>> comedia O SCRISOARE PIERDUTĂ de I.L. Caragiale
Tema operei lui Caragiale este parvenitismul, expus prin redarea vietii publice si de familie a unor personaje comice. Creatia lui Caragiale pune in valoare tema prin prezentarea discrepantelor majore dintre “a parea” (aparenta) si “a fi” (esenta).Titlul unei opere este un element paratextual care ghideaza lectura cititorului, formand un orizont al asteptarii. Titlul comediei lui Caragiale este semnificativ, redă esenţa şi circumscrie tema operei, referindu-se la la pretextul ȋn jurul căruia evoluează evenimentele - pierderea scrisorii. Articolul nehotarat “o” din titlu arata atat banalitatea cat si repetabilitatea evenimentului, atat in opera, cat si in realitate.
Sursa de inspiratie pentru opera lui I.L.Caragiale este viata politica a anului 1883. In acel an, problematica revizuirii constitutiei a scindat partidul liberal in doua grupari: cea moderata, condusa de I.C.Bratianu si cea radicala, condusa de C.A.Rosetti. Acest fapt impreuna cu farsa unor alegeri petrecute in acel an a condus la nevoia satirizarii evenimentelor, cu scopul corectarii greselilor clasei politice.
Actiunea operei se petrece “in capitala unui judet de munte, in zilele noastre”, „daca nu ma-nsel [...] in anul de gratie 1883”. Scopul acestor repere spatio-temporale este acela de a generaliza. Neprecizarea unei locatii si sintagma prin care este introdus reperul temporal au facut ca aceasta opera sa ramana reprezentativa de-a lungul istoriei. Repetabilitatea evenimentelor prezentate s-a dovedit a fi o realitate, facand ca piesa lui Caragiale sa devina o capodopera a literaturii noastre.
Sursa de haz o reprezintă contrastul dintre desfăşurarea conflictului şi rezolvarea lui. Ridicolul este subliniat de intransigenta initiala şi compromisul final. Deznodământul este fericit, marcat prin ȋmpăcarea celor implicati ȋn conflict. Tensiunea dramatica si puterea conflictului sunt sustinute gradat prin inlantuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, in finalul piesei si prin tehnica amplificarii treptate a conflictului (tehnica “bulgarelui de zapada”).
STATUTUL PERSONAJELOR
Zaharia Trahanache este unul dintre personajele centrale ale comediei lui I.L.Caragiale. Acesta apare atat in ipostaza incornoratului simpatic, cat si in cea a politicianului abil. Acesta refuza sa creada, din „enteres” sau din diplomatie in autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei sale. Conform criticului Pompiliu Constantinescu, el reprezinta si „tipul politic”, abil si avid de putere, fiind „prezidentull” mai multor „comitete si comitii” din judet si de aceea,, unul dintre „stalpii” locali ai partidului de la putere.
Nae Catavencu este avocat, directorul ziarului „Racnetul Carpatilor”, seful opozitiei politice din judet, intruchipand arivistul si demagogul, fiind un personaj ridicol construit prin mijloace comice. Catavencu se comporta fara niciun scrupul in lupta politica. El ajunge in posesia scrisorii de amor prin inselaciune si viclenie si nu s-ar da in laturi de la nimic pentru a pune mana pe putere.
EVOLUTIA CUPLULUI DE PERSONAJE
Trahanache si Catavencu sunt doi adversari politici care isi urmaresc continuu interesele personale si ascensiunea in plan politic, personaje ridicole construite prin contrastul dintre esenta si aparenta, dramaturgul uzand si cele mai variate surse ale comicului.
Cei doi se folosesc in egala masura de santaj ca arma politica.
Nae Catavencu, sustinand un fatarnic patriotism si dorind sa para un cetatean „onorabil” este in esenta un santajist josnic. Acesta ameninta cu informarea publicului il legatura cu moravurile amoroase ale prefectului. Catavencu se comporta, asadar, fara niciun scrupul il lupta politica, avand un singur scop: „Vreau mandatul de deputat [...] nimic altceva”. Catavencu da dovada si de viclenie, prin modul in care intra in posesia scrisorii de amor, furand documentul de la cetateanul turmentat.
