Poezii despre Limba română

Versuri despre limba maternă, limba mamei - Limba Română.

TOȚI AUTORII >> de poezii despre Limba Română, index alfabetic:

CELE MAI CITITE >> 20 de poezii despre Limba română :

POEZII LA TEMĂ >> selectate din fiecare autor :

Ioan ALEXANDRU poezii despre limbă:

Lucian BLAGA poezii despre limbă:

Catren (diferit)

Nicolae COSTENCO poezii despre limbă:

Limba

Nicolae DABIJA poezii despre limbă:

George FILIP poezii despre limbă:

Vulturul Creştin

Dumitru MATCOVSCHI poezii despre limbă:

Alexei MATEEVICI poezii despre limbă:

Grigore VIERU poezii despre limbă:

Vasile VOICULESCU poezii despre limbă:

Grai valah

Alți autori:

Mihai DUȚESCU poezii despre limbă:

”Limba română”

Timp care curge, timp ce purcede – în urmă multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde Doamna frumoasă, Limba Română.
S-or duce zile cu iubire fără margini, vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată nu va cădea în paragini Doamna frumoasă, Limba Română.

Clopotul toamnei limpede bate, pieptul aroma dorului sună,
Plânge şi râde cu lacrimi curate stăpâna noastră, Limba Română.
Cuvântul Ei dulce ne este nume, glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi Răii ce n-au pe lume ceva mai sfânt decât Limba Română!

Pământul acesta, cât ne rămase, munţii cu vulturi, marea cu spumă,
Stă sub lumina ce arde în case la fiecare Limba Română!
Născuţi dintr-un sânge – străvechi precum vinul din boare, din rouă şi din furtună,
În Ea ne rostim bucuria şi chinul – în prea iertătoarea Limba Română.

În ea se botează şi viii şi morţii, în ea se şopteşte sub clarul de lună,
O poartă pe buze şi domnii, şi hoţii, trăind de milenii în Limba Română.
Şi timpul tot curge şi curge-va veşnic și sufletu-mi tainic mereu se cunună,
În fiece toamnă, sub stele de sfeşnic – cu blânda mireasă, Limba Română.

Nicolae MĂTCAȘ poezii despre limbă:

”În limba română”

^{Fratelui ucrainean de crez şi suferinţă – Ion Dumeniuk,}
^{căzut în marea bătălie pentru limba română din Basarabia}

De m-a prinde vreun dor de-al cocorilor zbor,
Îmbrăcat ca ascetu',-n târsână,
Îmi voi pune-n boccea o baladă şi-un nai
Să m-aline în limba română.

Lângă mare de-o fi să mă fure-ntr-o zi
Din genunile apei vreo zână,
Pizmuiţi-mă, fraţi, ori destinu-mi deplângeţi
În duioasa mea limbă română.

Când s-a da la hotare bătălia cea mare
Şi-oi sta scut pentru-a Ţării ţărână,
Voi uraţi-mi să vin nu pe scut, ci cu scutul
Şi doinind tot în limba română.

De va fi să-mi trădez al strămoşilor crez,
Nici o urmă de-a mea nu rămână:
Ochii daţi-i la corbi, leşul daţi-l la câini,
Blestemaţi-mă-n limba română.

Iar de fi-va să cad lângă cetini de brad
În vreo luptă cu lifta păgână,
Prohodiţi-mă, fraţi, după legea lui Crist,
Cu Aleluia în limba română.

Ienăchiţă VĂCĂRESCU poezii despre limbă:

Testament literar

Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Şi-a patriei cinstire.

Horia BĂDESCU poezii despre limbă:

Temelia limbii române

Să ne plecăm la dulcea rostire românească,
din ea născuţi şi-ntr-însa aduşi la ţintirim!
Să ne plecăm! Acolo din mamă şi din tată
stă verbul sfânt din care cu toţi ne zămislim.
Să-ngenunchem la cuvinte cu litere latine,
în limba asta numai putem să existăm,
în limba asta numai, putem plăti iubirea
şi ura şi dreptatea pe care le păstrăm,
în limba asta numai, dăm temelie lumii,
în limba asta numai, cum a se tace ştim,
în limba asta numai, ne pomenim eroii,
în limba asta numai, putem ca să murim.

