Petrescu, ACT VENEȚIAN – Caracterizarea lui Marcelo Mariani

Marcelo Mariani

- personaj secundar de drama psihologica moderna -
- personaj dramatic modern -
- junele amorez -


Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri"', ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama."

Marcello Mariani, personaj secundar al dramei, intruchipeaza aventurierul, tipul tanarului monden, simbolizand o epoca a depravarii si a libertinajului ce caracteriza Venetia in secolul al XVIII-lea. Desi descendent din nobila familie Mariani, "inscrisa in Cartea de aur de la 1214, iar de la 1534, baroni ai Sfantului Imperiu...", Cellino este numai "ramasita unui neam ilustru", asa cum il considera Pietro Gralla. El nu reactioneaza in niciun fel la jignirile acide ale contelui, deoarece este coplesit de superioritatea morala covarsitoare a acestuia, autocaracterizandu-se ca fiind un aventurier superficial, preocupat numai de femei si de evenimente mondene: "Eu sunt nascut sa iau o socolata pe zi la Florian si sa scriu scrisori de dragoste".

Dupa intamplarea tragica din noaptea intalnirii cu Alta, Cellino isi descopera profunzimi nebanuite, constientizand ca viata are cu totul alte valori pentru care merita" sa traiesti: "De trei saptamani de cand v-am intalnit, am invatat lucrul cel mai de seama pe care-l poate invafa un om intreg... Ca aceasta viata nu merita sa fie traita cu orice pret".
    Cellino si Pietro sunt cele doua jumatati simetrice ale unui barbat care ar constitui simbolul absolutului, atat in viata sociala, cat si strict individual. Initial, Pietro considera ca detine adevarul despre femei si despre iubire: "Cine alearga si nu se opreste la una singura, pierde din femeie ceea ce e mai bun". El ajunge sa gandeasca exact invers, avand un acut sentiment de vinovatie, simtindu-se jenat si ridicol pentru ca-i daduse lectii lui Cellino, un adevarat specialist in cunoasterea femeii: "Ah, de ce nu te-am intalnit mai demult... de cata suferinta si ridicol as fi fost crutat... desi eram atat de ingamfat, incat poate ca chiar daca te-as fi intalnit, nici nu as fi stat de vorba cu d-ta... Acum inteleg ce neghiobie te sfatuiam atunci cand te certam ca schimbi mereu femeile". Cellino este convins ca femeile constituie principala distracjie in viata, daca barbatul respecta o singura conditie, aceea de a nu le lua in serios, deoarece ele nu iubesc, ci vor numai sa sufere atunci cand sunt parasite: "Femeile nu iubesc... ele sufera numai fiindca sunt parasite. [...] O femeie cu care ramai mai mult decat trebuie, te dispretuieste cautand neaparat pe un altul capabil s-o paraseasca".
   
Conceptia fiecaruia dintre cei doi barbati poate fi o viziune absolute despre iubirea reflectata in sufletul femeii. Pietro prefera femeia ca esenta si unicat, ca monada, reprezentata de Alta, pe care o asaza "deasupra tuturor celorlalte femei", vazand in ea femeia ideala. Cellino, dimpotriva, considera ca femeia ideala exista pe lume, dar nu intr-o singura fiinta, ci "risipita in toate femeile", de aceea ea trebuie adunata "luand de la fiecare cate ceva, de la sute si din sute de femei".
   
Camil Petrescu este creatorul dramei de constiinta, in care dramatismul personajelor este realizat prin revelatii succesive si, in mod firesc, de esecurile succesive petrecute in constiinta acestora.
    Conflictul dramelor camilpetresciene este unul ce se manifests in constiinfa personajelor, generat de imposibilitatea aplicarii in realitate a ideilor absolute care-i domina si le determine destinul tragic. Asadar, conceptul de absolut nu este unul filozofic, ci unul moral, personajele fiind insetate de certitudini etice, incapabili de compromisuri, traind in lumea ideilor pure. Eroii lui Camil Petrescu sunt invinsi de propriul ideal, din cauza principiilor absolute care nu se pot pune in practica, nu se pot aplica in societatea dominata de imperfectiuni.
    Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumos) si se particularizeaza prin formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului. Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii. Monologul interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei.