Petrescu, ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI – caracterizarea Elei

Ela
- personaj secundar de roman modern de analiza psihologica, subiectiv si realist -
- personaj realist modern -
- tipul feminitatii -
(Mitul iubirii si motivul cuplului)


In "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930), Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii. Perspectiva narativa este reprezentata de naratiunea la persoana I si de prezenta marcilor naratorului, care definesc subiectivismul romanului, scris sub forma unui jurnal de campanie.

Ela este personajul feminin al romanului, simbolizand idealul de iubire catre care aspira cu atata sete Stefan Gheorghidiu. Femeia este construita numai prin ochii barbatului insetat de absolutul iubirii, al carui crez nu face concesii sentimentului. "Cei care se iubesc au dreptul de viata si de moarte unul asupra celuilalt". Ela nu este o individualitate distincta, o personalitate transparenta, deoarece este in permanenta dependenta de barbatul ei.
Iubirea lor se nascuse din orgoliul lui Stefan Gheorghidiu, intrucat Ela, era cea mai frumoasa studenta de la Litere si el, student la filozofie, era "magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, pentru ca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri."

Trasaturile fizice sunt putine, dar sugestive pentru frumusetea tinerei care este descrisa in mod direct de personajul-narator: "ochii mari, albastri, vii ca niste intrebari de clestar". Ela, profund indragostita de Stefan, este capabila de sacrificiu si de devotament numai pentru a sta mai mult timp cu iubitul. Desi "avea oroare de matematici", il insotea pe stefan la cursurile din care ea nu intelegea nimic, "numai ca sa fim impreuna [...] si asculta, o ora pe saptamana, serioasa si cuminte ca un catelus, principiile generale ale calculului diferential".

Trasaturile morale ale eroinei moderne transpar numai indirect, prin rasfrangerea lor in afara constiintei barbatului iubit, aflat in cautarea certitudinii daca aceasta femeie intruchipeaza iubirea ideala. De altfel, relatarea povestii de dragoste consemnata de Stefan in jurnalul de front incepe cu aceasta incertitudine a lui: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala". Casatoria sotilor Gheorghidiu este linistita la inceput, mai ales ca duc o viata modesta, aproape de saracie, bucuriile lor fiind "excursia la Mosi si strengaria de a ne da in calusei, de a manca floricele si a bea un tap de bere", iubirea fiind singura lor avere.
Mostenirea neasteptata pe care unchiul Tache o lasa lui Stefan Gheorghidiu surprinde pe toata lumea si schimba radical casnicia cuplului, viata mondena capatand pentru Ela important primordiala. Stefan descopera ca sotia sa este subjugata de problemele pragmatice si ca in procesul care urmeaza intre rude din cauza testamentului ambiguu, ea tine cu indarjire ca sotul sau sa nu renunte la niciun procent din mostenire. Stefan este uimit de aceasta atitudine a sotiei sale, pe care ar fi vrut-o "mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare, plapanda si avand nevoie sa fie ea protejata, nu sa intervina atat de energic, interesata". Stefan este dezgustat de comportamentul delicatei Ela, care, spre surprinderea lui, este capabila sa loveasca "aprig cu coatele".
Ela il indeamna pe Stefan sa intre in afaceri, insa acesta esueaza si se reintoarce, cu sete nepotolita, spre studiul filozofiei, spre cursurile de la Universitate si discutiile despre metafizica pe care le are cu Ela. Reluarea vechilor deprinderi ale sotului, o fac pe Ela sa exclame cu ciuda: "Uf...si filozofia asta!", iar noile ei preocupari se indreapta spre lux si cumparaturi, innoieste mobilele si incearca sa-i schimbe si lui Stefan hainele si accesoriile, sa-l faca sa-i placa eleganta. Dar toate acestea sunt pentru Gheorghidiu probleme minore, care nu-l sustrag de la existenta sa spirituala consacrata studiului filozofiei.
Sub influenta mondena a Anisoarei, verisoara cu Stefan si maritata cu un mosier bogat, Ela invata sa fie interesata de moda, de distractii nocturne sau escapade, "era fericita si suradea ca o scolarita, gadilata in orgoliul ei ca place unei femei atat de pretentioase". Despre vechii prieteni nici nu mai putea fi vorba, ei nu erau suficient de bine imbracati si nici nu ar fi avut posibilitati materiale ca sa faca fata noilor localuri pe care le frecventau acum sotii Gheorghidiu si pentru abandonarea caroa Ela gaseste motivatie: "aceste despartiri devin inevitabile prin gabaritul cheltuielilor".

