>> comedia O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale
Reprezentativă pentru viziunea despre lume a scriitorului este comedia de moravuri „O scrisoare pierdută”, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din evenimente reale, politice ale anului 1883. Autorul construiește o adevărată galerie tipologică de personaje printre care se distinge și Ștefan Tipătescu, tipul „primului amorez”.Particularități de construcție a personajului
Statutul social al personajului este observat în lista de personaje de la începutul piesei, acesta fiind prefectul județului, așadar unul dintre stâlpii puterii locale, cel mai important personaj în procesul electoral. Poziția sa marcantă este doar aparentă, în realitate comportamentul său fiind dictat de sentimentele de iubire pe care le manifestă față de Zoe. Din punct de vedere psihologic, Ștefan Tipătescu reprezintă un caracter slab , ușor influențabil. Personajul se autovictimizează, susținând că și-a sacrificat carierapromițătoare „de dragul partidului și a lui Zoe”, în realitate, el nu face nimic pentru a-și depăși condiția, fiind un adaptat al lumii în care trăiește. Versatilitatea comportamentului său se reflectă în schimbările de atitudine, trecând brusc de la calm la furie.
Caracterul slab al lui Ștefan Tipătescu reiese, înainte de toate, din conținutul scrisorii de amor pe care i-o trimite amantei sale. Epistola evidențiază nu numai relația amoroasă, adulterină dintre Zoe și Tipătescu, dar și discrepanța dintre esență și aparență a caracterului bărbatului. Comicul reiese din pretențiile acestuia de a fi o personalitate autoritară în viața politică, însă adevărata realitate îl surprinde drept un individ neancorat, ce acționează pe baza sentimentelor. Un alt acces sentimental și furios al personajului are loc atunci când ordonă arestarea lui Cațavencu (care era deținătorul scrisorii compromițătoare și amenința cu publicarea ei) , în loc să opteze pentru o atitudine mai diplomatică și negociatoare.
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică dispune de un cronotop restrâns. Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte”, iar timpul este limitat la 3 zile, anul de grație 1883, dar precizarea ambiguă „în zilele noastre” permite actualizarea acestui timp carnavalesc. Acțiunea schematizează cele cinci momente clasice din spectacolul de teatru. În expozițiune este reliefat conflictul de interese dintre grupul disident al lui Nae Cațavencu și aripa moderată reprezentată de prefect, Trahanache, Pristanda și Zoe (conflict derizoriu). Intriga constă în pierderea scrisorii de dragoste în ajunul zilei și se reconstituie din relatările personajelor într-o cronologie inversă. Este urmărit în continuare traseul sinuos al scrisorii compromițătoare. Cațavencu fură scrisoarea de la Cetățeanul turmentat și pretinde să fie susținut în alegeri de grupul celor care dețin puterea. Acesta obține promisiunea lui Zoe că va fi desemnat drept candidat la întâlnirea din seara următoare, însă printr-o depeșă (adusă de Pristanda) centrul impune candidatura lui Agamemnon Dandanache. Punctul culminant expune desemnarea candidaturii lui Dandanache urmată de încăierarea rivalilor politici și soldată cu pierderea scrisorii de către Cațavencu. Deznodământul este unul vesel: scrisoarea este înapoiată lui Zoe și se sărbătorește victoria lui Dandanache.
Ștefan Tipătescu este prefectul județului, stâlp al puterii conservatoare, tipul donjuanului, al „primului amorez”. Spre deosebire de celelalte personaje ale piesei, Tipătescu este cel mai puțin marcat comic, fiind un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv după cum îl caracterizează în mod direct Trahanache („E iute! Nu are cumpăt.”). Caracterizarea indirectă se realizează prin comportament, limbaj, dar și nume. Prenumele prefectului face trimitere la personalitatea marcantă a lui Ștefan cel Mare, în timp ce numele său vine de la cuvântul „tip” și este derivat cu cel mai banal sufix din onomastica românească „-escu”, fapt ce plasează personajul în anonimat. Diminutivul Fănică, utilizat de cunoscuți, pune în evidență contrastul dintre aparență (Ștefan, stăpânul județului) și esență (Fănică, bărbatul slab în fața femeii). Ștefan Tipătescu este un prieten duplicitar (are o legătură amoroasă cu soția prietenului său, Zaharia Trahanache), orgolios (este sigur că va câștiga candidatura), abuziv (are gândire de stăpân medieval, transformându-l pe Pristanda în slugă personală) și ușor influențabil (dominat și șantajat emoțional de Zoe).
În concluzie, „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie totală în care sunt criticate defecte ale societății: corupția, ipocrizia, demagogia, adulterul, îngâmfarea. Lumea „eroilor” lui Caragiale acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea unui statut social nemeritat, cum este și în cazul prefectului Tipătescu, un personaj fără spirit rațional-politic.