Poem

La inceput a fost cuvantul IUBIRE.
Respiratia ta ajungea pana la mine
stranie, ca o adiere de vant, iar vantul 
staruia in juru-ne ca o respiratie tainica.
Nu-mi amintesc din timpul acela decat
locurile umbrite pe unde treceam
si cerul inalt. Celelalte toate, daca mai vin, 
le intalnesc intamplator, ca pe tine.
Intotdeauna acelasi ceas batea ora;
parca toate lucrurile din lume ar fi avut
o singura moarte in aceeasi inima.
zadarnic dau ceata usoara-ntr-o parte
arborii s-apleaca deasupra cu crengile lor
si ramanem singuri in intuneric 
ca o profunda revarsare de ape.
La inceput a fost tarmul meu, tarmul tau, 
iar intre noi IUBIREA, ca un somn mort.
Prima data, soarele, in timp ce trecea
de la unul
la altul, 
cazu, pasare de aur ucisa, in valuri.
Pe urma, fara stirea noastra, fiinte hraparete
coborara de pe tarmuri, umblara pe ape.
Aceasta dura cateva mii de ani. Apoi, intr-un tarziu, 
animale marine venira sa muste din tarmuri.
Acum liniile noastre mancate se aseamana
cu profilul continentelor; iar sufletele, 
cu floarea nestatornica din spuma marii, 
se sfarma in vanturi, se usuca pe stanci.
La inceput intre noi a fost un singur cuvant.
Acum sute de cuvinte moarte se insufletesc, 
cand respiratia ta ajunge pana la mine, 
stranie, ca o adiere de vant ...