Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.
"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii comice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii.
Ghita Pristanda - statut social, trăsături
Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit in toate momentele cheie ale actiunii.
Comicul de caracter se compune, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele politaiului, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Pristanda este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care definite contradictia dintre esenta si aparenta. Politaiul orasului vrea sa para o autoritate oficiala, cu o profesie dificila in societate ("n-are si el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de scuiare, ca tot crestinul..."), dar, in esenta, atributiile sale se resting la indeplinirea ordinelor verbale ale prefectului, nici una dintre preocuparile sale nu se consacra interesului public.
"Scrofulos la datorie", este constient ca trebuie sa-si serveasca seful, nu din constiinta "misiei", ci mai ales dintr-o etica sustinuta de interesul personal: "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget". Functionar servil, incalca legea din dispozitia superiorilor si-l aresteaza abuziv pe Catavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fanica: "curat violare de domiciliu, da umflati-l!".
Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru de greutate propriul interes. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, slugarnic, se pune bine si cu Nae Catavencu in eventualitatea ca acestuia i-ar izbuti santajul si-l maguleste fara jena, dupa ce, in prealabil, ii perchezitionase casa cautand scrisoarea de amor si il arestase abuziv. Umil si lingusitor, profita de ocazie si se gudura pe langa Catavencu: "eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia totdeauna; ca sa nu va uitati la mine.. .adica pentru misie. ..altele am eu in sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeratie dupa buget, mica...".
Se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand...". Comicul de situatie este ilustrativ in scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa le cumpere pentru a pavoaza orasul in cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru patruzeci si patru de steaguri, insa el cumparase numai "vreo paispce... cinspce". Ca sa se disculpe de aluzia lui Tipatescu despre cum "a tras frumusel condeiul", Pristanda numara steagurile arborate de cate doua ori si aduna gresit, numai ca sa-i iasa la socoteala "patruzeci si patru, in cap...": "Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci".
Incultura, lipsa de instructie sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele -"bampir", "famelie", "catrindala", "scrofulos", "renumeratie"-, are ticuri verbale ("curat") care frizeaza prostia. De exemplu, alaturarea cuvantului "curat" altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l penibil si ridicol: "curat misel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un caine", "curat violare de domiciliu", "curat constitutional".
Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter -servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate-, deoarece pristandaua este un joc popular, asemanator cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.
Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor remarcandu-se comicul de situatie, de caracter , de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg.
Prin didascalii (parantezele autorului privind starile personajului) si indicatii scenice (sugestii regizorale), care sunt adevarate fise de caracterizare directa/indirecta, autorul isi "misca" personajele, le da viata. La Pristanda, de exemplu, dramaturgul mentioneaza "(naiv)", "(schimband deodata tonul, umilit si naiv)", de unde reies principalele trasaturi ale personajului, prosatia si servilismul.
In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul eel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".