SĂ NE REAMINTIM:
Definiția și Trăsăturile BASMULUI ca specie a genului Epic (vezi pe larg - aici)
HARAP ALB mărci ale prezenței naratorului
Mărci ale prezenţei naratorului: - prezenţa formulelor specifice: a. Formulele iniţiale au rolul de a introduce cititorul în lumea basmului. Creangă renunţă la tradiţionalul „a fost odată ca niciodată”, folosind un enunţ ca „Amu cică a fost odată”,după care se străduieşte să ne explice de ce rudele nu se cunoşteau între ele (Craiul şi Verde Împărat). Formula iniţială are rolul de a introduce cititorul în lumea basmului, în lumea ficţiunii, unde totul este posibil şi nu ne mai mirăm de nimic. Cuvântul „cică”,sugerează ideea că povestitorul n-a fost martor la evenimente şi aruncă asupra lor o umbră de îndoială. b. Formulele mediane sunt menite să întreţină atenţia cititorului. „Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este.” c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultătorul/cititorul din lumea ficţiunii şi de a-l duce în lumea reală în care binele nu mai învinge întotdeauna, pentru că aici se joacă alte reguli: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani, bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi rabdă.” Formula are un umor amar şi ascunde o obsesie ancestrală (din vechime, străveche): procurarea hranei. În lumea poveştilor, fericirea e asimilată şi cu belşugul gastronomic, dar cititorul trebuie să se trezească la realitatea în care banul e stăpânul absolut. Stilul este sentenţios; naratorul bazat pe înţelepciunea populară dă sentinţe, maxime: «Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos...» «La unul fără suflet, trebuie unul fără de lege.» «Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.» Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaşează de povestea lui (“Ce-mi pasă mie?”) şi se consideră responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au întâmplat oricum fără el, de aceea consideră că singura lui obligaţie e să spună povestea, invitându-i pe cititori să-şi facă şi ei datoria lor („şi vă rog să ascultaţi”).
HARAP ALB registre stilistice
Registrul stilistic folosit în basm este cel popular. Limba folosită de autor reprezintă chintesenţa vorbirii noastre populare din aceeaşi epocă. Apar fonetisme moldoveneşti: aista, aiasta, hălăgie pt. gălăgie. Trăsătura cea mai caracteristică a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poartă pecetea stilului vorbit.
HARAP ALB particularități de limbaj al prozei narative
Caracteristici ale stilului oral: - dativul etic: ...şi mi ţi-l înşfăcă; - expresii onomatopeice: măi, zbîrr; - imprecaţii (înjurături); - proverbe şi zicători; - adresarea directă către cititor; - fraze ritmate: « Acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, din sat de la Chitilă. »; „De-ar şti omul ce-ar păţi,/ Dinainte s-ar păzi.” - expresii narative tipice: şi odată, şi atunci, în sfârşit, şi apoi, după aceea. - Întrebări şi exclamări: „înţeles-aţi?”, „Ptiu, drace!”.
Valoarea estetică a întregii opere a lui I.Creangă , în mod particular a basmului "Pov lui Harap-Alb", constă în arta narativă şi în limbajul acesteia. "Arta lui Creangă constă în a aduce în scena oameni vii,care vorbească cu repeziciune şi gesticulează exprimându-se în talcuri, zicători, formule idiomatice, glume, aluzii,maxime, ca într-o epopee comică dramatizată." (Al. Piru) Forţa narativă a scriitorului se manifestă în momentul în care acesta începe să povestească, caci exprimarea prinde culoare,e vie,autentică. Functia estetica a limbii nu constă în frumuseţea elementelor ei luate în parte, ci în arta povestitorului de a face din observarea modalităţii de vorbire a personajelor un criteriu al autenticităţii lor. Stilul sau neobosit de a povesti este asemanator celui unui actor care intră în pielea fiecarui personaj, placându-i să exagereze şi să parodieze. Ritmul naraţiunii este rapid, există un anumit dinamism anecdotic, acţiunea fiind dramatizată prin dialog.
HARAP ALB modalități ale narării
Ca modalităţi ale narării în acest basm întâlnim reprezentarea şi povestirea, aceasta din urma fiind de multe ori însoţită de comentariile naratorului. Spre exemplu, Cerbul fermecat care vine "boncaluind", este nuantat in miscarea lui de multe amănunte date de narator: "Şi ajungând la izvor, odată şi începe a be halpav la apă rece; apoi mai boncăluieşte, şi mai be un răstimp şi iar mai boncăluieşte şi iar mai be, pană ce nu mai poate". O altă trasatura a textului narativ al lui Creangă este dramatizarea prin dialog a acţiunii. Prin dialog, Creangă caracterizează personajele, individualizându-le prin limbaj. Iata cateva caracteristici ale limbajului personajelor: -prezenta verbelor imitative şi a interjecţiilor: "mai Păsărilă,iacata-o, ia! colo după lună, zise Ochilă;" -zeflemisirea: "tare`mi esti drag!...te-as vara in san, dar nu incapi de urechi;" -exprimarea mucalită: "sa traiasca trei zile cu cea de-alataieri" -exprimarea locutională: "pană l-am dat la brazda, mi-am stuchit sufletul cu dansul" "Creanga e un sociabil, un comunicativ care intra lesne in vorba" (C. Ciopraga), de aceea, atunci cand povesteste, el se implică, participă sufleteşte, dând limbajului, prin această atitudine, accente afective.