>> comedia O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale
„O scrisoare pierdută” este inspirată din viaţa societăţii româneşti de la sfârşitul sec. al XIX-lea .Tema literară prezintă viaţa publică şi de familie a unor politicieni şi dorinţa lor de a parveni.
Titlul sugerează obiectul de şantaj pentru obţinerea funcţiei politice. Articolul nehotărât „o” arată gradul de generalitate a întâmplărilor si repetabilitatea lor.
Opera este structurată în patru acte divizate în scene. Subiectul comediei este structurat în patru acte. Acțiunea este situată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, adică în 1883.
Particularități de construcție a personajului
Statutul social al lui Nae Cațavencu este precizat în lista personajelor de la începutul piesei. El este prezentat ca avocat, director-proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”, prezident-fondator al Societății Enciclopedice Cooperative „Aurora Economică Română”.
În acțiunea comediei, Cațavencu provoacă intriga, șantajându-i pe Trahanache, Tipătescu și Zoe cu ajutorul scrisorii, pentru a obține sprijinul lor spre a fi ales deputat la alegerile din 1883. În cadrul partidului de guvernământ, Cațavencu reprezintă, la nivelul capitalei județului de munte, un grup e orientare radicală, opus liniei oficiale, pe care o reprezintă, la nivel local, Tipătescu și Trahanache. Aceștia îl susțineau inițial pe Farfuridi, dar se văd siliți să-l sprijine pe Cațavencu.
Numele îi provine de la „cață”, sugerând o persoană care vorbește mult.Înseși denumirile ziarului și a societății exprimă demagogia lui Cațavencu. El este tipul demagogului, al omului care face caz de principii în care nu crede.
Cațavencu este ambițios, vrând să joace un rol important „în orașul ăsta de gogomani, und eu sunt cel dintâi dintre fruntașii politici”. Pentru a-și satisface ambiția, el este gata să comită, fără niciun scrupul, cele mai josnice fapte: fură scrisoarea, șantajează, falsifică o poliță pentru a încasa în mod ilegal o sumă importantă de la societate. El își maschează însă aceste acțiuni sub aparența preocupării patriotice pentru interesul general. În discursul de la întrunirea electorală, se preface că nu-și poate stăpâni plânsul de emoție când se gândește la „țărișoara” lui.
Din punct de vedere politic, el este adeptul liberalismului, susținând necesitatea dezvoltării industriale cu argumente ridicole, precum acela că trebuie să avem și noi „faliții noștri”.
Lipsa de caracter a personajului reiese și din faptul că este arogant atunci când se simte stăpân pe situație, când are scrisoarea în posesia lui, dar laș, umil, atunci când o pierde. Pentru a se salva, el acceptă condițiile puse de Zoe și anume: de a conduce manifestația și a prezida banchetul în cinstea rivalului său, Dandanache.
Din punctul de vedere al limbajului, el trece cu ușurință de la frazele sforăitoare, de la retorica avocățească, la comunicarea familiară.
În opinia mea, Cațavencu ilustrează magistral, sub raport artistic, tipul demagogului, în cadrul satirei politicianismului realizate în comedia lui Caragiale.