sau al spectatorului, prin folosirea a diferite tipuri de comic. Ca trăsături generale ale comediei pot fi menţionate: personajele reprezintă categorii sociale diverse; subiectele sunt general umane, eroii întruchipând caractere (parvenitul obraznic, sclavul şiret, aristocratul mândru); conflictul se concentrează ȋn jurul contrastului dintre aparenţă şi esenţă; deznodământul este vesel; stilul – parodic. Conflictele dramatice în comedie sunt derizorii, de nivel exterior şi ilustrează ridicolul preocupărilor personajelor.
Comedia “O scrisoare pierduta” apartine realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturala “Junimea” si estetica realistului se gasesc in critica “formelor fara fond” si a politicienilor corupti, satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observatie acut, veridicitatea obtinuta prin tehnica acumularii detaliilor, individualizarea personajelor prin limbaj.
TEMA SI VIZIUNEA
Tema operei lui Caragiale este parvenitismul, expus prin redarea vietii publice si de familie a unor personaje comice. Creatia lui Caragiale pune in valoare tema prin prezentarea discrepantelor majore dintre “a parea” (aparenta) si “a fi” (esenta).
Viziunea asupra lumii pe care Caragiale o expune in opera sa este una critica. Cu scopul corectarii moravurilor societatii, aceasta opera comica starneste rasul, pedepsind astfel gresitele deprinderi ale oamenilor.
Titlul unei opere este un element paratextual care ghideaza lectura cititorului, formand un orizont al asteptarii. Titlul comediei lui Caragiale este semnificativ, redă esenţa şi circumscrie tema operei, referindu-se la pretextul ȋn jurul căruia evoluează evenimentele - pierderea scrisorii. Articolul nehotarat “o” din titlu arata atat banalitatea cat si repetabilitatea evenimentului, atat in opera, cat si in realitate.
Sursa de inspiratie pentru opera lui I.L.Caragiale este viata politica a anului 1883. In acel an, problematica revizuirii constitutiei a scindat partidul liberal in doua grupari: cea moderata, condusa de I.C.Bratianu si cea radicala, condusa de C.A.Rosetti. Acest fapt impreuna cu farsa unor alegeri petrecute in acel an a condus la nevoia satirizarii evenimentelor, cu scopul corectarii greselilor clasei politice.
Actiunea operei se petrece “in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”. Scopul acestor repere spatio-temporale este acela de a generaliza. Neprecizarea unei locatii sau a unui moment de timp a facut ca aceasta opera sa ramana reprezentativa de-a lungul istoriei. Repetabilitatea evenimentelor prezentate s-a dovedit a fi o realitate, facand ca piesa lui Caragiale sa devina o capodopera a literaturii noastre.
Sursa de haz o reprezintă contrastul dintre desfăşurarea conflictului şi rezolvarea lui. Ridicolul este subliniat de intransigenta initiala şi compromisul final. Deznodământul este fericit, marcat prin ȋmpăcarea celor implicati ȋn conflict. Conflictul principal al operei este reprezentat de infruntarea pentru puterea si influenta politica a doua forte rivale. Sunt puse fata in fata gruparea aflata la putere, reprezentata de prefectul Stefan Tipatescu, Zaharia Trahanache - presedintele gruparii locale a partidului si Zoe - sotia lui Trahanache si Nae Catavencu, un ambitios avocat, redactor sef si proprietar al ziarului “Ragnetul Carpatilor”. Conflictul secundar apare datorita cuplului comic Branzovnenescu - Farfuridi, care se tem de tradarea prefectului. Tensiunea dramatica si puterea conflictului sunt sustinute gradat prin inlantuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, in finalul piesei si prin tehnica amplificarii treptate a conflictului (tehnica “bulgarelui de zapada”).
PREZENTAREA TEMEI PE MOMENTELE SUBIECTULUI
Tema operei “O scrisoare pierduta” este sustinuta in intregul text al creatiei, prin seria de intamplari comice expuse cititorului.
Ȋn expoziţiune, primele două scene ale actului I, este prezentată casa prefectului Ştefan Tipătescu, observându-se amânarea anunţării veştii despre scrisoare, ȋn discuţia cu Ghiţă Pristanda.
Intriga o reprezintă pierderea unei scrisori de amor a prefectului către Zoe, nevasta lui Trahanache, dar conflictul se precizează odată cu anuntaarea intenţiei de şantaj a lui Caţavencu, care a furat scrisoarea de la Cetăţeanul Turmentat, care, la rândul său, o găsise Catavencu ameninţa cu publicarea acestei scrisori ȋn ziarul său dorind mandatul de deputat. Ȋn desfăsurarea acţiunii Trahanache pare a nu da importanţă scrisorii, considerând-o o plastografie, Tipătescu e hotărât să-l distrugă pe Caţavencu, iar Zoe hotărâtă să-i susţină pretenţiile pentru a nu fi compromisă.
