In 1958 Victor Teleuca scrie poemul-oda limbii romane «O alta limba mai frumoasa nu-i»,
publicarea careia ii este refuzata, in mod repetat, din cauza subiectului abordat:
Mai dulce si mai buna decat toate
e pentru mine limba mea
si pentru tine limba ta,
si pentru dansul – limba lui –
o alta limba mai frumoasa nu-i
din care omul cantecul isi scoate.
Auzi? In limba mea
pe cer rasare prima stea,
si-n toate limbile la fel
Luceafarul rasare clar, fidel.
Aici, pe-acest picior de plai,
vin rodnici ani in evantai
si-n limba mea ca-ntr-un izvor
e-un cer rasfrant multicolor.
Si-n limba asta dac-o stiti,
pamantul, painea i-o sfintiti,
si truda omului ce-o face.
Cu ea cantam fratia, pacea.
Cand spune omul ca-i saraca,
sarac ii el, nu-s limbi sarace,
lui poate limba sa nu-i placa,
dar mie orice limba-mi place
si pentru mine limba mea
e-n lumea cerului o stea.
Atingi o frunza-n codru ei
si frunza scapara scantei,
cand vii in codrul ei umbros,
te faci mai tanar, mai frumos;
cand bei din apa ei adanca,
se prinde rod pe varf de stanca.
E limba mea, pe care mama
mi-a pus-o-n suflet pentru drum
si-asa-i de noua si bogata,
ca n-o stiu bine nici acum.
(1958)