Căci ăsta mi se pare lucrul cel mai greu de învăţat în contemplarea iubitei: să ştii cum să-i priveşti ochii. Uneori, privirile noastre lovesc atât de nepriceput oglinda ochilor iubitei, încât o turbură, aburind-o; sau, şi mai grav, fac ochii opaci, le dă un luciu de teracotă, de smalţ colorat. Şi sunt, de asemenea, priviri crâncene, care smulg retina sau o pătrund sălbatic, sângerând-o, sau o întunecă...
Pentru că dragostea şi tot ce poartă ea cu sine - suferinţă, jertfă, rodire - mi se pare a fi încă lucrul cel mai puţin înţeles şi prea vag cunoscut. Prin ce miracol se transformă o simplă întâmplare în extaz şi rapt, iar o întâlnire în dragoste? Întrebarea aceasta mă obsedează.
Orice nud de femeie întruchipează întreaga natură. Va trebui aşadar să-l privim cu aceeaşi admiraţie şi cu aceeaşi detaşare pe care le simţim în apropierea nepătrunsului secret al Naturii şi a capacităţii sale de creaţie. Dacă în faţa femeii dezgolite de veşminte nu descoperim în fiinţa noastră, graţie transfigurării, cea mai profundă emoţie sublimă pe care o simţim în faţa revelării Misterului Cosmic, atunci nu există iubire sublimă şi acesta nu este decât un act profan.
Sunt şi alte lucruri esenţiale pentru un tânăr. Sunt lucruri care îl privesc mai direct decât dragostea. Majoritatea oamenilor de astăzi sunt umiliţi de societate, sunt jucaţi de evenimente. Aproape nimeni dintre noi nu mai poate creşte în voie, nu-şi mai poate împlini destinul lui... Ideile care circulă astăzi fără a mai întâmpina vreo rezistenţă, sentimentele-tipar, mari şi sterpe, care ne copleşesc – atentatul acesta la fiinţa noastră e mult mai grav.
Nu cunosc pe nimeni care să fi spus vreodată: „te iubesc în momentul de faţă, dar asta nu reprezintă o garanţie că mâine voi simţi la fel. Hai să stoarcem prezentul, dragostea mea va aparţine în curând altcuiva”.
Daca adevarul nu se afla prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu ma intereseaza.
Deşi, uneori cred că doar de la sinceritatea aceasta extremă, crudă, poate începe adevărata iubire, dezinteresată, lipsită de compromisuri şi cătuşe.
Întotdeauna când iubim, concepem dragostea ca fiind singura sursă de fericire şi fiind eternă iar persoana iubită fiind iubitul etern. Sunt frecvente expresiile „te iubesc până la moarte”, „te voi iubi mereu”… Dar trecerea timpului aduce cu sine o formă de cunoaştere care ne demonstrează că cele afirmate şi crezute odată cu tărie se spulberă încet – încet în vreme. Apare o altă „dragoste eternă”, un alt „iubit veşnic”. Iubirea rămâne aceeaşi, iubirile se schimbă. Moarte şi înviere. Şi din nou moarte.
Dragostea, cât ar fi de mare, nu poate satisface niciodată.
Nici un alt om nu ştie nimic despre dragostea altuia. Este întotdeauna un alt miracol sau un alt blestem - şi fiecare om este destinat să şi-l poarte singur, fără putinţă de evadare, fără nădejdea unei destăinuiri care să comunice cu adevărat substanţa. Zadarnice sunt toate confesiunile în dragoste; chiar dacă e mărturisită, rămâne neînţeleasă celuilalt, fiecare o traduce prin experienţa lui, şi deci nimeni nu o poate judeca.
Nu poţi glumi cu dragostea, cu sentimentele acestea care te întunecă, te umilesc, te macerează...
Nu poţi iubi niciodată doi oameni în acelaşi timp. Iubeşti pe rând, când pe unul, când pe altul.
Nici un om nu decide în dragoste. Aşa se petrece cu toată viaţa; numai întâmplarea alege, ea adună şi desparte, mai ales în iubire, şi aceasta e tragic, e inuman; că întâmplarea decide mai ales în iubire.
Nu e nimic de făcut cu tinerii… Ca să mai găseşti dragoste, trebuie să iubeşti un bărbat de la patruzeci de ani în sus.
