Petrescu, ACT VENEȚIAN – Caracterizarea Alta Gralla

Alta Gralla
- personaj secundar de drama psihologica -
- personaj dramatic modern -
- tipul feminitatii -

"Act Venetian",de Camil Petrescu - drama psihologica moderna
Camil Petrescu (1894 - 1957) este un scriitor analitic atat in romane, cat si in piesele de teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie, intelectuali traind in lumea ideilor pure imposibil de aplicat in realitatea concrete. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama ."

Actiunea piesei "Act Venetian" se petrece in secolul al XVIII-lea, la Venetia, "in ultimii ei ani de republica independenta", o perioada cand starea armatei si puterea economica slabisera total, republica fiind un loc al placerilor, al coruptiei, al comploturilor si crimelor. Mediul cultural al Venetiei este propice unui limbaj adecvat, capabil sa exprime metamorfozele launtrice ale personajelor, care traiesc intr-o societate depravata, decazuta moral, dramaturgul reusind sa creeze o puternica tensiune dramatica si stari conflictuale intense.

Alta Gralla, personaj secundar, este sotia lui Pietro Gralla, fiica unui judecator din Zara. Ea fusese sedusa, pe cand era o copila nestiutoare, de Marcello Mariani, care o abandonase atunci cand se plictisise de ea. Alta devenise prostituata, apoi actrita usuratica si atragatoare pentru multi barbati. Dupa o vreme, ea se casatoreste cu un barbat sobru, celebru si respectat, Pietro Gralla, dar nu poate uita prima dragoste si il cheama la ea pe Cellino, tocmai in noaptea in care sotul sau plecase la lupta impotriva piratilor. Ea este surprinsa de sotul intors pe neasteptate si pe care incearca sa-l ucida cu un pumnal pentru a-si salva amantul. Explicatia data de ea lui Gralla - "iubirea e oarba" - este tipica pentru orice femeie, adica ilustreaza ideea ca Alta reprezinta in aceasta drama eternul feminin.
Alta este mereu sincera, desi afirmatiile sunt adesea contradictorii in ceea ce priveste viziunea ei despre iubire: "Iubire intoarsa poate si ratacita, dar necontenit iubire... N-am vrut decat sa daruiesc... N-am vrut decat sa aduc bucurie". Comportamentul ei este, de asemenea, contradictoriu: Alta fuge din casa onorabila a tatalui sau pentru un aventurier, apoi paraseste viata libertina pentru cea sobra si austera alaturi de Pietro, pe care insa il insala cu Cellino, dar si pe acesta mai intai il respinge dupa ce il chemase in chioscul unde se retragea ea cu Pietro cand voiau sa se ascunda de lume, ca, in cele din urma, sa-si injunghie sotul cu pumnalul, pentru ca sa-l scape pe amant. Ea ii marturiseste lui Cellino ca a fost o nebunie casatoria cu Gralla, iar acestuia ii declara ca l-a iubit intotdeauna pentru ca este superior tuturor barbatilor si ca tentativele de adulter si de asasinat fusesera dintr-o slabiciune inexplicabila. Dupa ce Pietro pleaca, Alta "se prabuseste moale pe podeaua de marmura", putand fi definite sugestiv de cuvinteie lui Cellino: "O femeie cu care ramai mai mult decat trebuie, te dispretuieste cautand neaparat pe un altul capabil s-o paraseasca... Uneori cred ca nici nu-i place sa te simta superior ei... O doare superioritatea si nici nu vrea sa fie protejata".

In concluzie, prin Alta, piesa ilustreaza si un misoginism evident, deoarece afirmatiile si sentimentele ei schimbatoare si contradictorii justifica singura replica definitorie: Oh, femeile!".

Stilul lui Camil Petrescu este anticalofil (impotriva scrisului frumos) si se particularizeaza prin formule estetice moderne, care se concretizeaza prin interesul pentru starile difuze ale eroilor, de exaltare a trairilor, sondare pana in zonele cele mai adanci ale subconstientului. Constiinta eroului selecteaza acele fapte care vor duce la optiunea finala a sinuciderii. Monologul interior constituie un mijloc artistic de ilustrare a trairilor launtrice, de reflectare asupra existentei.
Limbajul artistic este remarcabil prin imaginile intelectuale, introspectarea nuantelor sufletesti, claritatea limbajului analitic. Figurile de stil se rezuma la comparatii si epitete, dar "fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie" (Camil Petrescu).