Petrescu, ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI – personajul Ela din perspectiva cuplului Ela-Ştefan Gheorghidiu

Ela
- personaj secundar de roman modern de analiza psihologica, subiectiv si realist -
- personaj realist modern -
- tipul feminitatii -
(Mitul iubirii si motivul cuplului)


Perspectiva narativă este subiectivă, cu o viziune “împreună cu” şi un narator personaj ce relatează la persoana I, sub forma unei confesiuni, introducând pasaje realizate prin tehnica ”flashback-ului” . Relatarea astfel realizată conferă autenticitate şi caracter subiectiv textului. Această trăsătură oferă o perspectivă subiectivă asupra personjului feminin, ea neputând fi cunoscută cu adevărat decât prin ochii personajului-narator, Ștefan Gheorgidiu, motiv pentru care ”Nu Ela se schimbă, ci felul în care o vede Ștefan” (Nicolae Manolescu).

Există două tipuri principale de conflicte în romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, şi anume interior şi exterior. Conflictul central din roman este unul interior, de ordin psihologic. Principalul motiv al rupturii dintre Ştefan şi soţia sa este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o dispreţuieşte, evidenţiindu-se astfel o diferenţă între aspiraţiile lui Gheorghidiu şi realitatea lumii exterioare. Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relaţia lui Ştefan cu societatea (de exemplu, acesta nu reușește să se integreze într-o lume pervertită de ambiții materiale din cauza lipsei de spirit întreprinzător și ambiții superficiale ), acesta fiind plasat în categoria inadaptaţilor social.

            Relația dintre cele două personaje este evidențiată cu ajutorul statutului social, moral și psihologic al acestora.

            Ştefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, ce nu-şi găseşte locul într-o societate mediocră şi imorală. Student la Filozofie, Gheorghidiu este un intelectual care trăieşte înconjurat de idei, considerând că s-a izolat de lumea exterioară, însă, în realitate, evenimentele sunt filtrate prin conştiinţa sa, printr-un proces complex de autoanaliză psihologică. Până în momentul în care acesta primeşte moştenirea de la unchiul Tache, trăieşte în condiţii modeste, însă în armonie, alături de Ela. Al doilea statut pe care îl primește și care ajunge să îl definească este cel de soldat în timpul Primului Război Mondial, având funcţia sublocotenent.

            Ela Gheorghidiu, soţia protagonistului, este inițial o femeie simplă, iar mai apoi o cochetă care nutrește atenția altora, demonstrându-se nedemnă de iubirea intelectualului inadaptat. Se căsătorește din dragoste cu Ștefan pe când era studentă la Litere, orfană, crescută de o mătușă. Aceasta deținea un statut social important în cadrul facultății, fiind considerată cea mai frumoasă și cea mai populară, motiv pentru care atrage atenția tuturor, mai ales lui Ștefan,definit de orgoliu.

Caracterizarea personajelor lui C. Petrescu este realizată în mod direct prin tehnici moderne de construcţie a acestora, specifice romanului psihologic (înlocuirea portretului fizic detaliat cu cel moral, interesul asupra trăirilor, introspecţia, monologul interior, fluxul conştiinţei), sau în mod indirect, trăsăturile reieşind din fapte şi relaţiile dintre acestea.

            Portretul fizic al personajului este vag prezentat, nepunându-se accentul pe înfăţişare. Totuşi, în puţinele pasaje descriptive, trăsăturile fizice ale Elei sunt puține, dar sugestive pentru frumusețea tinerei care este descrisă ca având "ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar".

Din punct de vedere moral, principala trăsătură a lui Ștefan este orgoliul, pe care se bazează întreaga sa relație cu Ela. Ilustrativă în acest sens este mărturisirea lui referitoare la felul în care ia naştere iubirea lui pentru ea: "Iubeşti întăi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită". În cadrul unei autoanalize acesta recunoaşte că "orgoliul a constituit baza viitoarei mele iubiri". Această trăsătură  va aduce și sfârșitul relației, fiind continuu gelos și refuzând să vorbească cu Ela despre adevăratele sale sentimente, comunicarea deficitară dintre cei doi  determinând despărțirea. Pe lângă orgoliu, în roman se evidenţiază şi alte trăsături ale eroului, precum natura analitică şi reflexivă, luciditatea, sensibilitatea exagerată, inteligenţa, conştiinţa propriei valori.

