Sa nu-ti faci chip cioplit din mine
si nici sa nu te-nchini sub fum înalt.
Frumusetea mea de bronz pagân ramâne
un idol pentru cerul celalalt.
Saruturile îndelung schimbate
sa-ti înfloreasca azi altundeva,
cu alte cântece-n vecinatate,
cu alte tâlcuri în tacerea ta.
Placerile ca luntrile vopsite
si-au sters de ape botul lor rotund,
iar clipa amintirii fericite
e doar o scoica de sidef pe prund.
Sa nu-ti faci chip cioplit din amintire
si nici la jaruri vechi sa nu adasti.
Consolatoare, o vopsea subtire
aplica gândurilor alte masti.
Desprinde luntrea de la tarm si du-te.
Precum se pierd în ceruri meteori,
se stinge-n golful dragostei pierdute
amarul sfânt, gustat de-atâtea ori.
Lasându-ma uitat, tu ma ucide
cu fiecare vâsla, ca pe furi.
O trestie de suferinti lichide
sa cânte-n delta spumegând, la guri.
Dar sus, lânga izvoare vechi, sub stele,
cum nu dai jertfa unor zei straini,
sa nu jertfesti nimic absentei mele
si nici frumusetii ei sa nu te-nchini.
Ci pierde-ma în casa, printre lucruri:
sa putrezeasca bronzul vânzator.
Iar tu, neauzindu-l, sa te bucuri
ca-n pragul altei lumi chiar zeii mor.
Doinaș - ELEGIE ÎN GAMA MAJORĂ - Versuri, poezie