1MD.online - Cel mai mare Portal național cultural
Poezia ,,Miraj de iarnă” emoționează prin felul în care autorul își exprimă, în mod direct, ideile, sentimentele de dor, de iubire apelând la un limbaj artistic. Poezia este un text liric, pe tema iubirii, punând în lumină dorul copleșitor, exprimat prin elementele naturale în care-o regăsește pe iubită.
tema poeziei Amintiri de Alexandru Macedonski
Tema poeziei este trecerea inevitabilă a timpului, efemeritatea clipei trăite.Poezia “Dor zadarnic” de Alexandru Macedonski face parte din volumul “Flori sacre“, publicat în anul 1912.
Selecție din creația lui Anatol E. Baconsky poezii de dragoste.
Vai…, dacă aş putea să-mi uit vreodată de viaţă…?
De tinereţea asta fără sfârşit, buiacă
De frunzişul ei sunător ca o dimineaţă
Şi toate păsările din mine să tacă…
N-aş mai juca, n-aş mai râde luminii
Cu bucurie şi dulce şi amară,
Sânii fetelor grei ca ciorchinii
Nu i-aş mai culege în fiece seară.
Aş iubi ca sălciile şi ca apele,
Viaţa mea ar fi somn adânc de buruiană,
Visul nu mi-ar mai fereca pleoapele,
Dorul meu ar fi smerit ca o strană…!
Alexianu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului :
Alexianu - poezii de Dragoste
Cu gene-ncins-a ochii tăi
Cel ce-a creat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare-au prins
Şi-un fulger umed li-e privirea.
Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des –
Şi astfel te sărut pe tine.
Bătând din aripi, când ne sunt
Unite-aprinsele pleoape,
E parcă soarele-ar luci
Şi-ntrânsul ne-am uita de-aproape.
Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă-mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc –
Iar genele mi se scoboară.
Se face noapte-n jurul meu!
Eu pier în stingerea clipirii,
Bătând din ostenite-aripi,
Topit de flacăra iubirii.
Carmen Sylva >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Bibliotecile cu rafturi şi zăbrele
Sunt pline
De tomuri grele
Pergamente şi colecţii vechi nepreţuite
Legate-n marochine,
În care zac orânduite
Ierarhic subt capitole şi titluri
Mii şi milioane de idei,
În zeci de mii de tomuri, anexe
Şi opuscule
Cu pagini încărcate de calcule subtile
Ca mici desemne
-Arabescuri-
De cercuri seci, de semne
Şi magice majuscule.
Dar în ele
Nu sunt decât cadavre de idei,
Căci scrisul tot
E doar gândire veşted conservată
Şi-nchisă subt formule şi subt chei.
Bătrânii în halaturi vechi,
Cu ochelarii petrecuţi după urechi,
Uscară
Insectele-n vitrină,
Ca specii rare
Sălbatecii codri în ierbare,
Pământul necuprins, în petece de hărţi,
Ideile, în prăfuite cărţi.
Şi-acuma toate poartă cifre
Şi litere latine
În tomuri sigilate-n marochine;
Iar poezia lor,
Astmatice avânturi de simboluri
Zadarnic încercând să urce-n goluri.
Dar eu,
Eu am văzut idei.
Întâia oara, brusc, fără să ştiu,
De dincolo de lucruri am văzut ideea,
Cum vezi, când se despică norii grei
Şi negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu.
Şi de atunci
-Neliniştit de depărtarea suavă şi adâncă
De toate tâlcurile, cheile-
Ca un bolnav cu ochii ţintuiti de lună
Pe care norul o ascunde încă,
Fără durere, fără bucurie,
Eu caut în natură pretutindeni, ideile.
Atent şi răbdător
Deci le pândesc prelung stăruitor
Cum aşteptam pe când eram copil,
Privind prin crăpătura gardului
Ograda şi ruina caselor pustii
Să văd cum se ivesc stafii.
Crescut din zilele de ieri,
Neliniştit de marile tăceri,
Pândesc şi azi prelung stăruitor,
Căci şi acum din lucruri şi vederi
Ideea se adună
Străvezie, dar precisă şi întreagă,
Aşa cum se încheagă
Subt privirea unui derviş,
O figură, pe apa unui lac,
În umbra limpezită de copac.
Dar de căte ori descopăr, uimit
Cu-nfiorări de veşti rostite-n şoapte,
-Freamăt nocturn de ulmi-
Că ideile-s de mult
Alăturea de mine, culmi
Imense şi nebănuite, sosite-n noapte…
De-atâtea ori
Ca nişte munţi, coloşi de ghiaţă
Plutind subt apă, venind prin palele de ceaţă.
Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucinaţi şi mistuiţi lăuntric,
Cu sufletul mărit
Căci am văzut idei.
Petrescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Eu din români îmi trag sorgintea.
C-o sfânta dragoste-i iubesc
si pentru tot ce-i românesc,
oricând, si bratele si mintea
si sufletul mi le jertfesc.
Hasdeu Bogdan Petriceicu >> BIOGRAFIE
Hașdeu B.P. >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Esti Dumnezeu, Isuse, si mantuiesti o lume
Prin moartea-ti nascatoare de noile idei;
Dar mama e Maria... ce-i pasa unei mume
De lume si nelume, cand piere fiul ei?
Tu mori, Cel-far'de moarte, caci alte cruci Te cheama
In alte lumi d-a randul pe buni a-i mangaia.
Esti Dumnezeu, Isuse, Maria insa-i mama:
Piroane, ea le simte; otet, il soarbe ea!
S-alearga ratacita, turnand Fecioara sfanta
Margaritari de lacrimi pe calea lui Isus;
Si plansul nu-i mai seaca, ci-ti pare ca s-avanta,
S-avanta-naripata spre sferele de sus.
Taranul povesteste - a lui e poezia! -
Ca din acele lacrimi albina s-a nascut:
Amar i-e acul; mierea-i e dulce ca Maria;
Si tot prin flori colinda catand pe cel perdut...
Hasdeu Bogdan Petriceicu >> BIOGRAFIE
Hașdeu B.P. >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Tacând, c-un, semn opresc trasura:
Tacut ma sui. Alt semn mai fac,
Plecam far-a deschide gura.
Birjarul, eu si caii tac.
Caci dobitoacelor cu minte
Degeaba le mai tii un spici,
Când ele fara de cuvinte
Pricep mai repede un bici.
Vreau sa vorbesc, dar cu nebunii
În falansteru-n care unii
Sunt mari poeti si mari tribuni.
Deci: hai la casa de nebuni!
Îmi iese doftorul.—Da-mi pace!
Cu cei mintosi eu n-am ce face,
S-as vrea pe toti sa-i pot uita:
Venit-am nu la dumneata…
În jurul meu se-ntinde un petec de gradina
Cu flori si pomi, amestec de umbra si lumina;
Iar printre ele falnici, încet, nepasatori
Pasesc, albind ca spectri, superbii visatori.
În fund, tot alb ca dânsii, salcâmul înfloreste
Nebun si el, mirosu-i în vânt îl risipeste.
Jos la tulpina-i larga, sub desu-i coveltir,
Sta neclintit un tânar c-o fata de martir.
Privire mai senina si mai patrunzatoare,
Mai multa bunatate pe-o buza zâmbitoare,
O frunte mai mareata, pe care cu fiori
Privesti un cer cu raze si totusi plin de nori,
O fata mai cu farmec, o fata mai oglinda
De-nalta cugetare si de simtire blânda,
Si totul gingas, palid, electro-straveziu…
Eu n-am vazut-o-n viata si nu pot s-o descriu.
M-apropii. Catatura-i pe loc ma pironeste.
Ramâi într-o uimire. El gales ma priveste;
S-un glas ce te strabate prin timbru-i fecioresc
Rasuna: Vii la mine. O stiu si te iubesc.
Când pentr-ntâia data
În lumea vinovata
Al Tatalui cuvânt
S-aduc o viata noua
M-a pogorât, ca roua
Din stele pe pamânt,
Cazui mâhnit pe palamida,
Cazui pe frunza cu omida,
Cazui pe buruieni cu spini,
Si roua cea dumnezeiasca
Din balarii facu sa creasca
Lamâi si rodii si maslini!
Acuma pentr-a doua oara
Din ceruri Tatal ma coboara.
Caci raul bântuie mai reu;
Mai rau ca orisicând alt’ data
Icoana lumii e scaldata
De sângiuri fara Dumnezeu!
M-arat, strigând sa stânga
Vapaia cea natânga
A groaznicului tun…
Vorbesc, si-ndata gloata
Ma-mpinge’ la Golgoata
Si tipa ca-s nebun!
Astept Caiafii sa m-apuce,
Astept sa-nfiga iar pe cruce,
Sa-ndoape cu otet pe Crist.
