Eminescu Mihai – CITATE

„Luceafărul poeziei româneşti“ sau „poetul nepereche“. Aşa a fost numit, de-a lungul vremii, Mihai Eminescu (1850-1889), cel care a stârnit o adevărată revoluţie în literatura română.

• Egalitatea nu există decât în matematică.
• Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.
• De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.
• Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.
• Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.
• Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii.
• Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.
• Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.
• Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.
• Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.
• Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot…
• Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav.
• Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.
• Totul ia timp… și timpul ia tot.
• Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.
• Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.
• În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit!
• Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevărul.
• Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic, cât prin ceea ce fac.
• Caracterul însă al unei școli bune este ca elevul să învețe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât știe însuși profesorul.
• Un om intelept cunoaste pe un nerod,caci nerod a fost fiecare in viata-i;dar un nerod nu recunoaste un intelept,caci n-a fost niciodata intelept
• Cand te lauda lumea, asculta-o,numai lauda ce ti-o aduci tu singur n-o asculta. Vei vedea ce frumos se reduc laudele lumii la nimic si cum inveti a pretui exact valoarea propriilor tale acte

• Dar ca şi folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar. Constantin Noica
• Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă. Mircea Eliade
• Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită. Nicolae Iorga
• Eminescu a ridicat cântecul, basmul şi graiul popular la înălţimea scânteietoare a Luceafărului. Eusebiu Camilar
• În puşcăriile comuniste a murit poporul lui Eminescu. Dan Puric
• Iubirea este cea mai puternică cetate a spiritului omenesc, care la români, se poate numi Eminescu. Valeria Mahoc
• L-am idolatrizat intotdeauna pe Eminescu si daca n-am comentat niciodata opera lui este pentru ca viziunea lui despre lume imi este foarte, apropiata. Tot ce este negativ in el, tot ce este spaima in lume, eu in el o regasesc. Nimic nu te paralizeaza in asa masura pe cat afinitatea intemeiata pe admiratie. Emil Cioran
• Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre; o frunte inalta si senina; niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. Ion Luca Caragiale
• Eminescu (…) a fost si ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc, atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic. Ștefan Augustin Doinas
• Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea cã daca mai traia, sanatos, incã douazeci de ani, el ar fi fost considerat, fara putinta de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din intreaga literatura a lumii. [...] Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintai care a dat un stil sufletului romanesc si cel dintai roman in care s-a fãcut fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentala. Garabet Ibraileanu
• El crescuse in Moldova, in Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucuresti, si in multele lui cutreierari, mereu in mijlocul poporului roman, citise cronicarii si multe carti bisericesti, cunostea literatura romana in toate fazele ei si n-am cunoscut om stapanit, deopotriva cu dansul, de gandul unitatii nationale si de pornirea de a se da intreg pentru ridicarea neamului romanesc. Ioan Slavici
• Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convenţională a epocii, în viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neântrecute până astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică, a dat cuvintelor simple valori nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit. Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani în care se numără şi anii de suferinţă când poetul a fost  copleşit de o boală necruţătoare, care la 1889 i-a întrerupt brusc cursul vieţii. Acest monument, mai durabil decât arama, a fost clădit între chinuri morale într-o epocă de nepăsare şi neânţelegere a geniului său, în neliniştea crâncenă cotidiene, a lipsei umilitoare de haine şi pâine, în exploatarea unei societăţi literare şi a unui club politic a vieţii. Mihail Sadoveanu
• Cu Eminescu apare în literatura europeană ultimul mare poet romantic, păstrând în existenţa şi opera sa conturul caracteristic al dramei artiştilor romantici. Năzuind necontenit spre un plan de viaţa superior etic şi artistic, căutând cu patos adevărul şi refuzând consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului, a sincerităţii în faptele de viaţă şi a înălţimii de gândire, dublată de o sete de cunoaştere absolută. Zoe Dumitrescu Buşulenga
• A iubi pe Eminescu, a-l respecta, a-l admira şi a-l recomanda contemporanilor ca îndreptariu, aseasta cuprinde în sine şi altă datorie, anume datoria de a gândi şi de a scrie ca el. A gândi ca el, acesta înseamnă a gândi potrivit cu tradiţia, înseamnă a gândi potrivit cu cugetarea europeană, înseamnă a gândi potrivit cu misiunea deosebită pe care o are naţiunea noastră şi care nu se poate confunda cu misiunea altor naţiuni pe care am putea să le imităm. A sărbători pe Eminescu, aceasta cuprinde datoria de a trăi o viaţă ca a lui : viaţa unui om care nu s-a vândut nimănui, care nu s-a folosit nici de munca, nici de sprijinul altuia, care s-a oferit jertfă întreagă pentru poporul său. Aceasta înseamnă acceptarea, fără un cuvânt de protestare, a muceniciei absolute. Nicolae Iorga
• Eminescu, de pildă, a fost saturnul poeziei lirice filosofice. A istovit genul… impunându-şi marea lui personalitate, i-a supt seva până la sleirea definită… Şi-a impus pesimismul lui total ca o formulă a lirismului însuşi. Şi-a creat o limbă a lui, nouă, puternică, o armonie proprie, uhn r4itm personal, a încetăţenit cuvinte, a creat chiar cuvinte, într-un cuvânt, a creat în formă şi în fond o nouă poezie lirică românescă, rupând cu alexandrismul dulceag şi optimist… Desigur, un mare câştig pentru literatura noastră ; un geniu în umbra căruia au pierit însă câteva generaţii de poeţi lirici… Lirismul român nu s-a ridicat nici astăzi deplin de pe urma sleirii lui, deşi au trecut treizeci de ani de la moartea marelui poet…           Ca spre o lumină orbitoare, toate talentele plăpânde s-au îndreptat spre dânsul. Năzuind după viaţă, au dat peste moarte. Saturnul i-a înghiţit curând. Eugen Lovinescu