Farfuriidi şi Branzovenescu, avocaţi ȋn partidul la putere, acuză de trădare. Tensiunea creşte prin arestarea lui Caţavencu şi conflictul pare a se ȋncheia cu victoria acestuia, deoarece Tipătescu e convins de Zoe.
Lovitura de teatru este sosirea telegramei prin care centrul cere alegerea lui Dandanache.
Puctul culminant se petrece ȋn actul III, după discursurile electorale ale lui Farfuridi şi Caţavencu, la comunicarea candidatului de la centru, când se iscă bătaia pusă la cale de Zoe şi Fănică, gasind poliţa falsificată de Caţavencu. Ȋn bătaie Catavencu pierde pălăria ȋn căptuşala căreie ţinea scrisoarea. Găsită de acelaşi Cetăţean Turmentat scrisoarea e ȋnapoiată “andrisantului” cunoscut, adica lui Zoe. Fericită, Zoe ȋl iartă pe Caţavencu, cerândui să conducă manifestaţia ȋn cinstea adversarului politic.
Deznodământul aduce ȋmpăcarea, totul ȋncheindu-se ȋntr-o atmosferă de sărbătoare şi veselie unanimă.
Comicul de situaţie e redat prin ȋncurcături, confuzii, coincidenţe. Se observă pierderea şi găsirea scrisorii de două ori şi de către acelaşi personaj, cuplul comic Farfuridi- Brânzovenescu, triunghiul conjugal Tipatescu-Zoe-Trahanache, paralelismul şantajului ce stă la baza parvenirii, până la final când toţi se ȋmpacă.
Comicul de moravuri e realizat şi la nivel public, prezentând corupţia ȋn societate, şi la nivel particular, la nivel familial, prin relaţia celor doi, Zoe si Trahanache, cel din urma ignorand relatia intima a sotiei sale.
Comicul de caracter surprinde diferite tipuri umane: Fanfaronul, ipocritul, cocheta, Don Juan-ul, prostul fudul apar in comedia universala clasică, dar la Caragiale sunt şi particularităţi, de exemplu Trahanache e “ȋncornoratul simpatic”. Paul Constantinescu ȋmparte tipurile comice la Caragiale ȋn nouă categorii, din care ȋn “O scrisoare pierdută” regăsim: ȋncornoratul ȋntruchipat de Trahanache, amorezul ȋn personajul Tipătescu, cocheta Zoe, demagogul reprezentaat ȋn trei personaje - Caţavencu, Dandanache şi Farfuridi, Brâncovenescu, servitorul ȋn personajul Ghiţă, cetăteanul reprezentat de Cetăţeanul Turmentat.
Comicul de nume e subliniat şi ȋn studiul lui G. Ibrăileanu: “numele proprii ȋn opera Domnului Caragiale”.
Zaharia Trahanache arată zahariseală, amânare, dar şi modelare uşoară de superiori şi de Zoe, “trahanaua” fiind o coca moale.
Pristanda e servil, umil, fără personalitate, joacă aşa cum I se cantă, numele venind de la un joc popular.
Nae Caţavencu e ipocrit, palavragiu, numele derivând de la “caţă” şi “caţaveică”.
Agamemnon Dandanache poartă numele vestitului rege de la Troia. Numele acestuia e diminutivat “Agamiţă” şi face numai dandanale.
Comicul de limbaj se realizează la toate nivelurile limbii. Generatoare de comic sunt ticurile verbale “puţintică răbdare”, “…”, greşelile de pronunţie “”, “bampir”, “andrisant”, paronimele “scrofulous”, “remuneraţie”, nonsensul “industria română e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire” sau “ ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic [..]”, pleonasmul şi cacofonia “o soţietate fără prinţipiu va să zică că nu le are”, tautologie “măsa-măsii”, “foncţia-Foncţie”, “coana Joiţica”, stil prolix, anacolut, nepotriviri de stil.
OPINIA
In opinia mea, in comediile sale I.L.Caragiale rămâne fidel propriei ideologii conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, modul cel mai direct de demascare a prostiei, inculturii, demagogiei şi fariseismului: „nimic nu arde pe ticaloşi mai mult ca râsul”.
CONCLUZIA
Ȋn studiul „Comediile d-lui I.L.Caragiale”, Titu Maiorescu apăra valoarea estetică a operelor marelui clasic şi susţine rolul moralizator al artei acestuia. Comedia „O scrisoare pierdută” este, ȋnconcluzie, o capodoperă a nemuritorului Caragiale, un pilon de rezistenţă ȋn comedia românească şi, nu ȋn ultimul rând, supunându-se machiavelismul, un mecanism de facilă critică a falselor valori şi a inculturii.