Mircea ELIADE, Citate

Cauta cele mai interesante si celebre citate de Eliade, pentru a le impartasi cu toti cei care l-au apreciat pe celebrul scriitor. 

• Viaţa este durere, fiindcă e încadrată într-un ocean de iluzii şi, în acelaşi timp, viciată de ignoranţă.
• Nu ești învins decât dacă refuzi lupta.
• Există un singur debut fertil în viață: experiența huliganică. Să nu respecți nimic, să nu crezi decît în tine, în tinerețea ta, în biologia ta, dacă vrei… Cine nu debutează așa, față de el însuși sau față de lume, – nu va crea nimic. Să poți uita adevărurile, să ai atîta viață în tine încît adevărurile să nu te poată pătrunde nici intimida – iată vocația de huligan… Mircea Eliade – Huliganii
• Întotdeauna când iubim, concepem dragostea ca fiind singura sursă de fericire şi fiind eternă iar persoana iubită fiind iubitul etern. Sunt frecvente expresiile „te iubesc până la moarte”, „te voi iubi mereu”… Dar trecerea timpului aduce cu sine o formă de cunoaştere care ne demonstrează că cele afirmate şi crezute odată cu tărie se spulberă încet – încet în vreme. Apare o altă „dragoste eternă”, un alt „iubit veşnic”. Iubirea rămâne aceeaşi, iubirile se schimbă. Moarte şi înviere. Şi din nou moarte.
• Rareori cred că se degradează mai penibil un bărbat ca într-o criză absurdă de gelozie. Mircea Eliade – Nuntă în cer. 
• Dar e atât de dureros şi greu să nu crezi în fericire. Pentru cei mulţi, fericirea ajunge chiar un sens dat existenţei. Cu atât mai rău pentru ei. Fericirea nu poate fi cunoscută, valorificată şi stăpânită decât după ce te-ai îndoit de ea. Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop.
• Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.
• Dacă uiţi, te rătăceşti. Mircea Eliade – Podul
• Visul, supapa de siguranţă a setei de transcendere, arta, magia, dansul – iar, pe de altă parte, dragostea şi mistica – mărturisesc din atâtea unghiuri diferite instinctul fundamental şi ursit al firii omeneşti: ieşirea din sine, contopirea cu altul, fuga de singurătatea limitată, avântul către o libertate perfectă în libertatea celuilalt. Mircea Eliade – Solilocvii
• Viaţa e ca o femeie pe care o iubeşti şi care te înşeală. Toată ura ce o îndrepţi împotriva ei e în fond tot dragoste…
• Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul. Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene
• Nu poţi scăpa de anumite lucruri decât trăindu-le, nu poţi limpezi anumite obsesii decât privindu-le în faţă, şi nu poţi cunoaşte adevărata dragoste decât depăşind-o. Nu poţi stăpâni decât acele lucruri la care ai renunţat, de care te-ai eliberat, nu prin detaşare de ele însele, ci prin detaşare de dorinţa fructelor lor.
• Asta n-o vor înțelege ei niciodată: că nu ești dator să ajungi ceva, că nu trebuie să parvii nicăieri, că ceea ce importă în primul rând este să fii tu și să poți rămâne tu însuți în orice împrejurare a vieții. Mircea Eliade – Întoarcerea din rai
• India are meritul de a fi adăugat o nouă dimensiune în Univers: aceea de a exista liber. Mircea Eliade în Încercarea labirintului
• Cine ştie de ce lăcremez? Poate iubesc sau poate aştept; şi nădejdele mele încep să le irosească anii. Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată. Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop
• Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa şi opinia publică.
• O fată mă interesează prin virtuţile şi viciile ei. Când le cunosc, mă dezgustă. În cele mai nebuneşti îmbrăţişări, eram indiferent. Luciditatea mea deschidea mii de ochi noi şi savura priveliştea membrelor desfăcute sau incinerate. Am iubit prea mult metafizica pentru a nu ajunge un apropiat al fetelor. Şi cu cât mă apropiam mai mult, cu atât eram mai liber şi mai calm în gândurile mele. Întotdeauna am căutat partea îngerească sau diavolească din ea. Sexul, pentru mine, nu e decât o libertate în plus şi o dogmă pe care o pot verifica sau anula. Am spus, am trăit prea mult în metafizică. Acesta este drumul către pierzanie sau victorie prin femeie. Mircea Eliade – Isabel şi apele diavolului
• Ai fost un prost. Nu trebuia s-o visezi, trebuia s-o iubeşti. Mircea Eliade – La ţigănci
• După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă – o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia… Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată. Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene
• Eu, îndată ce iau contact real cu trecutul, îndată ce mă las prins în amintiri – mă simt atât de copleşit, atât de năruit, încât aş risca să mă dizolv de disperare şi tristeţe. Încă din prima tinereţe aveam groază de năvala amintirilor, care mă făceau să sufăr de teribile melancolii… Credeam, pe atunci, că melancolia mea este rămăşiţă încă neconsumată a adolescenţei, sau influenţa eredităţii mele moldoveneşti. Numai în ultimii ani am înţeles că melancolia este singura experienţă religioasă pe care mi-a îngăduit-o Dumnezeu. Şi ea poate izvorî din orice; dar mai cu seamă din amintirea celor ce au fost. Mircea Eliade – Jurnalul portughez