Ela, stanjenita de tinuta neingrijita a sotului, il convinge sa-si comande camasi si costume noi, diferenta dintre el si snobii care frecventau aceleasi cercuri fiind evidenta. Stefan simte "cum zi de zi femeia mea se instraina, in preocuparile si admiratiile ei, de mine", cei doi nu mai discuta probleme filozofice, nu mai petrec mult timp impreuna si Elei nu-i mai este suficienta iubirea lor.
Stefan se chinuie ingrozitor, pentru ca este constient ca nu poate trai fara ea, de aceea "viata mi-a devenit curand o tortura continua".
Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza cu luciditate noua comportare a Elei, mai ales ca in casa Anisoarei cunoscusera "un vag avocat, dansator, foarte cautat de femei", care le invata pe doamne un dans nou, la moda, tangoul si care fusese adus de razboi de prin cabaretele Parisului, facand parte acum din "banda noastra".
La petrecerile mondene, Stefan cantareste fiecare vorba, fiecare gest al Elei - "trageam cu urechea, nervos, sa prind crampeie din convorbirile pe care nevasta-mea le avea cu domnul elegant de alaturi de ea".
Anisoara, care avea "mania "excursiilor «in banda»", hotaraste ca de Sfantul Constantin si Elena sa plece cu totii pentru trei zile la Odobesti, cu trei masini. Ela face eforturi ca sa stea in masina langa domnul G, "dansatorul abia cunoscut cu doua saptamani in urma", chiar daca pentru asta trebuise sa deranjeze "de doua ori pe toata lumea", comportandu-se ca o cocheta si devenind din ce in ce mai superficiala. Fidelitatea Elei este pusa sub semnul intrebarii de catre Stefan, in sufletul caruia fiecare gest, cuvant sau privire ale femeii capata proportii catastrofale. Asezarea Elei la masa langa curtenitorul domn G, gesturile familiare de a manca din farfuria lui, disperarea care i se citea pe chip atunci cand barbatul statea de vorba cu alta femeie sunt numai cateva repere ale comportamentului monden al tinerei sotii. Stefan observa mimica si gesturile Elei atunci cand este deznadajduita ca nu se afla in atentia domnului G, constatand uimit ca ochii "albastri de copil erau tulburi si isi musca indurerata, deseori, buza de jos, moale si rosie". Stefan este deprimat, deoarece fusese convins ca Ela il iubea cu adevarat, ca ea ar fi putut sa simta durere sau bucurie numai pentru el, dar observa cu amaraciune ca "ochii ei sunt gata sa planga pentru altul".

Atunci cand Stefan o anunta ca vrea sa divorteze, Ela este candida, se considera nevinovata si jura ca nu stie despre ce vorbeste el, ii argumenteaza ca toate femeile din "banda" se comporta la fel ca ea si barbatii lor nu se supara pentru asta.
Intre cei doi soti intervine o tensiune stanjenitoare, nu-si vorbesc doua saptamani, iar la o alta petrecere Ela se simte umilita si jignita deoarece Stefan face curte in mod ostentativ altei femei, motivand ca "m-a silit sa dansez cu ea". Ca sa se razbune, ea il pedepseste, stand mereu aproape in bratele domnului G. Ela refuza sa plece acasa cu sotul ei, Stefan se enerveaza si ia cu el "o cocota destul de frumusica, voinica si nespus de vulgara". Gasindu-i in patul conjugal, Ela este inmarmurita de durere, "nu-i vine sa creada" si il paraseste. Intalnind-o dupa o vreme la cursele de cai, Stefan vede in ochii Elei "o suferinta peste puterile ei", dupa cateva zile s-au impacat si au petrecut o luna de vis la Constanta.
Ela consolideaza prietenia cu Anisoara, se imbraca amandoua la fel "ca sa-si sporeasca frumusetea, una blonda, alta bruna, cum isi sporesc valoarea perlele, daca sunt colectie".