Toma George MAIORESCU poezii despre limbă:

OCEANUL LIMBII ROMÂNE

Ţărmul Pacificului
Canioane verzi
50 de stele de aur
Fâşâitul aripilor de înger
Caut să captez şoaptele
Bat la cele şapte porţi ale Ierusalimului
28
Mă închin la profeţii
Celor trei Chipuri fără chip
Ale Aceluiaşi
Unicul
Şi-aştept să coboare
Verbul făcător de lumi
Mă plimb cu Robespierre
Canişul meu negru imperial
Pe Şosea
Sub candelabrele ofilite ale castanilor
Şi cu iluzia că amân Nefiinţa
Logodesc cuvinte
Din când în când
Revin la izvorul primordial
La şipotul care mi-a susurat
Prima silabă
Şi celulă cu celulă
Vertebră cu vertebră
Mi-a înălţat statura
Din murmurul cuvintelor
Şoptite de îngeri
Îngânate de oracole
Bolborosite de şipotul
Pământului natal
A crescut arbore în faţa timpului
Coloana mea vertebrală
E catargul corabiei mele
Traversând cu toate pânzele întinse
Oceanul Limbii Române.

Tatiana DABIJA poezii despre limbă:

31 AUGUST

N-a mai rămas nimic decât cuvântul,
Ar mai urma să-l vindem şi pe el,
Şi-n secole să stingem infinitul
Al scrisului numit: latin.

Străini în casa de străbuni lăsată
Şi dincolo de orice jurământ
În sufletul ce-şi caută o pradă
Găsim frumosul rătăcit în gând.

Şi limba românească – limbă sfântă
Dintr-un trecut fără hotar renaşte
De parcă Dumnezeu îşi puse mâna
Deasupra visurilor noastre.

Tudor PALLADI poezii despre limbă:

NOI ALTA-N LUME NU AVEM
(Odă limbii române)

La mulţi ani limba mea maternă
De fraţi păzită la hotar
De rădăcina ta eternă
De veacuri ruptă de barbari

La mulţi ani limbă geto-dacă
Romanizată de Traian
Şi „înfiată" de-o dădacă
Ţaristă într-un timp tiran

La mulţi ani limbă-mpărătească
Crescută-n inimi de ţărani
Care-au ştiut să preţuiască
Dulceaţa ta şi-al tău alean

La mulţi ani limbă – duh divin
De sânge Dacic şi Latin
Ce nu râvneşte piept strein
Şi nici – dădacă la vecini

Ferit-a sfântul că ne vede
Din apa ei cu toţii bem
Romanul turc nu se mai crede
Şi dreptul are la blestem

La mulţi ani limbă scoasă-n lume
După atât’ amar şi chin
Şi botezată cu-al tău nume
Şi-nveşmântată-n scris latin

La mulţi ani limbă fără armă
Fără de fiere-n legământ
Şi fără tonul de cazarmă
Ci cu iubire de ce-i sfânt

Limbă de fraţi şi de surori
Pân’ ieri uitată de eden
Limbă de clopot şi de dor
Noi alta-n lume nu avem!...

Traian VASILCĂU poezii despre limbă:

Odă limbii române
Lui Grigore Vieru

Maică sfîntă şi mireasă,
Dintre neamuri cel mai neam,
Am o limbă preafrumoasă
Şi un dar mai mare n-am.

Am un grai de sărbătoare,
Dintre graiuri cel mai grai.
Dacă n-ai un grai sub soare,
Tu nici Patrie nu ai.

Limbă-pajişte prin care
Paşii mei de domn se plimbă,
Îngerii cu ea se-nnimbă
Fără nici o ezitare.

Noi n-am jefuit pe nimeni,
Alte stele n-am cerşit,
N-am rîvnit moşii străine
Şi nici graiuri n-am rîvnit.

Dar roşim în locul celor
De te-u stins cu necredinţă,
Grai şi scris — cîndva de aur,
Azi aproape-n nefiinţă.

Domnitori să fim pe veacuri,
Robi să fim ai limbii care-i
Ca luceferii pe lacuri
Şi ca cerul din izvoare.

Şi-om avea de bună seamă
Raiul lumii în cuvînt.
Cine are-un grai şi-o mamă
Nu e singur pe pămînt.

Nu e singur cel ce cîntă
Şi e înţeles uşor
Poate nu de ţări o sută,
Dar de propriu-i popor.

Bogăţia mea de mire,
Fără lauri şi arginţi,
Graiu-a noastră veşnicire,
Zestre-aleasă din părinţi.

Maică sfîntă şi mireasă,
Dintre neamuri cel mai neam.
Am o limbă preafrumoasă
Şi un dar mai mare n-am.

1988

Graiul

O lume este graiul
În anii tăi frumoşi
Şi dacă-l ştii, copile,
Îi bucuri pe strămoşi.