Prin chin solia-mi se-mplineste,
Prin moarte-mi omul se-nnoieste,
Si tu-mi vei fi evanghelist.
D-aci vor înceta razboaie,
Cel tare n-o sa mai despoaie
Si nu va mai rabda cel slab;
Stiinta, arta s-avutie,
Unite-n pace prin fratie,
Vor curge dintr-un singur jgheab.
În cer m-adasta plata.
Piroanele sunt gata.
Loviti, loviti, mereu!
Ma doare, si-s ferice,
Caci rastignit aice
Ma-ntorc la Tatal meu!…
Un nu stiu cine, scund, grascior,
Buzat, cu fata de bujor,
Spre noi înainteaza
Si-mi zice: “lasa-l ca-i ursuz!
El tot posteste ca Isus
si vesnic aiureaza.
Dar nu te tulbura. Pe-aice tot ce este
E numai visul meu, pe toti eu va visez.
Dormind va nascocesc, va tes ca-ntr-o poveste”
— Dar ce esti tu?
— Ce-s eu? Ma cheama Chichirez.
A-ti spune tocmai ce-s, nu prea gasesc cuvinte.
În vis, sunt un nebun, de nu m-as destepta;
La fapta, când nu dorm, sunt sanatos la minte
S-am un stomac de lup când are ce mânca.
Sa te manânc sau nu? Ba. Fii acum pe pace.
În vis eu sunt satul si nu m-auzi urlând.
Nebunii sunt hraniti, s-a fi nebun îmi place,
De nu m-as destepta, caci adormii — flamând
Ce adormire, vai! Când trupul atipise,
Atunci visez ca trec pe lânga un brutar.
Sunt altfel om cinstit, dar ce sa faci cu vise?
În vis, îmi pare rau, furai ca un tâlhar.
O jimbla-o sterpelii. Ma prinde si m-apuca.
Plecam la comisar. Ma judeca pen vis.
Un politai visat nu-i oare o naluca?
O palma îi cârpesc, si dânsii m-au închis.
Eu îi priveam cu haz, stiind ca visu-i gluma,
De nu m-as destepta, flamând asa cum fui;
Pe-un Cuza de-as visa, eu îl înjur de muma,
Ba si-l omor în vis. E vis. Ce-i pasa lui?
Un mare taraboi urmeaza dup-aceea:
Toti zbiara ca-s nebun, si tup! aici m-aduc…
Ca-i vis, o stiu, asa-i, dar nostima-i ideea
Pe cetateni flamânzi sa-i duci la balamuc!
De-atunci manânc ticnit; am carne, pâine, poame,
Un singur rau: în vis ma satur îndestul
S-apoi visez c-adorm visând ca-mi este foame,
Grozav!… Dar iar visez ca ma destept satul.
Eram flamând. Acum petrec si-s prea ferice.
Mai râd de cei nebuni, mai râd de mutra ta:
Esti cam posac. De-ai fi aievea, eu ti-as zice
S-adormi si tu. Ha, ha! De nu m-as destepta!
A! Iata cineva mai potrivit cu tine:
Mosneag posomorât cu nasul tot pe sus.
Ce vis ciudat! eu, bre, m-as multumi mai bine
Pe-un Capsa sa-l visez decât p-alde Isus!
El pleaca, iar batrânul, un chip de moaste sfânta,
Surâde si-mi întinde o mâna de schelet;
Dentâi sopteste-n aer, privind cu ochii tinta
În zarea dintre arbori, s-apoi ma-ntreaba-ncet:
— L-ai auzit, ce dulce si mângâios vorbeste?
— Vorbeste cine? unde-i?
— Nici tu n-ai auzit?
Esti surd si tu ca dânsii! Pe toti va-nnebuneste
Materia cea bruta, pe toti v-au asurzit!
Urechea-ti nu-i ureche! Tu nu stii c-ai în tine,
Ascuns în fundul mintii, pitit în duhul teu,
Un alt auz ce-aude din sferele senine
Pe spirite, pe îngeri, pe însusi Dumnezeu!
Tu n-o stii, caci tarâna te-nlantuie-n catusa,
Caci sufletu-ti robeste robia cea mai grea,
Caci lutu-i puscarie, din care n-ai vro usa,
Silit a sparge zidul de vrei sa iesi din ea!
Tu nu-l auzi sarmane? si câte el mai spune!
E fiul meu, pe care în lupta la Vidin
Un glont îl rapusese, si totusi —o, minune!
Din ceasul mortii sale traieste mai deplin.