Contradictia dintre esenta si aparenta contureaza indirect relatia dintre Nae Catavencu si Zaharia Trahanache. Cei doi converseaza politicos, Catavencu il invaluie pe Trahanache in „delicateturi”: „Venerabile-n sus, venerabile-n jos”. Aparentul respect este, de fapt, cel ce ascunde santajul exprimat subtil, care mai tarziu se transforma in disperare:”vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani”.
Trahanache este numai in aparenta naiv, fiind in esenta un politician abil care dirijeaza cu mana forte interesele partidului, caci de interesele partidului atarna si interesele sale. Trahanache fusese invitat de Catavencu la redactia ziarului sau, fapt pe care „prezidentul” i-l relateaza prefectului. In aceasta scena relevanta domina comicul de situatie, Trahanache incercand sa-l consoleze pe Tipatescu si sa-l calmeze. Desi Trahanache sustine ca scrisoarea e o plastografie, tot el amplifica, cu subinteles, spaima amantului demascat, dorind sa se amuze: „sa zici si tu ca era a ta”.
Desi pare „moale”, senil si plat in gandire, Trahanache este foarte abil, la fel ca rivalul sau politic, Catavencu. Trahanache gaseste, astfel, imediat, obiectul contrajantajului: o polita falsificata de Catavencu. El exclama: „l-am prins cu alta si mai boacana!”
Se observa de asemenea ca, nu doar prin santaj se sintetizeaza cuplul Catavencu-Trahanache ci si prin lipsa de scrupule si falsificarea documentelor. La randul sau, „venerabilul neica Zaharia”, practica inselaciunea cu un calm imperturbabil cand trebuie ssa calculeze voturile. „Daca-l putem aduce sa voteze cu noi?”, spune acesta cand se gandeste la oferirea dreptului electoral.
In replica, limbajul folosit de Trahanache accentueaza faptul ca acesta se comporta dupa cum ii dicteaza „enteresul”. La inceput, cand publicarea scrisorii era o problema, acesta afirma:”zi-i misel si pace”, referindu-se la Catavencu, rivalul sau. In final, cu aceeasi capacitate de dedublare de care da dovada si Catavencu, Trahanache il admira zgomotos pe rivalul sau: „Ei, aici mi-ai placut! Bravos! Sa traiesti!”.
Raspunsul la complimente nu intarzie sa apara, din partea lui Catavencu. In finalul operei, acesta bea in cinstea „impartialului nostru prezident, Trahanache”, dupa ce amandoi, mulandu-se pe situatie, il sustin pe Dandanache, dupa cum cere centrul.
OPINIA
In opinia mea, Zaharia Trahanache si Nae Catavencu sunt doua personaje riguros construite, memorabile, care impresioneaza puternic. Lumea eroilor lui Caragiale este una in care „scopul scuza mijloacele”, principiu dupa care actioneaza cei doi rivali. Ei sunt deosebit de abili, iar in timp ce lupta politica pare a se da in mod direct, ea se duce prin replici cu subinteles si prin arme de santaj pe care cele mai abile personaje le detin.
CONCLUZIA
Mare moralist clasic si observator lucid al realitatii, I.L.Caragiale doreste sa combata viciile oamenilor prin comedia sa, punandu-le in fata o oglinda. Prin ras, acesta pedepseste moravurile - “ridendo castigat mores”. Prin conturarea cuplului de adversari politici Trahanache-Catavencu, I.L.Caragiale rămâne fidel propriei ideologii conform căreia cuvântul este cea mai sinceră exprimare a gândirii, modul cel mai direct de demascare a prostiei, inculturii, demagogiei şi fariseismului: „nimic nu arde pe ticaloşi mai mult ca râsul”.
În concluzie, „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale este o comedie totală în care sunt criticate defecte ale societății: corupția, ipocrizia, demagogia, adulterul, îngâmfarea. Lumea „eroilor” lui Caragiale acționează după principiul „Scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea unui statut social nemeritat, cum este și în cazul prefectului Tipătescu, un personaj fără spirit rațional-politic.