De-aceea-ngenunchează
La tronul lui de zeu,
În el, ca-ntr-o poveste,
Vom dăinui mereu.

EMINESCU

Ce-i graiul, copile,
Mă-ntrebi, strămoşescul?
E ţara numită de toţi
EMINESCU.

Acolo n-apune
Nicicînd bunul soare
Şi curg fără capăt
Din munte izvoare.

Albina culege
Lumina din zori,
Pădurea răsună
De privighetori

Şi rîul te-mbie,
Şi mărul din ram,
Acolo ţi-i neamul
Din veci cel mai neam.

Şi numai acolo
Nu poţi şti de teamă
Alături de tată,
Alături de mamă,
Alături de sfîntul,
Străbunul pămînt
De care ne leagă
Un vechi jurămînt.

Ai grijă, copile,
De-alesul tău grai,
E tot ce avut-am,
E tot ce mai ai.
Comorile-acestea
De vis prea cerescu
Sunt ţara numită de toţi
EMINESCU.

Limbă de veșnicie

Mai frumoasă şi mai vie
Ca lumina prea curată,
Limba noastră-i veşnicie
Pentru veşnicie dată.

Mierea ei pe gură cîntă
Cînd îi zic un vers duios,
Limbă intimă şi sfîntă
Ca ţărîna dintr-un os.

Murmură pe deal copacii
Graiul drag al mamei mele,
Parcă sună geto-dacii
Dintr-un corn vrăjit la stele.

Şi cînd freamătul de liră
Se aşterne peste tot,
Auzi-vei cum respiră
Ştefan, Mare Voievod

Într-o doină, pururi vie
Cum de veacuri ni se-arată
Limba noastră — veşnicie
Pentru veşnicie dată.

Fără limba noastră

Arde stea albastră
Noaptea în grădini.
Fără limba noastră
Noi am fi străini.

Creşte floarea-n glastră,
Tineri — anii ei.
Fără limba noastră
Am fi singurei.

N-am găsi în carte
Nici un nume sfînt,
N-am rosti în şoapte
Cel mai drag cuvînt.

Şi prin zodii clare,
Colindînd cuminţi,
Noi am fi sub soare
Ca fără părinţi.

POVESTEA GRAIULUI

E graiul tău o ţară
Cu slove care dor
Şi murmură în vară
Prin codrul cu izvor.

Nimic, de nu ştii graiul,
Nu-ţi este dat să-nvingi.
O ţară-nseamnă dorul
De care poţi să plîngi.

Un grai nu-nseamnă, oare,
Prin anii ce-i înnozi,
O mîndră sărbătoare
Cu arbori-voievozi?

E lapte pur, e frunză,
E suflet mai întîi
Ce-n taina lui te-ascunde
O taină să rămîi.

E în amiezi cu soare,
Sub şiruri de cocori,
Cămaşă de izvoare
Şi leagăn de candori.

O lance-i şi despică
Minciuni de adevăr
Şi-n palma ta, cea mică,
Îţi lasă-n zori un măr.

O zînă-adevărată
Îţi porunceşte: „Hai,
În codrul meu“ şi-i dată
Cu dragoste s-o ai.

E graiul tău o ţară
Cu slove care dor
Şi murmură în vară
Prin codrul cu izvor.

Să nu-l poţi da uitării
E tot ce vreau să-ţi zic,
Fără de grai pe lume
Nu poţi să ai nimic.

Renata VEREJANU poezii despre limbă:

Reproș

Încrederea nu-mi este pom roditor
Să culeagă din el fiecare.
Cred în cinstea acestui popor
Și-n graiul pe care îl are.

Cred în zidul înalt de cetate,
Când cetatea-i un singur cuvânt.
N-am risipit prin străinătate
Palma mea de pământ.

Nu știu dacă mi-am câștigat
Gramul cel de țărână ce-o să-mi acopere
fața;
Vin și eu… dintr-un sat,
De unde vin zorii… și dimineața.

Vin omenește, cum mi-i dat de natură,
Harnic și trist, nu mai mult ca alții.
Dar sunt drastic, când în file de zgură
Îmi închideți limba română, îmi închideți
frații.

Mi-i viața toată, iată, această suflare
Sub pleoape trezită a răzbunare.

Grai Matern – limbă română

Eu nu mă retrag în tristețe amară
Precum melcul în frageda-i cochilie -
Eu adun, an de an, lumina de-afară
În propria mea, și a ta, bucurie.

În anii când iubeam ca o nebună -
Eliberam de voi, ascunși în tufele de liliac,
Ne-nvins nici de hău, nici de furtună -
Graiul acesta de dor și de leac.