Portretul moral al Elei este ilustrat prin ochii lui Ștefan. În acest sens, la început, lipsa ei de afinitate pentru științe este văzută ca un semn de afectivitate incontestabilă, fata alegând să vină la cursurile lui, deși "avea oroare de matematici", venind "numai ca să fim împreună [...] și asculta, o ora pe saptamană, serioasă și cuminte ca un cățeluș, principiile generale ale calculului diferențial". Odată cu degradarea imaginii ei în mintea protagonistului, acest aspect devine o povară, exasperarea ei fiind surprinsă în secvenţa "Uf...si filozofia asta!", în timp ce Ștefan se simte din ce în ce mai părăsit -”zi de zi femeia mea se înstraina, în preocupările și admirațiile ei, de mine". Ea devine cochetă, preocupată de bani și de viața mondenă la care avea acum acces. Fiind lipsită de afecțiunea soțului său, caută să-și satisfacă vanitatea prin atenția altor bărbați. Orgoliul reprezintă, de asemenea, o trăsătură dominantă pentru personalitatea ei, aceasta alegând să plece de acasă decât să dea ochii cu el.

Evoluția relației dintre Ștefan și Ela este evidențiată prin mai multe secvențe semnificative.
            Secvenţa dialogului de la popotă despre iubire provoacă o reacţie violentă din partea lui Ştefan, care consideră că "cei care se iubesc au dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt". Astfel, prin memorie involuntară, se declanşează amintirea propriei poveşti de dragoste, pe care o consemnează în jurnalul de front: "Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală". Acest prim pasaj ilustrează viziunea distorsionată pe care el o are asupra realității și asupra relației sale eșuate cu Ela, cât și lipsa  continuă de încredere în fidelitatea fetei, față de care nu avea o dovadă clară.

Excursia la Odobeşti este o secvenţă narativă care evidenţiază primul moment de criză al cuplului, Ela devenind foarte apropiată de Grigoriade, avocat și bun dansator. Soțul suferă cumplit de gelozie și, la întoarcere, îi reproșează Elei atitudinea din timpul excursiei. Ela pare surprinsă, mimează nevinovăția și îi demonstrează că nu facuse nimic mai mult decât făceau alte femei din societatea pe care o frecventau. Gheorghidiu se razbună și flirtează la rândul său cu altă femeie. La urmatoarea petrecere, Ela ii provoacă o nouă criză de gelozie, refuzând să plece înainte de sfârșitul evenimentului. El maschează totul printr-o veselie excesivă, suferind o dramă a geloziei care-l macină continuu ”Toată suferința asta monstruasă îmi venea din nimic”. Aceste certuri sunt generate de orgoliul fiecăruia și de lipsa de comunicare.

Relaţia cu Ela capătă o întorsătură imprevizibilă, include despărţiri şi împăcări repetate, Gheorghidiu încercând să-și demonstreze certitudinea că Ela este infidelă. Treptat, personajul suferă un proces de dezumanizare, salvarea venind odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, când se înrolează ca voluntar. Rănit şi spitalizat, se întoarce în Bucureşti, cu certitudinea înşelării, însă nu mai dă importanţă acestui aspect şi se desparte de Ela, lăsându-i casa de la Constanţa, banii, "tot trecutul".

Relaţia dintre Ştefan Gheorghidiu şi Ela se dovedeşte mai mult o iluzie a celui îndrăgostit decât o situaţie reală. Ştefan Gheorghidiu trăieşte într-o lume a ideilor pure, pe care nu o poate adapta  concretului. Pentru el, Ela nu este femeia din realitatea imediată, ci este o imagine proiectată într-o utopie a propriilor aspiraţii sufleteşti. Când perspectiva asupra ei se modifică, Ela devine ceea ce a fost, de fapt, de la început: o femeie obişnuită, asupra căreia Ştefan a aplicat o aură ideală.

În concluzie, putem vorbi despre personajul Ela din perspectiva cuplului Ela-Ştefan Gheorghidiu care este reprezentativ pentru proza autorului, urmând tiparul previzibil al structurii camilpetresciene, în cadrul căruia bărbatul este în căutarea absolutului, în vreme ce femeia este frivolă, superficială, cu aspirații mediocre.