Îl vezi acum? Priveste-l!
— Nu-l vad.
— Orbire cruda!
Esti unul dintr-aceia ce jura pe tipic
În lume sa nu stie, sub soare sa n-auda
Decât ce-nvata-n scoala: o buche si nimic!
Prin vazul capatânei esti vita, care crede
Ca firea dat-au ochii sa vezi cum sa manânci!
La om e ochiu-n suflet, privind ce nu se vede:
Mai raza decât raza, el trece si prin stânci!
Nu-l vezi? E chipes, mândru, cu nimbul tot lumine,
O frunte-cer sub care doi gemeni curcubei
Cununa doua stele ce m-atintesc pe mine
Si vin a se rasfrânge duios în ochii mei.
Sub stele… ah! ce zâmbet! Când peatra lacrimeaza,
Din lacrima-i nestearsa se face-un stalactit;
Dar va zâmbi s-o peatra, de i-ar fi dat sa vaza
Cum dânsul îmi zâmbeste de când ne-am despartit.
Si gura-i se deschide; rasuri si crini s-arata:
Sunt buze-n cari îmi pare ca vad întregul mai!
Iar ca parfum — cuvântu-i se-ntinde si ma-mbata:
Ce-i muzica la oameni la îngeri este grai…
*
De fiu-sau el îmi vorbea,
Iar eu vedeam pe fie-mea,
Dentâi lucind ca o scânteie
Apoi ca pasere de-argint
Plutind usor catre pamânt,
Si iat-o zâna de femeie!
De fiu-sau când îmi vorbea,
Eu auzeam pe fie-mea,
Dentâi ca unda-n departare,
Apoi un tril, apoi un cânt,
Sunând din cer pân’ la pamânt
Si rasunând în sarutare!
De fiu-sau el îmi vorbea,
Dar eu eram cu fie-mea,
Si sufletu-mi în fericire,
Zburând într-un nespus avânt,
Îmi lasa corpul pe pamânt
Rostogolit în nesimtire!
De-atunci o duc ca si-nainte:
Privesc ce unii dreg,
Ascult ce altii spun,
Urasc pe cei crezuti cu minte,
Si nu pot sa-nteleg,
Ca n-am ajuns nebun!
Hasdeu Bogdan Petriceicu >> BIOGRAFIE
Hașdeu B.P. >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
I
Privind tăcuta undă,
Pe gânduri am rămas:
Cât este de profundă
La fiecare pas;
Şi totuşi izvorăşte
Din depărtate văi,
Apoi se risipeşte
Prin mii şi mii de căi!
Asemenea-i şi dorul
În pieptul meu sădit:
E depărtat izvorul
Din care mi-a venit,
Şi-n multe lumi străine
Cărările-i s-ascund,
Dar revărsat în mine
Cât este de profund!
II
Când razele din soare,
Cătând iubirea jos,
Pe-mbălsămata floare
Aruncă voluptos
Lumină şi căldură,
Eu mă gândesc uimit
Că ele străbătură
Un spaţiu nefinit!
Şi dorul meu îşi are
Un soare născător;
Un cer fără hotare
Străbate ş-al meu dor;
Dar prin întunecime,
Pe drumu-i răcoros,
El vine din nălţime
Şi cald şi luminos!
III
O rază diafană
Şi undele d-azur
De nor şi buruiană
Lovindu-se-mprejur,
O sferă-nveninată
Înfruntă ne-ncetat,
Dar flacăra-i curată
Şi valul e curat!
Aşa-i şi doru-n lume!
În negură şi spin,
Menite să-l sugrume,
Rămâne tot senin;
Nu simte şi n-aude
Sarcasmul trivial:
Ispitele-i sunt crude
Şi-i pur ca un cristal!
Hasdeu Bogdan Petriceicu >> BIOGRAFIE
Hașdeu B.P. >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
I
Era-ntr-o batrana padure,
Din care vrajmasa secure
Nu smulse o creanga de brad:
P-o stanca de fulger crapata,
P-o rapa de serpi imbalata,
P-o bezna cu fundul in iad.
In cuibul acei vagaune
Precum intr-o cronica spune
Din secolul patrusprezeci -
A fost o petrecere mare:
Leprosii din mii de hotare
Venira pe mii de poteci.
Vedeai o icoana grozava!
Tot bube, pocnind de otrava,
Pe brate, pe coapse, pe frunti!
Otrepuri, de mult inchegate,
Lipite pe rani destupate,
Ca niste oribile punti!
