Ştefan Gheorghidiu este protagonistul şi personajul-narator al romanului "Ultima, noapte de dragoste, întâia noapte de război". Ca toate personajele luiCamil Petrescu, el trăieşte drama îndrăgostitului de absolut, care trec prin două experienţe (realități) esenţiale pentru formarea lui ca om: dragostea (realitatea timpului psihologic) şi războiul (realitatea timpului cronologic).
Ştefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupări teoretice, un tip orgolios, avid de cunoaştere absolută atât prin dragoste cât şi prin experienţă directă, trăită a războiului.
Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, trăită sub semnul incertitudinii, e semnalată direct. Căsătorit cu cea mai frumoasă dintre colegele sale, în care crede a fi găsit idealul femeii iubite, tânărul cuplu cunoaşte o schimbare radicală a existenţei lor datorată unei moşteniri neaşteptate lăsate de un unchi bogat, Tache.
Aspirând la dragostea absolută, eroul doreşte certitudinea absolută. Natura reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Ştefan Ghiorghidiu adună, progresiv, semne ale neliniştii şi îndoielilor sale interioare şi le disecă cu minuţiozitate. Viaţa lui Ştefan Gheorghidiu a devenit curând “o tortură”, nu mai putea citi nici o carte, părăsise universitatea.
Plimbarea la Odobeşti, într-un grup mai mare, declanşează criza de gelozie şi incertitudinea iubirii, pune sub semnul îndoielii fidelitatea femeii iubite.
Compania domnului G., avocatul obscur, dar bărbat modern, acordă soţiei sale, Ela, care cocheta, amplifică suspiciunile lui Ştefan.
Confesându-se şi analizându-se, eroul respinge ca vulgară etichetarea ca gelos: “Nu, n-am fost niciodată gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii.”
Experienţa războiului constituie pentru Ştefan Gheorghidiu o experienţă decisivă, un punct terminus al dramei intelectuale, o dramă a personalităţii.
Gheorghidiu devine alt om în primele ceasuri de război. Gelozia rămâne undeva, departe, şi lipsită de însemnătate. Jurnalul lui de front conturează o personalitate complexă, aflată în împrejurări inedite, confruntându-se cu moartea, dar mai ales confruntată cu ea însăşi.
Rănit şi spitalizat, se întoarce în Bucureşti. Acasă, lângă Ela, simţea o înstrăinare definitivă. Experienţa frontului a fost decisivă. Drama iubirii lui este acum intrată definitiv în umbră.
Prin cele două ipostaze pe care le trăieşte eroul, romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un “neîntrerupt marş tot mai adânc în conştiinţă”.
Ștefan Gheorghidiu Caracterizare
Romanul camilpetrescian are in prim plan o figura emblematica pentru tipul intelectualuluiroman, un tanar a carui evolutie este surprinsa sub toate aspectele sale. Stefan Gheorghidiu este portretizat inca de la inceput prin tehnici moderne, care ii confera acestuia o aura de autenticitate siil apropie de viata reala.Astfel, ca tipologie de personaj, Stefan Gheorghidiu este in primul rand personajul principal al romanului, in jurul caruia se invarte intreaga actiune si din prisma caruia sunt redate sicelelalte personaje. Personaj analitic, el este tipul inadaptatului, al individului care nu reuseste sa seincadreze in peisajul societatii contemporane lui, creandu-si propriul univers, guvernat de niste principii specifice. Din acest punct de vedere, lumea in care traieste este o lume utopica („Utopia”),fiind antitetic plasat fata de societatea in care el nu se regaseste („Realia”). Daca Utopia esteguvernata de concepte ideale, care in teorie par a