Nu pot cunoaște adevărata dragoste, decât depășind-o.
In dragoste nici o certitudine nu e definitiva, lucrul acela elementar-sentimentul ca esti iubit trebuie necontenit verificat, caci o singura indoiala, o singura greseala surpa totul in nebunie si extaz.
Viata e ca o femeie pe care o iubesti si care te inseala, toata ura ce o indrepti impotriva ei e in fond tot dragoste.
Dar ce poate insemna o iubire, cat poate ea dura, nimic nu dureaza in lumea asta, totul trece, totul se preface, totul moare ca sa se nasca din nou, altfel, in alta parte, cu alti oameni.
Mai bine o dragoste pierduta decat una neavuta.
Ca să îți dai seama de cât prețuiește viața ta, de cum ai izbutit s-o valorifici, gândește-te că mâine ar putea fi ultima ta zi. Dar nu ultima zi a vieții tale - căci atunci ai mai putea găsi vreo mângâiere: ai scris ceva, ai ajutat pe cineva, vei putea consola pe un cititor după cinzeci-șaizeci de ani de la moartea ta- sau, dacă ai activat în istorie, ai modificat istoria țării tale, ai contribuit la întălțarea sau salvarea neamului tău etc. O asemenea moarte e consolatoare - și totuși ea nu validează viața pe care ai dus-o. Dar gandește-te că mâine ar putea fi ultima zi a lumii. Că mâine pământul se reîntoarce la modul lui predestinat: de gaz. Vezi, atunci, ce-ți mai rămâne din viața ta: doar binele pe care l-ai făcut, dragostea pe care ai împărtășit-o, mângâierea pe care ai dăruit-o altora.
Visul, supapa de siguranţă a setei de transcendere, arta, magia, dansul- iar, pe de altă parte, dragostea şi mistica - mărturisesc din atâtea unghiuri diferite instinctul fundamental şi ursit al firii omeneşti: ieşirea din sine, contopirea cu altul, fuga de singurătatea limitată, avântul către o libertate perfectă în libertatea celuilalt.
Spun oamenii că au căutat o viaţă întreagă femeia ideală şi n-au găsit-o. Absurd. O puteau găsi în oricare femeie, dar pentru aceasta le trebuia iubirea aceea adevărată, care să rupă cercul insului lor, să înfrângă instinctul de conservare care îi zidea în faţa dragostei, să anuleze acel abstract dor de femeia ideală, creat numai pentru confortul lor, pentru odihna lor melancolică şi amuzantă; căci e foarte confortabil să cauţi veşnic, mai greu e să găseşti şi să nutreşti ca un perfect amant ghimpele acela de iubire.
Libertatea absolută se câştigă prin dragoste. Căci doar dragostea îl eliberează pe om de natura sa, alungând fiara şi demonul.
Am crezut că dragostea te trece în celălalt. Dar te trece acolo unde vrea el, unde vrea ea, în închipuirea lui, în nălucirile ei.
Sunt şi alte lucruri esenţiale pentru un tânăr. Sunt lucruri care îl privesc mai direct decât dragostea. Majoritatea oamenilor de astăzi sunt umiliţi de societate, sunt jucaţi de evenimente. Aproape nimeni dintre noi nu mai poate creşte în voie, nu-şi mai poate împlini destinul lui... Ideile care circulă astăzi fără a mai întâmpina vreo rezistenţă, sentimentele-tipar, mari şi sterpe, care ne copleşesc – atentatul acesta la fiinţa noastră e mult mai grav.
De ce ţi-e teamă de trecutul meu? Înţelege-mă, nu există nimic; n-am nimic de uitat pentru că nu există nimic... Tu ştii prea bine ce vreau să spun. Poate mai există şi altceva în afară de dragoste. Poate există undeva o posibilitate deschisă miracolelor, un mister ireductibil, un secret pe care nu izbutim încă să-l descifrăm... Nu e vorba de dragoste. Mă întreb dacă nu există şi altceva; care să plece tot de aici, dintr-o dragoste, dar care să ducă în altă parte. Mi-e foarte greu să explic. Nu înţeleg nici eu. S-ar putea să fie totuşi o ieşire, pe care noi n-o vedem...