Era in potcoava calului.
Fierbinte si alergătoare
Si victorioasa,
In văzduh scânteia.
A paine si lapte, si trandafir
Mirosea pielea ei aurie
De femeie indragostita.
Nimeni nu stia
Sa muste-n iubire
Pamantul ca ea.
Unde-a cazut?! In care
Iarba uitata?!
In care razboi?!
In care-amintiri?!
Ingheata pe maini apa
Si roua pe iarba.
Focul potcoavei s-a stins.
S-a stins viata ei, potcoava
Cabrata-n
Vazduhul strafulgerat,
Pe zvarcolirea taranei,
Pe tipatul
Pietrei carpatice.
Potcoava
In care se adunase
Tot aurul romanesc.
POTCOAVA poezie - de Grigore Vieru