fi posibile si infaptuibile, Realia este o lume acompromisului, a superficialitatii, a ipocriziei si coruptiei, adica indepartarea de acel ideal de lume.Din acest motiv, el este si tipul idealistului, Stefan fiind un personaj care se ghideaza dupa niste principii care nu au vreo legatura cu realitatea, dar in care crede cu tarie. Din acest punct de vedere,el este un egocentric, intrucat intregul sau univers graviteaza in jurul sau si ii satisface nevoia de a fiin centru, de a fi el cel care poate ordoneze, sa detina controlul si sub a carui putere se afla tot ceeace este in jurul sau. De asemenea, Gheorghidiu este tipul intelectualului, reprezentant un individ alecarui decizii se bazeaza strict pe ratiune, explicandu-se astfel si prezenta in text a celor douametafore fundamentale – Patul lui Procust si Jocul Ielelor. Acestea redau atat intentia eroului de aanaliza rational fiecare aspect al vietii sale pentru a verifica potrivirea cu idealul, cat si fluxul ideilor si gandurilor, cu un aspect halucinant, haotic, ce creeaza contextul unui univers segregat, protejat detentatiile exterioare si propice infaptuirii idealurilor. Construit prin tehnici moderne de analiza psihologica, precum introspectia, fluxul memoriei involuntare, confesiunea, nmonologul interior,Stefan Gheorghidiu poate fi considerat ca un reprezentant al modernismului, fiind un personajcomplex si bine individualizat. Nu in ultimul rand, el este si un personaj tragic, prin faptul ca lumeasa este o lume utopica in sine datorita imposibilitatii atingerii idealurilor propuse. Din acest punctde vedere, tipologia personajului aminteste de tipologia eroului romantic, de un Dionis sau unLuceafar eminescian, personaje inadaptate, din lumi diferite, superioare, condamnate la suferinta.
Statutul social
al personajului este un alt aspect deosebit de important in caracterizarea personajului. El este un tanar student la facultatea de filosofie, cu o situatie materiala precara,initial, care se casatoreste cu Ela, „una din cele mai frumoase studente”.
Inclinatia spre meditatie,rationare este ilustrata tocmai de domeniul in care Stefan studiaza, un domeniu vast, dar careimplica utilizarea permanenta a ratiunii. Pus in postura de mostenitor al unei averi insemnate, el este pus in contact cu societate al carei membru nu se considera si pe care nu doreste sa o cunoasca si cu problemele sale specifice, atat de indepartate de principiile lumii sale ideale: goana dupa bani,inselatoria, arivismul, ipocrizia etc. Acesta este, de altfel, momentul in care se produce rupturadintre el si Ela, clipa in care Ela realizeaza ca lumea lui nu este si lumea ei, fiind ispitita de mirajuldistractiilor si bunei stari din societate. De asemenea, Stefan este si soldat in timpul razboiului,avand functia de sublocotenent, functie care din nou il plaseaza pe o treapta deasupra altor indivizi.
Portretul fizic
este vag prezentat, nepunandu-se accentul pe infatisare tocmai din prismaincadrarii romanului in tipul romanelor psihologice. Totusi, in putinele pasaje descriptive, StefanGheorghidiu este conturat ca fiind un individ lipsit de preocupari pentru vestimentatie si aspect, preocupari pe care le considera superficiale, frivole(lucru evidentiat prin faptul ca poarta o camasamai multe zile la rand). El ajunge sa se compare la un moment dat cu domnul G., la nivelulaspectului camasii: daca in cazul lui se remarca
„mansetele prea largi si cu corturile sucite inafara”, domnul G. „avea mansetele bine intinse, mici”.
In ceea ce priveste portretul moral, eroul este caracterizat de o serie de trasaturi care reiesdin actiunile, gandurile si discutiile din roman. Intelectual preocupat de probleme de constiinta,Stefan Gheorghidiu este inchistat in lumea sa zugravita ideal, pe baza unor concepte filozoficetranspuse din teoria predata in facultate in viata sa reala, concepte care ii ordoneaza si ii guverneaza intreg universul interior si exterior. Posibilitatea de a jongla cu multitudinea de concepte filozoficeinsusite de-a lungul anilor ii ofera o placere deosebita, ferindu-l de complicatiile societatii, deactiunile superificiale si de imperfectiunea acesteia. Clipa in care o intalneste pe Ela coincide cuconturarea posibilitatii de a-si implini un ideal prezent in orizontul tiparelor sale, idealul femeii perfecte. Egocentric si egoist, el se foloseste de simpatia Elei pentru el, simpatie care ii flateazaegoul si orgoliul nemasurabile, si ii recreeaza personalitatea si fiinta astfel incat sa se potriveascastandardelor sale ontologice. In conceptia sa, iubirea trebuie sa fie pura, absoluta, neatinsa de pacatele cotidiene si de amanuntul vietii sociale. De aceea, el si-o sugjuga pe Ela principiilor sale,sufocand-o si obligand-o sa se adapteze lumii sale si sa se rupa de realitate, de acea Realia prezentata anterior. Desi pentru o vreme compromisul Elei pare sa fie unul viabil, ea pare saconstientizeze lipsurile relatiei lor, incepand sa isi doreasca mai mult – o reconciliere a relatiei lor cu Realia, o confundare a Realiei cu Utopia. Or, conflictele interioare apar tocmai in momentul incare Stefan realizeaza ca nu este dispus sa faca acest compromis propus de sotia sa. Pentru el, inseducat, format intr-o sfera a principialitatii, vietuirea intr-o lume marcata de inexistenta acesteiaeste o absurditate si ceva de neinchipuit, motiv pentru care prefera sa ramana un inadaptat, un izolatsi sa actioneze in continuare in conformitate cu crezurile sale intrinseci. De asemenea, in clipa incare isi vede lumea amenintata nu doar de prabusirea idealului etern feminin, concretizat panaatunci in persoana Elei, ci si de pericolul inconsecventei, irationalitatii si ipocriziei pe care leintalneste datorita contactulului cu rudele sale pentru a intra in posesia mostenirii, Stefan sufera unsoc intern, o ruptura menita sa ii puna la incercare profunda interioritate si echilibrul fiintei sale. El traieste o drama interioara bazata pe indoiala, dubii, gelozie si contradictii in gandire, ajung sainterpreteze la infinit si sa analizeze mai mult decat de obicei fiecare gest si fiecare actiune a celeidatorita careia s-a produs aceasta ruptura. Fara a avea dovezi concrete, palpabile, el pare sa isidoreasca pe parcursul fluxului ideilor sale ca Ela sa il insele, isi construieste in minte scenarii ruptede realitate pornind de la cele mai mici amanunte, ajungand sa fie convins de infidelitatea Elei.Motivul pentru care el face acest lucru este cat se poate de simplu: limitat in a intelege mecanismulsi functionarea societatii, a acelei Realia, el nu poate intelege cum este posibil ca femeia sa saaleaga sa se rupa de idealul feminin cu care el o identificase, atata timp cat ea era femeia perfecta.Asociind-o in schimb cu domnul G., exponentul lumii superficiale, ea decade automat din posturade femeie absoluta, ideala pentru el, si orgoliul sau este mai putin ranit, intrucat ii este mai usor saaccepte ca a gresit in clipa alegerii ei ca femeie ideala decat ca ea, ca femeie ideala, a ales altceva inlocul lumii sale perfect inchise, in centrul careia se afla chiar el.Astfel, drama pierderii Elei este inlocuita (sau cel putin accentuata) voluntar cu o alta drama – drama iminentei mortii. Daca pierderea Elei a insemnat zbuciumul fiintei, provocand o ruptura inechilibrul emotional si intelectual al eroului, aceasta noua experienta ontologica adanceste aceastaruptura, facandu-l sa constientizeze caracterul exagerat acordat dramei pierderii Elei comparativ cunoua experienta. In timp ce in primul caz Stefan linistea interioara a lui Stefan a fost perturbata deconfruntarea dintre lumea principialitatii si lumea irationalitatii, dintre Utopia lui Stefan si RealiaElei, dintre ratiune si sentiment, dintre Stefan si Ela ca pioni a doua universuri diferite, in cel de-aldoilea caz aceasta liniste este curmata de o lupta infinit mai semnificativa pentru destinul tuturor:confruntarea dintre viata si moarte. Stefan se afla in continuare intr-o stare de insecuritateemotionala cauzata de pierderea Elei si de pericolul distrugerii propriei lumi, la acestea insa seadauga un nou sentiment: cel al insecuritatii biologice: „