Obrajii lor - cronica spune
Pareau ca un foc de taciune
Cu spuza-nvelit imprejur,
Cand negrul cu rosul s-alunga,
Trecand pe de laturi in dunga,
Alb, vanat, si galben, si sur!
S-aseaza pe ganduri in iarba,
Si buba pe buba se-ntreaba:
Cum merge si ce-i de facut
In lume sa nu mai domneasca
Taria si fala trupeasca,
Frumosul calcand pe cel slut?
Se scoala atunci din gramada
O fiara, un monstru, o prada
A unui sarcasm infernal:
Atat de urat ca, vazandu-l,
N-ai pune pe oameni d-a randul
Cu cel mai hidos animal!
Se umfla a scoate cuvantul,
Si parca vuieste mormantul,
Rasuna un glas din plamani,
Pe care ca toti sa-l auza,
Il trage prin nari si prin buza,
Sudoarea curgand peste rani!
“De prin puturi si izvoare
Toata lumea bea
Asa el zicea
- Fratilor, pricepeti oare
Cugetarea mea?
Apa-i pentru noi scapare,
Iute la fantani,
Din glezne si maini
Dati-le cu mic si mare
Puroaie din rani!
Toate tarile sa fie
De sus pana jos
Si pana la os
Un popor de carne vie:
Lepros si lepros!
Ha, ha, ha! Sa vezi atunce
O vita s-un soi
Intocmai ca voi:
Unde-i santul ca s-arunce
Cu piatra in noi?..”
II
Trecu d-abia o luna,
Bubosii impreuna
Acum din nou s-aduna
In codrul cel spurcat;
Dar nu mai este jale,
Ci rasuri triumfale,
Sunand in deal si-n vale,
Ca dracii in sabat!
Aduce fiecare
Cu sine pe spinare
Bucata-i de mancare
La pranzul canibal:
Nemacinate grane
Servind in loc de paine,
Cu vrun ciolan de caine
Sau un picior de cal!
Apoi voioasa ceata,
De starvuri saturata,
Incinge desfranata
Un dant nerusinat:
Satan ranjind se pune
Cu pompa sa-ncunune
Cumplita uraciune
Cu groaznicul pacat!...
Strigati de bucurie,
Saltati de veselie,
Caci lepra cu urgie
Se misca pas la pas:
Prin targuri si prin sate,
Cu ape-nveninate,
Ea tarile razbate,
Putin i-a mai ramas!
Priviti-o cum patrunde
In turnurile unde
D-abia se mai ascunde
Seniorul tremurand;
Bordeiul si palatul,
Saracul si bogatul,
Opinca si-mparatul
O vor simti pe rand!
Atunci din voi oricare
Va fi usor in stare
Si el s-ajunga mare,
Caci lepra-i chiar pe tron!
Si iaca din nimica
Bubosul se ridica
Marcheze ori vladica,
Sau cel putin baron!
Si nu viseaza nime
C-o noua nobilime
Se urca la naltime
Pe feudalul car!
O buba mostenita,
De secoli invechita,
E cea mai stralucita:
Lepros ereditar!
In urma, se-ntelege,
Veti nascoci o lege,
Ca nimeni nu s-alege
De nu va fi bubos:
Caci este cu dreptate
Ca prin majoritate
Rotund sa mearga toate
Sub cerul luminos!
O goana-nversunata
Se va porni pe data
In lumea cea curata
Pe bietul nesupus,
Ce nu vrea sa-nteleaga
Ca trebuie o plaga
Sa fie tara-ntreaga
Cand buba sade sus!
Printr-un decret se schimba
Orice idee stramba,
Scotandu-se din limba
Ca lepra e un rau;
Si dupa chip si seama,
Pe panza si p-arama,
Veti face fara teama Bubos pe Dumnezeu!!..
III
Poporul inconjoara padurea fara veste
Si-i pune foc:
Leprosii pan' la unul, barbati, copii, neveste,
Au ars pe loc.
Memoria lor insa p-o lespede funebra
D-atunci s-a scris,
Pe care se citeste:
“Crestini, fugiti de lepra Ca d-un abis!”
De catva timp incoace, furtuna, pe morminte
Cutrierand,
Se zbuciuma a sterge batranele cuvinte,
Strabunul gand.
De lene uita lumea ispitele-i antice.
Si iar la sfat
Se gramadesc bubosii, visand sa se ridice
- Pan' la palat!...