Drama se amplifica atunci cand, intorcandu-se pe neasteptate acasa dupa doua saptamani de absenta, Stefan nu o gaseste acasa pe Ela, nu are nicio informatie despre ea si simte in suflet un pustiu imens, fiind cuprins de o deznadejde crancena: "n-as fi dorit nici celui mai cumplit dusman al meu sa caute in zorii zilei si sa sufere cum sufeream eu". Vesela si candida, Ela soseste acasa pe la opt dimineata, dar nu reuseste sa rosteasca nicio explicatie, deoarece el este foarte nervos si o izgoneste, fiind convins ca "niciodata femeia aceasta nu ma iubise". Ela accepta sa divorteze desi se considera nevinovata si jignita de banuielile lui, fapt ce se va confirma. Dupa o vreme, rasturnand din greseala un teanc de carti, stefan gaseste printre ele un bilet de la Anisoara, prin care o chema pe Ela sa doarma la ea, intrucat mosierul plecase la tara si ii era urat sa ramana singura. Biletul avea data de 15 februarie, adica seara cand se intorsese el de la Azuga. Gheorghidiu interpreteaza faptul ca pe o ticluire pusa la cale de ele, pentru a-i adormi banuielile, apoi se indoieste de motivul pentru care ar fi recurs Ela la o astfel de stratagema. _Incearca sa afle de la Iorgu, sotul Anisoarei, daca in februarie fusese intr-adevar plecat la mosie si Ela dormise la ei, dar nimeni nu mai tinea minte data exacta, trecusera patru luni de atunci.
Se impaca din nou si cand Stefan Gheorghidiu-pleaca la Dambovicioara, fiind concentrat in armata, ca sublocotenent, aranjeaza ca Ela sa petreaca vara la Campulung, aproape de regimentul sau, de unde ea ii scrie aproape in fiecare zi. In capitolul intitulat "Ultima noapte de dragoste" care incheie "cartea intai" a romanului, Ela il cheama "negresit" la Campulung "sambata sau cel mai tarziu duminica". Ea pare schimbata, are o atitudine studiata, o distinctie menita "a face impresie" si-l surprinde din nou pe Stefan cu pretentiile ei pragmatice. Egoista si impertinenta, Ela se arata ingrijorata pentru viitorul ei in cazul in care el ar muri in razboi, ii aminteste cu nerusinare ca ea l-a iubit si atunci cand era sarac, apoi ii pretinde sa treaca pe numele ei "o parte din Hrele englezesti de la Banca Generala". Stefan il vede in Campulung pe domnul G, nu se mai indoieste ca "venise pentru ea aici, ii era deci sigur amant" si se hotaraste sa-i omoare pe amandoi. Locotenent-colonelul pe care-l intalneste intamplator il obliga sa se intoarca la regiment, asa ca nu-si duce la indeplinire planul de razbunare impotriva celor doi presupusi amanti.
Ranit si spitalizat, Stefan Gheorghidiu se intoarce in Bucuresti, este primit de Ela cu amabilitate si "o serie intreaga de demonstrate, care altadata m-ar fi innebunit de emotie si placere", aratandu-se excesiv de grijulie. El se simte acasa, langa Ela, instrainat definitiv, gandind nepasator: "sunt obosit, mi-e indiferent chiar daca e nevinovata" si-i propune sa se desparta, desi candva "as fi putut ucide pentru femeia asta [...] as fi fost inchis din cauza ei, pentru crima". Isi da seama, cu luciditate, ca oricand ar fi putut "gasi alta la fel", Ela i se pare acum banala, ca o reproducere a unui tablou original, "ceva uscat, fara viata".
Intelectual lucid, interiorizat si analitic, insetat de absolut, Stefan Gheorghidiu vede in Ela idealul de femeie, in care el poate gasi iubirea reciproca perfecta. In sustinerea acestei conceptii, sugestiv este si faptul ca el ii spune pe nume o singura data, prilej cu care cititorul si afla numele femeii, in restul romanului o numeste: "femeia mea", "nevasta-mea", "fata asta", "ea". Asadar, in constiinta lui stefan Gheorghidiu, Ela se transforma treptat dintr-un ideal de femeie intr-o femeie oarecare, semanand cu oricare alta.
Gandindu-se la suferintele care-l chinuisera din cauza Elei, Gheorghidiu se simte detasat parca de sine si de tot ce a fost, "acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca e firul de ata al gandului intamplator". Pentru el, este femeia unica, prelungirea propriului eu, singura in stare sa-i inteleaga aspiratiile. Drama iubirii lui intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind decisive.
El ii daruieste Elei casele de la Constanta, bani, "absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul".

Ela este un personaj modern, puternic individualizat in literatura romanesca prin faptul ca nu apare ca personalitate distincta, cititorul fictiv (naratarul) percepand-o prin mijlocirea personajului-narator subiectiv, care nu-i acorda femeii nicio sansa de a se dezvinovati. Naratarui nu are acces la opinia Elei privind dragostea lor si n-are cum sa cunoasca punctul de vedere al acesteia in ceea ce priveste intensitatea sentimentelor sau propria loialitate, aspiratiile si conceptia femeii.
In "Arca lui Noe", criticul "Nicolae Manolescu evidentiaza subiectivismul cu care este construita eroina: "Nu Ela se schimba (poate doar superficial, dandu-si arama pe fata, cum se spune, abia dupa casatorie), ci felul in care o vede Stefan. In acest caz putem afirma ca singurele evenimente veritabile nu sunt acelea obiective, ci acelea din constiinta lui Gheorghidiu. Numai pe acestea le putem povesti fara riscul de a gresi".

Limbajul artistic al lui Camil Petrescu se caracterizeaza prin claritate, sobrietate, fraza scurta si nervoasa, este analitic si intelectualizatStilul este anticalofil, iar autorul considera ca intr-o opera literara relatarea subiectului trebuie sa fie precisa si concisa, "ca intr-un proces verbal".