Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;
Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoala -
O veșnicie neteda si goala...
Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri in ciorchin.
Nici ploi de plumb, nici aspra biciuiala-
O muceda, cumplita lâncezeală,
Ca nu se misca-n veci nimic din loc,
Nici flacara de dor, nici gand de foc.
Ca-n aerul patruns de far' de lege
Nu poate val de cantec sa se-nchege
Si-n cuget pangarit si necurat
Cuvantul sfant nicicand nu s-a-ntrupat.
O piatra-ncremenita-n nemiscare
Puteri sa dea viata noua n-are.
In noaptea fără margini totu-i șters,
Culoare, forma, armonie, vers.
Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumusețea sa se nască;
In duhurile oarbe de păcat
Nu strălucește chipu-i luminat.
Cu Ingerul treceam prin Iad in pripa,
Vedeam durerea care nu mai tipa.
Pe-ntinsul infiorator de mut
Se tes sabranice de chin tacut.
Stau osanditi-n crunta neclintire,
Cu trupu-nvesnicit in zvarcolire,
Cu ranjetu-mpietrit pe fata lor,
Cu rani, ce ard adanc, dar nu-i mai dor.
Se-nchiaga-n jar, ca gheturile-n rauri,
Serpi otraviti cu pofte si desfrauri.
Petrec in sanul Marei Uraciuni
Multime nemiscata de nebuni.
Pe toti i-a sters din Cartile Vietii
Pacatul impotriva Frumusetii.
IAD poezie - de Zorica Latcu