Hasdeu Bogdan Petriceicu >> BIOGRAFIE
Hașdeu B.P. >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Doi duşmani făr-astâmpăr în urgie
În inima poetului se bat:
A ţărnei din aproape tiranie
Şi-al cerului un eco depărtat!
În jos atârnă-n greutate lutul;
În sus se-nalţă-al însuflării foc…
Se rumpe inima la tot minutul:
Vrăjmaşii şi-au ales acelaşi loc!
Cumplită-i lupta! ea se poate simte!
Dar n-o deplânge-al graiului penel:
El zugrăveşte plastice morminte,
Mormântul inimii i-ascuns de el!
Sunt clipe când văpaia cea sublimă
Se urcă, strălucind ca meteor:
Se pare că splendoarea se dărâmă
Pe elemântul ce-o popreşte-n zbor!
Sunt clipe când povara târâtoare
Întinde falnic orizontul său,
Şi-ascunde-n adâncimi măreţul soare
Al cugetărilor lui Dumnezeu!
Căzut din sfera de lumini nestinse,
Trântit în globul patimii lumeşti,
Poetul râde-n amărâte plânse
Sau geme el în hohote drăceşti!
Idei contrare, cerul şi pământul,
Din inima sărmanului detun.
S-adună gloate spre-asculta cuvântul…
Şi-apoi rostesc osânda: “îi nebun!”
Hasdeu Bogdan Petriceicu >> BIOGRAFIE
Hașdeu B.P.>> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Îţi plânge toamna în priviri
Şi-ţi moare leneş la fereastră,
În odăiţa ta albastră
Pliveşti bolnavii trandafiri.
Tu stai pe gânduri şi te miri,
Frumoasă pasăre sihastră.
Îţi plânge toamna în priviri
Şi-ţi moare leneş la fereastră.
În cripta sfintelor iubiri
Te poartă lin iubirea noastră.
Şi te-ofileşti, precum în glastră
Se sting bolnavii trandafiri –
Îţi plânge toamna în priviri...
Fondane >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.
Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.
Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.
Fondane >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Lacrimi de dor,
Nu se mai stâng,
Din noaptea lor
Pururea plâng.
În stol uşor
Asupră-ţi vin
Cu lumea lor
De vis şi chin.
Din triştii nori
Îţi cad cu mii,
Şi te-nfiori
Fără să ştii.
De ochii-apuşi
Vărsate sânt,
A celor duşi
De pe pământ.
Nu căuta
Să ştii ce vor,
Plâng jalea ta
Şi-a tuturor.
Enășescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Cruce albă de mesteacăn,
Răsărită printre creste,
Cine te cunoaşte-n lume,
Cruce fără de poveste?
Peste braţele-ţi întinse
Din poiana fără flori,
Uneori s-apleacă-n noapte
Cârdurile de corori.
Şi-n tăcerea nesfârşită
Sub arcadele de brad,
Nu s-aude decât plânsul
Cetinilor care cad.
Cruce albă de mesteacăn
Biciuită de furtuni,
Peste lemnu-ţi gol, doar luna
Pune albele-i cununi.
Ca de-o mână nevăzută
Slovele-ţi se şterg de ploaie;
Tot mai mult te bate vremea,
Vânturile te îndoaie…
Şi ca mâine fulgii iernii
Te vor prinde-n a lor salbă,
Şi vei dispărea din lume
Cruce de mesteacăn albă.
Sfântul îngropat sub tine
Cine-l va mai şti de-acum,
Cruce albă, rătăcită
Lângă margine de drum?
Braţele-ţi de vânturi smulse
Se vor pierde pe poteci,
Numai brazda de ţărână
Nu-l va părăsi pe veci.
Enășescu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
O muiere rea, limbută,
Otrăvită, netăcută,
Nu înceta cu certatul,
Tot își judeca bărbatul.
El iar cu firea neghioabă
De bătăi o făcea toabă.
Așa ea ce să gîndește,
Într-o zi nu zăbovește,
Merge la o vrăjitoare,
Vestită fermecătoare,
Să roagă cu bună plată
Să-i facă să nu o bată.
Baba, fiind pricepută,
Cunoscu ca e limbută,
Și îi zise : -Fii în pace,
Eu cererea-ți o voi face,
Numai, draga mamii fată,
Du-mi-te în tîrg îndată,
Și vreme fără a pierde,
Cumpără un ulcior verde.
Apoi mîine des de noapte,
Fără vorbe, fără șoapte,
Mergi la fîntînă tăcută
Și ia apa nencepută,
Care iar tăcînd în tine,
S-o aduci aici la mine,
Ca s-o pui seara la stele
Cu descîntecele mele.
