>> comedia O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale
I.L. Caragiale este considerat a fi cel mai mare dramaturg român, George Călinescu prezentând-ul drept ''naturalistul nostru prin excelenţă”. Reprezentativă pentru viziunea despre lume a scriitorului este comedia de moravuri „O scrisoare pierdută”, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din evenimente reale, politice ale anului 1883.
EVOLUTIA CUPLULUI DE PERSONAJE
Autorul construiește o adevărată galerie tipologică de personaje printre care se distinge și cuplul Ștefan Tipătescu – Zoe Trahanache.
Statutul social al personajelor este observat în lista de personaje de la începutul piesei. Tipătescu este prefectul județului, așadar unul dintre stâlpii puterii locale, cel mai important personaj în procesul electoral. Poziția sa marcantă este doar aparentă, în realitate comportamentul său fiind dictat de sentimentele de iubire pe care le manifestă față de Zoe. Despre Zoe aflăm că este „soția celui de mai sus”, a lui Zaharia Trahanache, cu opt ani mai tânără decât acesta, fiind singurul personaj feminin dintr-o lume a politicului dominată de bărbați.
Din punct de vedere psihologic, relația dintre cele două personaje este realizată pe baza antitezei dintre caracterul slab al lui Tipătescu și cel puternic, manipulator al lui Zoe. Astfel, în relația de cuplu, Tipătescu reprezintă planul afectelor, iar Zoe pe cel al raționalului.
Relația inimă dintre cele două personaje (dragostea pe care și-o poartă) reiese, înainte de toate, din conținutul scrisorii, pe care prefectul i-o adresează lui Zoe. Față de aceasta, Tipătescu se crede irezistibil, iar limbajul utilizat este de un comic savuros. Scena VI din Actul al II-lea devine, de asemenea, reprezentativă pentru observarea relației dintre cele două personaje. Zoe se folosește în mod dramatizat de aparenta slăbiciune feminină, pentru a-l determina pe Tipătescu să-l susțină în alegeri pe Nae Cațavencu. Acesta cedează în fața rugăminților și se retrage în umbra femeii iubite, recunoscându-i, astfel, autoritatea.
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică dispune de un cronotop restrâns. Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte”, iar timpul este limitat la 3 zile, anul de grație 1883, dar precizarea ambiguă „în zilele noastre” permite actualizarea acestui timp carnavalesc. Acțiunea schematizează cele cinci momente clasice din spectacolul de teatru. În expozițiune este reliefat conflictul de interese dintre grupul disident al lui Nae Cațavencu și aripa moderată reprezentată de prefect, Trahanache, Pristanda și Zoe (conflict derizoriu). Intriga constă în pierderea scrisorii de dragoste în ajunul zilei și se reconstituie din relatările personajelor într-o cronologie inversă. Este urmărit în continuare traseul sinuos al scrisorii compromițătoare. Cațavencu fură scrisoarea de la Cetățeanul turmentat și pretinde să fie susținut în alegeri de grupul celor care dețin puterea. Acesta obține promisiunea lui Zoe că va fi desemnat drept candidat la întâlnirea din seara următoare, însă printr-o depeșă (adusă de Pristanda) centrul impune candidatura lui Agamemnon Dandanache. Punctul culminant expune desemnarea candidaturii lui Dandanache urmată de încăierarea rivalilor politici și soldată cu pierderea scrisorii de către Cațavencu. Deznodământul este unul vesel: scrisoarea este înapoiată lui Zoe și se sărbătorește victoria lui Dandanache.
Ștefan Tipătescu este prefectul județului, stâlp al puterii conservatoare, tipul donjuanului, al „primului amorez”, dominat de amanta sa, Zoe (tipul cochetei, ambițioasei, femeia puternică, ce conduce din umbră politica județului, folosindu-se de seducție pentru a manipula). Spre deosebire de celelalte personaje ale piesei, Tipătescu este cel mai puțin marcat comic, fiind un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv după cum îl caracterizează în mod direct Trahanache („E iute! Nu are cumpăt.”). Caracterizarea indirectă se realizează prin comportament, limbaj, dar și nume. Prenumele prefectului face trimitere la personalitatea marcantă a lui Ștefan cel Mare, în timp ce numele său vine de la cuvântul „tip” și este derivat cu cel mai banal sufix din onomastica românească „-escu”, fapt ce plasează personajul în anonimat. Diminutivul Fănică, utilizat de cunoscuți, pune în evidență contrastul dintre aparență (Ștefan, stăpânul județului) și esență (Fănică, bărbatul slab în fața femeii). Ștefan Tipătescu este un prieten duplicitar (are o legătură amoroasă cu soția prietenului său, Zaharia Trahanache), orgolios (este sigur că va câștiga candidatura), abuziv (are gândire de stăpân medieval, transformându-l pe Pristanda în slugă personală) și ușor influențabil (dominat și șantajat emoțional de Zoe)
În concluzie, „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie totală în care sunt criticate defecte ale societății: corupția, ipocrizia, demagogia, adulterul, îngâmfarea. Deși nu sunt sancționați prin comicul de limbaj, Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache sunt ironizați pentru legătura amoroasă extraconjugală, semnificative în acest sens fiind numele lor de alint (Fănică și Joițica).