Victor Teleucă (n. 19 ianuarie 1932, Cepeleuți, județul Hotin, România – d. 12 august 2002, Chișinău, Republica Moldova) a fost poet, eseist, traducător și publicist român basarabean, unul dintre scriitorii reprezentanți ai generației ’60.
După terminarea școlii medii din satul Grinăuți, activează la ziarul din raionul Briceni (1952).
Dupa terminarea cursurilor superioare, pe care le urmeaza la Facultatea de Filologie si Istorie a Institutului "I. Creanga", activeaza ca redactor la diferite publicatii. Devine colaborator literar la ziarul „Țăranul sovietic”, apoi redactor superior la Televiziunea moldovenească.
Are o activitate susținută la diferite ziare și reviste: redactor-șef adjunct la revista „Nistru” (1962-1963), redactor-șef al săptămânalului „Cultura” (1964-1976) (ulterior redenumit în ”Literatura și Arta”), în perioada 1977-1984 – redactor-șef la săptămânalul „Literatura și Arta”. În cadrul prestigioaselor hebdomadare a militat pentru o limbă îngrijită şi pentru o literatură de înaltă ţinută artistică, realitate reflectată şi în frecventele convocări la organele de partid, culminând cu admonestări dure în 1974 şi în 1982
Activează în calitate de secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor (1976-1984), redactor la revista „Basarabia” (1984-1993).
Victor Teleuca s-a afirmat in literatura romana de la prima sa carte, "Rascruce", publicata in 1958. Doi ani mai tarziu vede lumina tiparului placheta de versuri "La ruptul apelor", urmata de volumele "Nelinisti" (1963), "Din patru vanturi" (1964) si "Insula cerbilor" (1966), pentru care a obtinut Premiul "Boris Glavan".
Victor Teleuca se remarca si ca traducator. Realizeaza traduceri din George Gordon Byron: "Peregrinarile lui Childe Harold", din P. Ersov: poemul-poveste "Calutul nazdravan", precum si traduceri din opera lui A. S. Puskin, M. Dudin, A. Tvardovski, S. Neris, I. Rainis si a lui I. Martsinkiavicius.
Victor Teleucă, aidoma altor scriitori, a intrat în lupta de rezistenţă naţională încă din momentul debutului editorial (Răscruce), nu numai prin faptul că şi-a scris opera în limba română, dar mai ales prin aceea că admirabila şi provocatoarea poezie O altă limbă mai frumoasă nu-i datează chiar din 1958 (anul când trupele sovietice sunt retrase din România).
Titluri și distincții:
- Maestru Emerit al Artei (1983),
- Ordinul Republicii (1999),
- Medalia Mihai Eminescu (2000),
- Premiul de Excelență al Consiliului Uniunii Scriitorilor pentru întreaga creație (2000).
OPERA lui Victor Teleucă
publicată în timpul vieții (selectiv):
La ruptul apelor (1960),
Neliniști (1963),
Din patru vânturi (1964),
Insula cerbilor (1966),
Îmblânzirea focului (1971),
Momentul inimii (1974, 2003),
Încercarea de a nu muri (1980),
Întoarcerea dramaticului eu (1993),
Momentul inimii (1975), Întoarcerea dramaticului eu (1983), Piramida Singurătății (2000);
publicată postum (selectiv):
Ninge la o margine de existență (2002; 2015),
Decebal (2002),
Improvizația nisipului (2006, 2016),
Răsărit de Luceafăr (2010),
Car frumos cu patru boi (2011),
Mollis Davia (2011).