Exploziile le aud organizat. Unele le aud la cativa pasi, altele in mine, Cum s-a terminat o ruptura, corul tot, o clipa sleit, isi injumatatesterasuflarea si se incordeaza iar, sec, in asteptarea celeialte explozii, ca un bolnav de tetanos. Unvajait scurt, pe care urechea il prinde cu un soi de anticipatie, inclestezi dintii, cu mana indoitadeasupra capului, intr-o convulsite epileptica si astepti sa fii lovit drept in moalele capului, sa fiiimprastiat. Deasupra ta, intaia explozie iti sparge urechile, te nauceste, a doua te acopera de pamant. Dar prin faptul ca le-ai avut pe amandoua, nu esti mort. Animalic, oamenii se strang uniilanga altii, iar cel de la picioarele mele are capul pin de sange. Nu mai e nimic omenesc in noi”
.Acest fragment releva cel mai bine drama personajului, panicat de iminenta mortii pe care o resimtela orice pas si de morbiditatea actiunilor pe care le savarseste, dar si scarbit de acel „animalic” prezent in compatriotii sai si in inamici, cu totii oameni, cu totii fiinte teoretic superioare. In fataacestei realitati crude, el este socat, este inspaimantat de lipsa de aplicabilitate a principiilor sale,universul sau perfect, guvernat de ratiune fiind ucis de sunetul armelor, de explozii si de maceluluman din jurul sau. Folosirea unor termeni precum „ruptura”, „inclestezi”, „convulsie epilectica”, „nauceste”, „animalic” ilustreaza nu doar spaima incomensurabila a eroului la vederea mortii, ci sila aceasta posibilitate e distrugerii a crezurilor, a idealurilor. Fraza „Nu mai e nimic omenesc innoi” este tocmai o constatare a acestui fapt, care reliefeaza neconcordanta Utopiei cu Realiei sidezamagirea aferenta. Aceasta confruntare a personajului cu moartea de pe campul de lupta are oserie de urmari deosebit de semnificative. Chiar daca alegerea de a merge in razboi a fost unavoluntara, din convingere, Stefan simtindu-se dator sa se confrunte cu moartea in razboi datoritaorgoliului imens si a principiilor sale, este greu a spune cine a iesit invingator din aceastaconfruntare: Stefan sau moartea. Chiar daca biologic vorbind el a supravietuit, lupta a fost atat dedura incat a zdruncinat intregul sistem de valori al personajului. Pe de-o parte, el a realizat intr-adevar ca a exagerat pierderea Elei si caracterul infidel al acesteia, dorind sa o scoata definitiv dinuniversul sau, prin decizia de a-i lasa la divort tot ceea ce definea perioada cand fusesera impreuna,insa pe de alta parte Stefan este un om schimbat, un om care a trecut prin niste experiente initiaticechiar profund marcante, al caror impact va fi resimtit pentru totdeauna in viata sa. Experientarazboiului ii da lui Stefan o lectie usturatoare – si anume faptul ca este irelevant daca Ela l-a inselatsau nu, este irelevant daca ea l-a iubit sau nu sau cu cine, cand, unde l-a inselat, relevanta esteintelegerea realitatii din toate punctele de vedere, al iubirii, al mortii, al razboiului, al luptei pentru bani, toate situatie intr-un anumit context. Greseala sa a fost plasarea sa in centru si ruperea de oricecontext, de societate, de realitate a actiunilor Elei, constiinta sa limpezindu-se odata cu experientarazboiului de framantarile minore, dar supradimensionate anterior care ii umplusera sufletul degelozie. In final, Gheorghidiu intelege astfel dramatismul confruntarii directe, atata dintre lumea sausi lumea celorlalti, dintre Utopia si Realia, cat si dintre viata pe care o simte in fiecare clipa pulsandu-i in sange si moartea pe care o simte pe front suflandu-i in „moalele capului”.
Marea lectie pe care Stefan o primeste de la moarte este greseala egocentrismului si a egoismului, care l-aufacut sa devina un inadaptat extremist, caci drama constiintei sale pare insignifianta pe langa dramaunei intregi colectivitati, o drama a constiintei umanitatii.