Curajoasă, am ieșit pe linia întâi
A unei lupte ce încă nu a sfârşit –
Eu sunt una dintre-acele femei
Care-n limba română viața a iubit

Iacob CAZACU-ISTRATI poezii despre limbă:

În limba mea...

În limba mea zâmbește codrul cu ponoare,
În limba mea izvoarelor mă vreau.
În limba mea-mi șoptesc podișuri și ogoare,
În limba mea și-a mamei visele mă iau...
Să plâng nu pot deloc în limbi străine,
Iar de vorbesc în ele tot gândesc în ea?
În limba mamei în care spun povești cu zâne
Și zorile-mi sărută ochii tot în limba mea...
De am dureri ce sufletul mi-apasă
În limba mea și-a mamei le oftez,
Și dorul mă lovește în limba mea frumoasă,
În limba-n care zbor și-ngenunchez.
În limba mea și stelele-mi zâmbesc,
În limba mea cununi de dor se leagă.
În limba mea, în graiul strămoșesc
Iubirile se nasc, viețile se-ncheagă...

Floare astră

...Doar o căsuţă
-Ntr-un colţ de rai,
Doar o măicuţă
Şi-o limbă ai!...

Dacă n-ai fi tu pe lume
N-ar avea nici Codrul nume,
Nu am şti de zi, de noapte
Limba mea fără de moarte...

Dacă n-ai avea cuvinte
N-am şti toate cele sfinte,
N-ar fi zi, ci veşnic noapte
Limba mea fără de moarte …

De n-ai fi un grai, un nume
N-am avea doine străbune ,
Nici iubiri cu dor cântate
Limba mea fără de moarte...

De nu zămisleai cuvântul
Îmi era orfan şi gândul,
Şi înstrăinat de carte
Limba mea fără de moarte…

Eşti o floare astră-n geam,
Eşti comoara unui neam!...

Dorinţa
Aş vrea să ne-ntâlnim şi mâine iar,
Acei, ce îşi iubesc istoria şi fraţii,
Din dulcea Bucovină, Basarabia, Ardeal,
Ce de milenii ne - au unit Carpaţii.
Mai ieri sosind în mândrul zeu Arad,
Ne-am prins în hora cea moldovenească,
Şi-nseamnă, că o Patrie eu am
Şi-o limbă dulce, românească!

George L. NIMIGEANU poezii despre limbă:

CÂNTEC LIMBII ROMÂNE

Da !... M-ai zidit, cuvânt după cuvânt,
din tălpi până la creștet... și... mai sus...
până la suflet... până-n veșnicie...
să pot rosti curat... ce am de spus...
Și... m-ai adus, pe fiece silabă,
sunet cu sunet, din stră-vechiul grai...
rotindu-mă solar prin Calendarul
acestor fermecate guri de rai...
Și m-ai purtat prin spațiile sfinte
ale Durerii... - câte-n Nume dor -
să-mi fie trează inima sub vatra
cuvintelor... din care... viu... cobor...
Și... m-ai adeverit apoi în mine -
sâmbure... unui înțeles adânc...
să pot jertfi... iubind și cu uimire...
toată lumina câtă-n mine strâng...
Și m-ai dat Vieții Tale... dar de nuntă,
când, clipei, martor veacul mă ceru...
încât poemele pe neaua foii mele,
cu mâna mea, nu eu le scriu... ci... TU !

LIMBA NOASTRĂ

Poemele ce încă nu le-am scris,
în Limba Noastră, s-au făcut cuvinte...
Eu nu-s decât un semn că ele sunt
vechi sărbători în tinere veșminte...
Poemele ce s-au mărturisit,
în Limba Noastră, s-au făcut izvoare...
Eu nu-s decât un semn că ele sunt
în spațiul jertfei noastre curgătoare...
Ne facem, astfel, viața temelie
mării eterne care Limba este...
cu sufletu-n cuvinte ostenind
să ridicăm năvoadele celeste
dintr-un ocean al Timpului Dintâi,
decis aici din sine să se nască...
cele ce sunt și-ncep, aici, cu noi,
nume să poarte-n Limba Românească...
Și câte-n morți cu viața se cuprind,
să-i fie... Limbii Noastre... Rădăcină,
ne-ndreptățesc să ducem, în cuvânt,
nu lutul morții noastre... ci... Lumină !...

MĂRIA TA
Către Eminescu

Stele vechi, de când e lumea, leagă viața de
cuvânt !...
Firul ierbii, în cuvinte, stă cu veacul să senfrunte.
Tu, precum adânca matcă a izvoarelor sub
munte,
legi nemărginirea lumii de ființa unui gând.