• În societăţile aşa-numite "primitive", orice secret este o primejdie. Lucrul tăinuit devine, prin simpla lui tăinuire, primejdios omului şi colectivităţii. Mircea Eliade - Fragmentarium
• Spun oamenii că au căutat o viaţă întreagă "femeia ideală" şi n-au găsit-o. Absurd. O puteau găsi în oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevărată, care să rupă cercul insului lor, să înfrângă instinctul de conservare care îi zidea în faţa dragostei, să anuleze acel abstract dor de "femeia ideală", creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolică şi amuzantă; căci e foarte confortabil să "cauţi" veşnic, mai greu e să găseşti şi să nutreşti ca un perfect amant ghimpele acela de iubire. 
• Nemurirea sufletului e o consolare. Dar nu trebuie să abuzăm de ea. Mircea Eliade în Noaptea de Sinziene
• Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează. Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
• Misiunea istorică a unui popor se judecă după creaţiunile lui spirituale. Singure valorile culturale justifică existenţa şi misiunea unui popor. Istoria nu ţine seamă de popoare sterile din fire. Mircea Eliade în Despre Eminescu şi Haşdeu
• Şi prieteniile îşi au viaţa lor. Durează atât timp cât sunt necesare creşterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povară; nu-ţi mai spune nimic şi nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârşit. Sunteţi acum unul faţă de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauţi alte organisme, alte suflete cărora să vă puteţi deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experienţe de tot felul. O prietenie care durează o viaţă întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obişnuinţă şi atunci e tristă şi neinteresantă. Dar poate să fie şi o "căsătorie spirituală", un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste graniţele omenescului. Mircea Eliade în Şantier
• Se confundă prea des moartea cu cadavrul. Mircea Eliade în Oceanografie
• Din toate cărţile pe care le-am citit n-am înţeles mai nimic asupra francmasoneriei, pentru că în realitate nici nu ai ce să înţelegi în cazul aşa-zisei doctrine a ei. Nu ştiu ce vor de fapt aceşti oameni, cine le-a băgat în cap că-şi trag doctrinele de la Solomon şi de la Piramide şi de ce sunt atât de misterioşi cu "secretele" lor, pe care le publică totuşi în sute de cărţi de propagandă. Dar un lucru am învăţat totuşi din comerţul meu cu literatura aceasta aiurită: am învăţat să cunosc mentalitatea francmasonică.
• A evita ridicolul însemna a refuza singura şansa de nemurire. Mircea Eliade în Oceanografie
• Destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol. Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
• Romanul e o carte cu oameni. Mircea Eliade în Fragmentarium
• E preferabil să iubeşti un geniu, decât capodoperele unui mediocru. Mircea Eliade în Isabel şi apele diavolului
• Dacă nimic nu e real, dacă totul e o creaţie gratuită şi absurdă, ca într-un mare vis, un joc iresponsabil repetându-se la infinit, existenţa noastră n-ar mai avea nici o semnificaţie şi nici o valoare. Am fi definitiv pierduţi. Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
• Am visat întotdeauna un cititor nonconformist, care să nu se mulţumească numai cu lectura romanelor sau eseurilor mele, ci să-şi păstreze curiozitatea intactă şi pentru celelalte scrieri, mai puţin facile, se-nţelege, dar poate tot atât de semnificative. Mircea Eliade în Fragmentarium

• Mircea Eliade este un fost credincios, un spirit religios fără religie. Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie
• Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens. Constantin Noica
• Mircea Eliade nu este doar un cercetător al filosofiilor şi religiilor orientale, ci şi un cercetător al culturii orientale, un cercetător care vrea să facă filosofia culturii. Constantin Noica
• Este imposibil să înţelegi o cultură şi politicile unui stat precum România în perioada 1918-1948 dacă îi citeşti doar pe Cioran, Eliade, Ionescu şi Noica. Marius Turda
• Eliade se ascunde, prudent şi doctoral, în formula "creştinismului cosmic", mai presus de religie. Dan C. Mihăilescu
• Între vechea civilizaţie europeană şi creştinism, noi, românii, continuatori şi sinteza a două mari epoci ale civilizaţiei lumii, am reprezentat în sud-estul european nu doar romanitatea orientală, ci acea umanitate cu totul specială, mai arhaică decât Sumerul, cununând vechea civilizaţie europeană cu creştinismul într-o viziune numită de Eliade "creştinism cosmic" şi asimilând agresiunea dublă a celor două valuri războinice, cel slav din est şi cel germanic din vest. Cezar Ivănescu