Ca mijloace de caracterizare, se remarca atat caracterizarea directa, facuta de personajulinsusi si de alte personaje, cat si caracterizarea indirecta, prin fapte, gesturi actiuni si prin monologinterior si introspectie. Stefan Gheorghidiu se autocaracterizeaza ca fiind „un tip imposibil carecomplica absolut orice intamplare”
, surprinzandu-si caracterul hiper-analitic si sensibil la oricecritici in ceea ce priveste principiile sale existentiale. Mai mult, in timpul excursiei de la Odobesti,Ela ii spune
„esti de o sensibilitate imposibila”, iar o doamna, partenera de conversatie a luiGheorghidiu la petrecerile mondene, ii spune „Ah, dumneata esti dintre acei care fac mofturiinterminabile si la masa. Dintre cei care intotdeauna descopera firele de par in mancare [...]. Nu,atata luciditate e insuportabila, dezgustatoare”
, replici care subliniaza atat modul in care este perceput de catre cei din jur, ca un inadaptat, un om „altfel” decat ei, cat si trasaturi cu care seinfatiseaza in cadrul putinelor contacte cu societatea, precum criticismul acid, rigiditatea, lipsa dedeschidere, tendinta de analiza si observare a detaliilor, trasaturi sanctionate cu usurinta dereprezentantii lumii cotidiene, mondene.De asemenea, tanarul student la filosofie este portretizat indirect si de actiunile si gandurilesale. Intregul sau sistem de valori este redat prin afirmatii precum
„Cei care se iubesc au drept deviata si de moarte unul asupra celuilalt”, „O femeie isi da sufletul si pe urma si-l reia intact”,„Femeia insala numai pe cel pe care-l iubeste, pe ceilalti ii paraseste pur si simplu”, afirmatii dincare reiese tendinta acestuia de a atinge absolutul, imposibilitatea multumirii cu jumatati de masurasi a acceptari compromisurilor, idealizarea iubirii dintre el si Ela. Astfel de conceptii duse la extremnu fac decat sa nuanteze si mai mult tendinta de posesivitate a eroului, pentru care relatia idealadepaseste barierele mortii si le da celor doi drepturi depline unul asupra celuilalt, de unde sifrustrarea perpetua in ceea ce priveste dorinta Elei de evadare din sfera in care el incearca sa o tinainchisa. Mai mult decat atat, aceste conceptii egoiste sunt insotite de un orgoliu nemasurat si de caracterul critic, analitic, rational al personajului, care duc la o filtrare a iubirii printr-o analizarationala, bazata pe potrivirea cu tiparele lumii sale:
„O iubire mai mare e mai curand un proces deautosugestie. Trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei” sau „Iubesti mai intai dinmila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita”. El nu vede iubirea ca pe niste sentimente pure, incontrolabile, pentru el iubirea este ceva hotarat, decis rational, gandit, oconvingere bazata pe anumite argumente.Astfel, Stefan Gheorghidiu poate fi considerat un ganditor, un individ cu o capacitate deintelegere superioara, care in acest roman se vede pus intr-o ipostaza deloc confortabila – cea demilitant al principialitatii in fata superficialitatii si inconsecventei societatii. Drama pe care el otraieste il formeaza si il marcheaza definitiv, caci la final, dupa momente cruciale de dubiu siinterogatoriu ontologic, el concluzioneaza in acelasi stil tipic intelectual ca a pune sentimentulindividual in fata destinului cu legile sale necrutatoare, a sentimentului si constiintei uneicolectivitati este un lucru meschin, multumindu-se cu postura de individ care refuza sa isi maiasume o pozitie in raport cu societatea, adoptand o atitudine grava, sobra, ce debordeaza deintelepciune si experienta. Concluzia este, asadar, una extrem de simpla: chiar daca a pierdut-o peEla, femeia pe care poate a iubit-o sau poate nu, care poate l-a inselat, poate nu, acest lucru nu maiconteaza, intrucat Stefan Gheorghidiu - filozoful, intelectualul, omul, soldatul - a invatat o lectie deviata pe care cu siguranta nu o va uita niciodata.