Așa femeia să duse
Și toate-n faptă le puse.
Luă ulcior, luă apă,
Tocma ziua cînd să crapă,
Îl duse la vrăjitoare
Și ea îl puse la soare.
Stătu pînă dimmeață,
Cu astupuș de verdeață.
Muierea cea îngrijată
Veni la ulcior îndată.
Baba cum o văzu-l scoase
Cu niște vorbe șoptoase,
Zicînd : -Dragă, iată-ți leacul.
Numai dă babii colacul,
C-am descîntat-o de pace
Și să vezi ce minuni face.
Atît numai, mamușoară,
Are o pază ușoară,
Adicăte : mă pricepe,
Cînd vezi că bărbatu-ncepe
Să te mustre, să te certe,
Nevrînd greșala să-ți ierte
Tu atuncea ia îndată
D-astă apă descîntată
Și o ține strîns în gură,
Să nu-ți pice picătură,
Pînă cînd vezi că el tace
Și de ceartă chefu-și face.
Ș-așa cum zic făcînd, mamă,
Scapi de rău cu bună seamă.
Deci ea asfel învățată,
Luînd ulciorul îndată
Și ducîndu-se acasă,
Veni bărbatul la masă,
Care d-o mică pricină
Începu să-i bage vină.
Ea ceva fără să zică
Merge, ulciorul ardică,
Ținu apă nencepută
Și rămase nebătută.
A doua zi așa iară,
Ș-începu bine să-i pară.
Trecu asfel săptămîna
Și n-o atinse cu mîna.
Într-acestea oarecine
Din rude la dînsa vine,
La care ea să plînsese
Și traiul rău îsi spusese.
0-ntrebă că ce mai face ?
Are cu bărbatul pace ?
Ea răspunse bucuroasă :
-Sînt, leica mea, sănătoasă,
De bătăi acum nu-mi pasă,
Am toată pacea în casă,
Că îmblinzii pe bărbatul,
I-a lipsit acum turbatul.
Ruda ei, vrînd s-o-nțeleagă,
0-ntrebă : -Cum făcuși, dragă ?
Atunci pățita să puse
Și toate de rînd le spuse,
Cum, ce fel făcu ea treabă
Ducîndu-se la o babă
Și, în scurt, acum, în gură
Cum ia acea băutură,
Pe loc bărbatul său tace
Și ceartă nu să mai face.
Iar ruda ei cu zîmbire
Zise la a sa vorbire :
-Nu, draga mea, acea apă,
Cum zici, de bătăi te scapă,
Ci tăcerea ta te face
Să aibi cu bărbatul pace.
Că țiind, cum zici, în gură.
Din acea descîntătură,
Vezi tu bine că, ferește,
Orcum să taci trebuiește :
Fii dar d-acum înainte
Cum te-a-nvățat baba minte;
Că tăcerea este miere
La cea mai amară fiere,
Tăcerea ț-a-ndulcit traiul
Și a contenit vătraiul.
Pann >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
P-un țigan mort cu paradă
Cum îl ducea toți grămadă
Ș-a vrut să treacă o punte,
Să meargă la schit pe munte,
Purtătorii cînd pîșiră,
Picioarele își greșiră
Și cu mort cu tot îndată
Căzură în rău dodată.
Cei vii sta să se cufunde
Și mortul sălta prin unde.
Iar cei din apă afară
La vii nici nu să uîtară,
Ci-ncepură guri să facă :
-Săriți, că mortul să-neacă !
Toți după mort alergară
Și pe cei vii îi lăsară,
Carii ca glonțul căzură
Și nici nu să mai văzură.
Cîți săraci sînt ce n-au pîine,
Cît să dea nici la un cîine,
Și vînd sculele din casă
Să facă pentru morți masă,
Las pe cei vii să postească,
Ca pentru morți să-mpărțească.
Pann >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Fabula - o poveste cu tâlc, o istorioară moralistă, povestită în versuri, cu personaje necuvântătoare (adesea animale) ce critică moravurile societăţii, în general, sau defectele omeneşti, în particular. Aceasta creatie este alcatuita din doua parti: intamplarea propriu - zisa si morala , in care autorul isi exprima atitudinea fata de cele prezentate, dar si transmite unele invataminte cu intentia de a indrepta defecte omenesti.