Și ne primenești lumina, aducându-ne
aminte...
în pofida morții înseși, rămânând
nemuritor...
prinț... unei dureri eterne, inimă... unui
popor,
peste nedreptăți și veacuri, sângerând între
cuvinte.

Vii, pădurile de aur bat cu floarea lor
stelară-n
Sfânta Limbă Românească... Noimele
înveșnicind...
Focurile ancestrale că în grai ni se aprind -
„ pe câmpia strămoșească, viu șirag... de
piatră rară”!...

Prinț durerilor eterne și, în grai, adânc izvor,
veacul măsurând cu pasul clipei care ți-a dat
nume,
veșnicești în Adevărul Nostru – de-nceput
de lume...
luminând durerii noastre... „rece... și...
nemuritor”...

Vasile Neagu-Scânteianu poezii despre limbă:

Rondelul Limbii române

E Limba Testamentul nostru sfânt,
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară,
S-avem o existenţă mai uşoară-
Şi-a lor lumină prinsă-n orice gând!

Ea este pe vecie Jurământ
Şi pavăză şi dragoste de Ţară:
E Limba Testamentul nostru sfânt-
Pe care toţi strămoşii ni-l lăsară!

Să nu pierim, bătuţi de orice vânt,
Când vremurile-n lume se-nvâltoară,
Cu Crezul veşniciei ne-nconjoară
Şi cu temeiul pus peste Cuvânt:-

E Limba Testamentul nostru sfânt!

Romeo TARHON poezii despre limbă:

Nu e limbă mai frumoasă

Dulce, dragă şi duioasă
Ne e limbă şi nu-i grai
Din urzeală mai frumoasă
Pentru al rostirii strai,

Nu-i plămadă mai mănoasă
Din al vorbei spic pe pai,
Vers de liră mai mieroasă
În al slovei dor şi vai,

Nu-i văpaie mai focoasă
Sub copitele de cai,
Curgere mai mlădioasă
În al dansului alai,

Nu-i cântare mai aleasă
Plânsă-n bocete de nai,
Lacrimă mai cuvioasă
Pe al doinei noastre plai

Şi nu-i jale mai sfioasă
În nefericitul trai
Al românului ce lasă
Limbă, datini, colţ de rai...

Şi-i ca zimţii de la coasă
Când separă scai de scai
Şi-i ca lama de tăioasă
Când e bai cum azi e bai..!

Inima de te apasă,
N-ai tu inimă să stai
Limba sfântă de acasă
Să o pierzi, e tot ce ai!

Hai cu mine de îţi pasă,
Iancu, Ştefan şi Mihai,
Şi cu spada limbii scoasă
Să stârpim vrăjmaşul, hai!

Vladimir POTLOG poezii despre limbă:

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!
Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.
Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

Mircea DINESCU poezii despre limbă:

SCURT REPORTAJ

În sprijinul profesorului de limba română
care cere mai multe ore de predare pe săptămână

Vara însoţeşte elevii la atelierul mecanic
toamna numără rândurile de porumb
iarna zvârle zăpada din faţa şcolii
primăvara cântă la căminul cultural
măreţul timidul profesor de limba română
muncitor calificat la uzinele Sadoveanu şi Tudor Arghezi
printre rigle şi logaritmi printre ferăstraie şi strunguri
îşi face el loc într-o salopetă uşoară de cuvinte
şi abia apucă să înveţe copiii că H2O
se numea pe vremea străbunilor apă
că-i firesc să spui bună ziua şi nu √14
apoi să-i explici elevului Bujie Ion
că H.P.B. nu-i o întreprindere oarecare
ci chiar Hortensia Papadat-Bengescu
că noi n-am avut timp să ridicăm piramide
şi ne-am îngropat faraonii în folclor
că limba română e inoxidabilă... Stop!
...şi din nou H2O, √14, H.P.B.,
fiindcă ora de limba română s-a şi terminat
şi abia peste o săptămână ne vom mai vorbi.

Emilia PLUGARU poezii despre limbă:

Limba Română

Limba mea română
E floare preafrumoasă
Ce-şi are rădăcina,
Aici, la mine-acasă.

Limba mea română,
Floarea mea cerească,
Stropi-voi cu iubire.
În veci să înflorească.

O voi feri cu grijă
De răul cel străin,
Să nu mi-o-mproaşte nimeni
Cu ură şi venin.

Căci doar aşa, frumoasa
Şi minunata floare,
Va fi lumină vie
În casa mea cea mare.