Camil Petrescu este prozator si dramaturg interbelic, creator a două romane moderne prin excelență (”Ultima noapte de dragoste” si ”Patul lui Procust” ) și a dramei de idei (‘Act venetian ‘ , ‘ Jocul ielelor ‘, ‘Suflete tari ‘ ) .
“Act Venetian “ este o drama ”absoluta”, ”de idei” deoarece are un continut grav si un conflict puternic , interior , de idei , declansat in constiinta personajului principal , acesta caracterizandu-se in primul prin atitudine si trairi launtrice intense , actiunea fiind redusa .
Personajul principal al acestei drame este PIETRO GRALLA , personaj ce ilustreaza drama intelectualului ce cauta absolutul in iubire (ca si Stefan Gheorghidiu ) si care intra in conflict cu sine si ceilalti.
Modalitati de caracterizare a personajului PIETRO GRALLA
A. DIRECTE
- portretul lui Gralla realizat de autor in didascalii (scena I , act I ) : fizic – 40-50 ani , inalt , nas puternic , gura mare , nu poarta peruca epocii ; moral – sinceritatea , impulsivitatea , apparent calm si echilibrat , fierbere interioara , gandeste lucid .
- autocaracterizare – vezi reveletia : ‘ Nu tu mai inselat , eu m-am inselat ‘ ( Pietro Gralla descopera faptul ca propriul sistem de valori este incompatibil cu lumea reala si se hotaraste se isi reierarhizeze propriile valori) .
B. INDIRECTE (fapte , gesturi , atitudini , relatiile cu celelalte personaje )
a) dialogul Pietro Gralla –Nicola din prima scena : prezinta drumul parcurs de Pietro Gralla pe treptele scarii sociale pana la statutul de conducator al flotei venetiene (pirat , cavaler al Ordinului de Malta , sclav) .
b) confruntarea directa cu Cellino (Marcello Mariani) , antogonismul sau :
- pe teme strategice – vezi antiteza dintre profesionalismul , devotamentul , spiritul de initiativa si de sacrificare al lui Pietro Gralla si superficialitatea si lipsa de vointa a lui Cellino (ajuns conducator al fregatei Velocita nu prin merite personale , ci pentru ca se tragea dintr-o familie importanta a Venetiei )
- pe tema dragostei – vezi antiteza dintre conceptia absolutista a lui Pietro Gralla , care vede in Alta o monada imediat urmatoare celei divine , si conceptia lui Cellino , sigisbeu care prefera cantitatea calitatii si care devine un simbol al decadentei Venetiei .
c) EVOLUTIA personajului (personaj ROTUND) : intr-o drama de idei personajul se afla la sfarsit intr-o situatie diferita de cea initiala in urma unei revelatii puternice in constiinta , astfel , Pietro Gralla evolueaza de la intelectualul inadaptat de la inceputul piesei la individul insetat de a cunoaste realitatea vietii cu tot ce presupune aceasta .
Viteazul conducător de flotă, ajuns la acest statut prin merite proprii, după parcurgerea mai multot etape, are în faţă nu urmaşul unor străbuni eroi înscrişi în Cartea de aur a Veneţiei, ci „lepădătura” nedemnă de originea nobilă a predecesorilor săi. Dispreţul lui Gralla se manifestă fără menajamente: „răţoi gătit”, „rămăşiţa unui neam ilustru”, „tânăr putred” sunt adresări directe ale superiorului faţă de Cellino.
Atitudinea fermă a lui Pietro şi detaşarea sa de moravurile Veneţiei justifică refuzul lui de a urma vestimentaţia epocii, spre deosebire de Cellino, care este fidel „veacului de rafinament” parizian prin perucă, pomădarea feţei şi prin alegerea preţioasă a hainelor, semn al aparenţei luate drept esenţă.
Raportul protagonist-antagonist dintre cei doi se evidenţiază mai ales în scenele IV-VI din primul act, în dialogul declanşat de sosirea marchizei de Caratesta, cumnata dogelui, al cărei sigisbei este Cellino. Personajele au viziuni contrastante nu numai asupra condiţiei de strateg, ci şi asupra iubirii, căci căutătorului de absolut în dragoste care este Pietro i se opune avenurierul Cellino. Pentru acesta din urmă, efemeritatea aventurii şi numărul cât mai mare de cuceriri, implicând aspectul carnal al iubirii, reprezintă un modus vivendi, în timp ce Gralla are o concepţie exclusivistă asupra dragostei („dragosea e preferinţă exclusivistă sau nu mai e nimic”), preferând o relaţie durabilă, profundă („dacă n-ai văzut o femeie care iubeşte, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă”), intelectualizată şi esenţializată („O femeie nu e numai trupul ei, fiindcă orice femeie are o frumuseţe nemărginită...”), căci femeia este considerată o monadă ( concept preluat din filozofia lui Leibnitz care desemnează „punctul care reflectă în el toată existenţa universului”, asemeni uei „picături de rouă în care se răsrfânge tot ce există” sau unei „frunze de stejar în care e toată pădurea”). Există o viziune unitară asupra iubirii concepute ca un absolut la protagoniştii operelor lui Camil Petrescu, întrucât fraze similare cu cele ale lui Gralla regăsim şi în romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”: „Acei ce se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt” sau „O iubire mare e mai curând un proces de autocunoaştere. Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei”.
Finalul permite o analogie cu romanele lui Hermann Hesse („Narcis şi Gură-de-Aur” sau „Jocul cu mărgele de sticlă”): două personaje aflate la început pe poziţii antagonice îşi inversează rolurile la sfârşit. Cellino evoluează de la statutul de aventurier superficial la cel de însetat de cunoaştere, alegându-l pe Gralla drept maestru, iar acesta înţelege că poate învăţa de la „răţoiul gătit” din Actul I lecţia adaptării la viaţa socială.
Astfel, dacă personajele plate ale comediei clasice sunt tipuri umane, fără e avolua pe parcurs, personajele dramei de idei sunt rotunde prin complexitate psihologică, pri bogăţia substaţei interioare, prin evoluţia previzibilă şi prin schimbarea statutului în final.
CONCLUZIE : Se pune intrebarea : este Pietro Gralla un invins ?
NU , mai ales daca il comparam cu Gelu Ruscanu , personajul principal din Jocul Ielelor , care se sinucide in momentul in care idealul de dreptate absoluta i se surpa . Pietro Gralla constientizeaza faptul ca trebuie sa isi reorganizeze sistemul de valori (axiologic ), respingand solutia sinuciderii .