În noaptea asta fără de nume,
două mâini nevăzute, grăbite,
bandajează sângerândele răni
ale lumii;
mâine va fi totul alb ca un
vis cu herghelii de cai albi
galopând printr-o iarnă
în care soarele s-a sinucis
și în imensitatea înghețată
de cosmic pustiu,
sub bandajele sale, respiră
pământul cald,
încă viu,
omenește,
ba mai mult chiar, se-nvârtește.