>> comedia O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale
Reprezentativă pentru viziunea despre lume a scriitorului este comedia de moravuri „O scrisoare pierdută”, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din evenimente reale, politice ale anului 1883.Comedia este o specie a genului dramatic cu acțiune structurată în acte, scene și tablouri în care categoria estetică dominată este comicul.
În primul rând, la fel ca în orice altă comedie, se remarcă intenția dramaturgului de a stârni râsul în rândul publicului. Prin comicul de moravuri, Caragiale înfățișează o clasă socială pentru care demagogia, parvenitismul, șantajul și interesul personal reprezintă un modus vivendi. Degradarea valorilor morale este prezentată și în plan familial, nu numai politic, prin triunghiul conjugal Zaharia Trahanache – Zoe – Ștefan Tipătescu.
În al doilea rând, se observă interesul autorului pentru tipologiile de personaje, care sunt individualizate prin comportament, nume sau limbaj. De pildă, Zaharia Trahanache întruchipează „ticăitul”, numele său provenind de la cuvântul „trahana”, o cocă moale ceea ce sugerează naivitatea și ușoara manipulare a personajului, în timp ce prenumele Zaharia derivă de la verbul „a se zaharisi”, indicând încetineala în reacții a personajului, ticăiala sa caracteristică.
Ca specie a genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu personaje de la începutul piesei (sunt prezentate cele trei grupuri: de influență, de interese și de putere) și didascaliile, singurele intervenții ale autorului. Textul dramatic al operei este structurat în 4 acte alcătuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici dintre personaje. Titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic „o scrisoare pierdută” – pretextul dramatic al comediei.
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică dispune de un cronotop restrâns. Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte”, iar timpul este limitat la 3 zile, anul de grație 1883, dar precizarea ambiguă „în zilele noastre” permite actualizarea acestui timp carnavalesc. Acțiunea schematizează cele cinci momente clasice din spectacolul de teatru. În expozițiune este reliefat conflictul de interese dintre grupul disident al lui Nae Cațavencu și aripa moderată reprezentată de prefect, Trahanache, Pristanda și Zoe (conflict derizoriu). Intriga constă în pierderea scrisorii de dragoste în ajunul zilei și se reconstituie din relatările personajelor într-o cronologie inversă. Este urmărit în continuare traseul sinuos al scrisorii compromițătoare. Cațavencu fură scrisoarea de la Cetățeanul turmentat și pretinde să fie susținut în alegeri de grupul celor care dețin puterea. Acesta obține promisiunea lui Zoe că va fi desemnat drept candidat la întâlnirea din seara următoare, însă printr-o depeșă (adusă de Pristanda) centrul impune candidatura lui Agamemnon Dandanache. Punctul culminant expune desemnarea candidaturii lui Dandanache urmată de încăierarea rivalilor politici și soldată cu pierderea scrisorii de către Cațavencu. Deznodământul este unul vesel: scrisoarea este înapoiată lui Zoe și se sărbătorește victoria lui Dandanache.
Sursele comicului sunt diverse și servesc intenției autorului de a satiriza defectele omenești puse în evidență pe fundalul campaniei electorale. Comicul de situație este realizat prin răsturnări de statut (impunerea lui Dandanache drept candidat), întâmplări neprevăzute (aducerea scrisorii de către Cetățeanul turmentat), comice (pierderea și găsirea repetată a scrisorii) și ambiguitate (incertitudinea în legătură cu persona care deține scrisoarea compromițătoare). Prin comicul de caracter sunt ridiculizate tipuri umane: Trahanache – încornoratul, Tipătescu – „Don Juan”, Cațavencu – demagogul, Pristanda – slugarnicul, Zoe – adulterina. Numele personajelor sunt o oglindă a caracterului lor, comicul acestora fiind evident. Comicul de limbaj are rol în caracterizarea personajelor, evidențiind mai ales incultura lor prin folosirea greșită a unor neologisme („enteresuri”), prin ticuri verbale („curat murdar”, „dați-mi voie”), nonsensul și stupiditatea („trebuie s-o iscălești; o dăm anonimă”).
În concluzie, „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie totală în care sunt criticate defecte ale societății: corupția, ipocrizia, demagogia, adulterul, îngâmfarea. Lumea „eroilor” lui Caragiale acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea unui statut social nemeritat.