Negruzzi, ALEXANDRU LĂPUȘNEANUL – Caracterizarea personajului colectiv – Norodul (Poporul)

Norodul
- personaj episodic de nuvela istorica -
- personaj colectiv -
- personaj romantic -


Costache Negruzzi creează printre primii, in literatura romana, un personaj colectiv, realizat pentru prima oara dupa regula de miscare si de gandire unitară, surprinzand psihologia masei taranesti in existenta sa dramatica.
   
Cu peste o suta de ani inainte, Dimitrie Cantemir construise un prim personaj colectiv in "Istoria ieroglifica", in viziunea caruia poporul era metaforizat prin "muste". Cantemir relateaza rascoala taraneasca din vremea lui Mihail Racovita, cauzata de crunta exploatare la care erau supusi taranii, carora autorul le ia apararea, pentru ca ei sunt gata "pentru slobozenie si mosie cu cinste a muri, decat prin multi vecii cu necinste a trai". Suferintele indurate de masele taranesti, lipsurile pe care le suportau din pricina lacomiei boierilor in timpul domniei lui Mihail Racovita se aseamana cu chinurile si durerile provocate de aceeasi aviditate dovedita si in vremea lui Alexandru Lapusneanul. Cantemir facea, in opera citata, o afirmatie care si-a dovedit veridicitatea de-a lungul zbuciumatei istorii romanesti: acolo unde legea nu este respectata si atata timp cat numai bunul plac domneste in Moldova, rascoalele sunt o reactie fireasca a poporului.
   
In nuvela "Alexandru Lapusneanul", Negruzzi relateaza o astfel de revolta provocata de nedreptatile, lacomia si rautatea boierilor, reactie de.care profita cu inteligenta si nerusinare domnitorul, pentru a scapa de unul dintre cei mai vicleni boieri, vornicul Motoc.
    Dupa ce fusesera omorati cei 47 de boieri veniti la ospatul lui voda, putinii slujitori aflati in curte, care scapasera cu viata sarind peste ziduri, "dasa larma pe la curtile boierilor", asa ca o multime "de norod, tot orasul" venise la portile curtii domnesti, ca sa afle ce se intampla. Lapusneanul, instiintat de venirea norodului, trimise pe armas sa-i intrebe "ce vor si ce cer" si-si exprima fata de Motoc pornirea de "a da cu tunurile in prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece daca au murit atatia boieri, "nu-i vro paguba c-or muri cateva sute de mojici". intrebata ce vrea, "prostimea ramasa cu gura cascata", deoarece ei venisera fara un scop anume, se luasera unii dupa altii,-ca si acum cand incep spontan sa-si strige nemultumirile: "- Sa micsureze dajdiile! [...] Sa nu ne mai jafuiasca! [...] Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc!" si brusc, toti ca unul, incep sa scandeze: "Capul lui Motoc vrem!". Numele ticalosului boier "fu ca o schinteie electrica", iar "toate glasurile se facura un glas, si acest glas striga: «Capul lui Motoc vrem»". Motoc, inspaimantat peste masura, incepe sa se lamenteze si sa se roage Maicii Domnului, jurandu-se sa ridice o biserica, "sa postesc cat voi mai ave zile, sa  ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!". Imediat insa, in contradictie cu smerenia anterioara, il roaga pe voda sa puna "tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sunt boier mare; ei sunt niste prosti!". Voda ii raspunde taios, cu sange rece: "Prosti, dar multi, [...] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?" si, profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc multimii dezlantuite, care se repede asupra lui ca o "idra cu multe capete [...] si intr-o clipala il facu bucati". Lapusneanul pedepseste astfel un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se fi manjit de sangele lui, asa cum ii promisese.
   
Personajul colectiv este surprins magistral, nu se poate identifica niciun chip, toate fetele au aceeasi expresie nehotarata, nedumerita, parand ale unui singur om: "Prostimea ramase cu gura cascata". Este evidentiata psihologia de grup, conturata prin miscarea trupurilor care se aduna incet, din nevoia unitatii de actiune, constituindu-se treptat mtr-o singuru fiinta: "Incepu a se strange cete-cete". Reactia "multimii burzuluite" este in crescendo, de la mimica, la gesturi, apoi la revendicari auditive: "Toate glasurile se facura un glas", "Sa micsureze dajdiile! [...] Sa nu ne mai jafuiasca! [...] Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc!". Oamenii sunt dezorientati de intrebarea domnitorului, pentru ca nu se asteptau sa fie luati in seama. De aceea, spiritul gregar (de turma) invinge si ei isi formuleaza doleantele, impulsionati de primul glas auzit. si brusc, toti ca unul, incepura sa strige "Capul lui Motoc vrem!". Numele boierului asupritor provoaca o puternica emotie colectiva , care "fu ca o schinteie electrica" ce aprinse toate piepturile. Dupa ce Lapusneanul il da pe Motoc multimii, care se arunca asupra lui ca o "idra cu multe capete [...] si intr-o clipala il facu bucati", oamenii s-au descarcat de chinurile si necazurile indurate si, satisfacuti de crunta razbunare, striga intr-un glas "Sa traiasca maria-sa voda!", naratorul explicand efectul asupra gloatei: "si, multamindu~se de asta jertfa, se imprastii".
   
Dinamismul si dramatismul scenei linsarii lui Motoc, in care multimea se dezlantuie intr-o atitudine colectiva se realizeaza printr-o aglomerare de verbe revendicative la conjunctivul cu nuanta imperativa: "sa micsureze dajdiile!", "sa nu ne zapciasca!", "sa nu ne mai impileasca!", "sa nu ne mai jafuiasca!", ajungand la sentinta impotriva vinovatului: "Motoc sa moara! Capul lui Motoc vrem!".
   
Naratorul are maiestria artistica de a surprinde psihologia multimii constituite ca un singur personaj, prin substantive si expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "tot orasul", "cateva sute de mojici", "prostimea", "prosti", "multime", "idra cu multe capete".

O alta creionare a personajului colectiv o face Filimon in capitolul sugestiv intitulat "Cu rogojina aprinsa-n cap si cu jalba in protap", din romanul "Ciocoii vechi si noi", un adevarat succes al psihologiei maselor inregistrand Liviu Rebreanu in romanul "Rascoala".
   
Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, George Calinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de.gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista".