Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii exceptional, cu un destin neobisnuit. Personajul este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de
sotia sa si tiranie, cruzime( schingiuieste si ucide boierii), siretenie si respecul fata de
cuvantul dat.
Ilustrează trăsăturile prozei romantice, prin referire la o operă literară studiată – Alexandru Lăpuşneanu, Costache Negruzi
Trasaturile prozei romantice sunt :
- inspiratia din istoria nationala
- personaje exceptionale in situatii exceptionale
- destinul de exceptie al personajului principal
- personajul principal este alcatuit din contraste puternice
- seria de antiteze
- culoarea epocii
- spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor
Temele abordate specific romantice sunt:
Istoria
Patriotismul
Luptele sociale
Dorinţa de mărire
Răzbunarea
Soarta schimbătoare
Motive romantice:
Călugarirea
Răsturnari de domn, ungeri de domn
Ucideri, schingiuiri
Procedee romantice:
Tirade, discursuri (hotărârea de nestrâmutat pe care o expune soliei boiereşti, discursul din biserică)
Antiteze (între personaje)
Replici memorabile :
I “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu…”
II “Ai să dai sama, doamnă!…”
III “Capul lui Moţoc vrem…”
IV “De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu..”
Redarea culorii locale: culoarea de epocă se realizează prin descrierea bogată a vestimentaţiei, a obiceiurilor, a felului în care decurgeau osteţele ori a rogorilor vieţii de la curţile domnitorilor din evul de mijloc.
Subiectivismul (“desântata cuvântare”, “tiran”)
Curent apărut în Anglia la sfârşitul secolului al 18-lea, Romantismul s-a ridicat împotriva rigorii şi a dogmatismului estetic, propunându-şi să iasă din convenţional şi abstract, susţinând manifestarea fanteziei creatoare, a sensibilităţii şi a imaginaţiei şi minimalizând raţiunea şi luciditatea. Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.
În “Alexandru Lapusneanul”, romantismul se manifestă la nivelul temei, personajelor, motivelor şi procedeelor:
Tema
Prima nuvelă istorică din literatura română, aceasta specie a genului epic fiind de altfel proprie romantismului, “Alexandru Lăpuşneanul” apare în primul număr al revistei “Dacia literara”, înscriindu-se într-una din direcţiile imprimate de programul acesteia: inspirarea scriitorilor din istoria patriei. “Alexandru Lăpuşneanul” va fi astfel o nuvelă romantică tocmai prin tema abordată: evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, in timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu.
Personajele
Romanstismul nuvelei frapează însa prin caracterul personajului de excepţie Alexandru Lăpuşneanu. Apreciat constant drept un erou romantic, prin calităţi de excepţie şi defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice, eroul lui Costache Negruzii este un personaj complex, bine individualizat.
George Călinescu aprecia, că „Lăpuşneanul apare ca orice om viu şi întreg şi impresia ultimă a cititorului e mai putin a unui portret romantic cât a unei puternice creaţii pe deasupra oricărui stil de şcoală”, precum şi faptul că „echilibrul între convenţia romantică şi realitatea individului e minunea creaţiei lui Negruzii.”
Este tipul domnitorului tiran şi crud, cu o voinţă puternică (“Să mă întorc? Mai degraba-şi va întoarce Dunărea cursul îndărăt”) şi cu spirit vindicativ (răzbunător).
Îl caracterizează cruzimea nemăsurată, trăsatura tipic romantică, provenită dintr-o ură fără margini, dusă la paroxism, faţă de boierimea tradatoare, ceea ce include personajul în anormalitate, specifică romantismului.
Destinul personajului principal este cel al unui om obişnuit pus în împrejurări neobişnuite.
Alcătuit din urcuşuri şi coborâşuri (de la funcţia de stolnic la coroana voievodală sau după ce este trădat de boieri şi pierde scaunul domniei, merge la Constantinopol, de unde se întoarce cu oşti, îl detronează pe Tomşa, ajunge domnitor pentru a doua oară şi loveşte fără milă în boieri, răpus de boală, moare otravit de propria-i soţie), acest destin este marcat de forţa distructivă a celui care-l poartă.
La modul romantic, Lăpuşneanul este un demon alcătuit din constraste puternice (luciditate politică, hotărâre, tenacitate, inteligenţă, viclenie, nesăbuinţă, disimulare şi, mai ales, cruzime).
Demonul are nevoie de o putere în scenă grandioasă pentru a-şi realiza răzbunarea ca formă a erorii sale axistenţiale, iar chipul i se profilează pe un fundal de foc sânge şi suferinţe.
Specifică personajelor romantice le este şi complexitatea caracterului. Portretul lui Alexandru Lăpuşneanul este alcătuit din lumini şi umbre. În deschierea nuvelei, aflăm chiar din spusele domnitorului că în prima sa domnie nu a existat vărsare de sânge, a făcut dreptate tuturor, dovadă că Lăpuşneanu este capabil de o conducere în care crima nu este ridicată la rang de lege. Faptele voievodului, ajuns din nou pe tronul Moldovei, campania de exterminare a boierilor trădători, iertarea pe care o cere, cu pocăinţă, boierilor, leacul de frică oferit gingaşei şi miloasei doamne, aruncarea lui Moţoc în mâinile mulţimii furioase pun în lumină un domn absolut, un tiran al epocii medievale, care acţionează pentru întărirea autorităţii domneşti şi slăbirea boierilor. Negruzzi a înteles astfel „spiritul cronicii române şi a pus bazele unui romantism pozitiv, scutit de naive idealităţi”. (G. Călinescu)
Antiteza angelic-demonic se realizează la nivelul personajelor Roxandra-Lăpuşneanul şi are rol bine determinat: „numai raportată la umanitatea ei, putem înţelege marginile criminalităţii lui Lăpuşneanul”(D. Popovici)