Parul femeii.
Dar ii ramaseră mâinile
Pe câmpul de luptă.
Vroia sa ia plugul
Din bratele ei
Si coasa.
Privind cum obosește ea,
El singur obosea.
Vroia seara
Sa-si lase pe genunchi
Mâinile.
Vroia uneori sa izbească
Cu pumnul in masa.
Vroia sa arunce
Milostivirea cazona,
Nu putea primi ceva
Nemuncit cu mâinile sale.
Vroia sa-si duca mana
La inima.
Era sfant.
SFÂNTUL poezie - de Grigore Vieru