Colecţia de mai jos reprezintă o serie de fabule scurte scrise de cei mai renumiţi fabulişti ai tuturor timpurilor din literatura română. Citiţi-le împreună cu copiii, bucuraţi-vă de ele şi ţineţi cont de morala lor!
Donici - fabule
Topârceanu - fabule
Pann - fabule
Nastratin Hogea la apa vrun copil cand trimitea,
Mai intai d-a-i da ulciorul ,el s-apuca s-il batea,
Un prietin intrebandu-l de ce bate pe baiat
Cand ii da ulciorul-n mana ,fara a fi vinovat,
-Il bat ,da,- el ii raspunse-ca sa ia seama ,mergand,
Sa nu sparga -n drum ulciorul,niscai nebunii facand,
Ca dupa ce il va sparge ,pedeapsa e de prisos,
Cat de mult de il voi bate,nu mai am nici un prisos.
Pann >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Nastratin Hogea-ntr-o vreme nici un câştig neavând
Şi în cea mai de pre urmă sărăcie ajungând
Hotărâ să fure ceapă de la un al său vecin
Ce avea destulă-n casă şi nu da la vreun strein.
Dar văzând Nastratin Hogea că el uşa o-ncuia,
Plan făcu pe coş să intre noaptea şi ceva să ia.
Deci suindu-se pe casă şi privind pe coş în jos,
Se ivi-n el umbra lunii în chip de stâlp luminos,
Şi lăsându-se la vale p-acea umbră, amăgit,
Deodată fără de veste se pomeni jos trântit,
Rămâind ca vai de dânsul cu piciorul rupt în loc,
Având mică norocire că n-a fost în vatră foc.
Deşteptându-se vecinul, de bufnirea-i când căzu,
Se sculă totdeodată, nici o clipă nu şezu,
Strigă, cere la nevastă lumânarea-n grab să-i dea,
Mai curând să prindă hoţul, şi cine e a-l vedea.
Iar Hogea zise: - Vecine! atât să nu te grăbeşti,
Că ce am păţit, şi mâine tot aicea mă găseşti.
Pann >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Un călător ostenind.
Şi la un stejar sosind,
Subt umbra lui a şezut,
Să răsufle un minut.
Aci un bostan fiind
Şi în el pepeni zărind,
Mergînd, unul a luat
Şi supt copaci l-a mîncat.
Deci ochii-n sus ardicînd,
Gîndea-ntru sine zicînd
"Ce lucru nepotrivit
Dumnezeu a rînduit!
Că la un copaci asfel
Să facă rod mititel,
Iar la un vrej slab pe jos,
Aşa rod mare şi gros!"
Pe cînd aceste gîndea
Şi cu ochii-n sus privea,
O ghindă s-a slobozit
Şi toma-n nas l-a izbit.
Atunci el nasul suflînd
Zise iar într-al său gînd:
"Ce nesocotit sînt eu!
Bine-a făcut Dumnezeu.
Dar de nu era rod mic
Ş-era pepene, cum zic,
Aşa-n cap de mă lovea,
Aci-n loc mă adormea.
Iar de era vrun dovleac,
Apoi nu-mi mai dam de leac."
Multe un fel să gîndesc
Şi altfel să potrivesc.
Pann >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Pe lângă un copaci mare
Un dovleac, din întâmplare
Primăvara răsărise
Și pe dânsul să suise,
Care într-atât crescuse,
Încât vârfu-i întrecuse,
În lung și-n lat să-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
Și pretutindeni umpluse
De dovleci care făcuse.
Deci cu această iestime
Văzându-se la înălțime,
Începu să se mândrească
Și zicând să se fălească:
— „Vezi, eu numa-ntr-o vară
Cât crescui și tot cresc iară,
Și tu copaci din vechime,
În sumă de ani mulțime,
D-ai fi crescut voinicește,
Precum și vrejul meu crește,
Mai, mai ajungeai la stele,
După părelele mele.”
Iar copaciul cel cu minte
I-a răspuns aste cuvinte:
— „Ei! te lauzi tu acuma,
Că încă n-ai văzut bruma,
Dar când va da și zăpadă,
Atuncea ești jos grămadă!”
Gândește la viitoare
Și la cele-ntâmplătoare.
Nu te înălța cu firea
Pân' nu cerci nenorocirea.
Pann >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
- Imnul de stat al României -
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
Viaţă-n libertate ori moarte! strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!
Mureșanu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)
Selecție din creația lui Alexandru Alexianu poezii de dragoste.
Selecție din creația lui Al. Vlahuță poezii de dragoste.