Într-o tânăra gradina
Dintr-un sat frumos, bogat, 
Am văzut o răsărită
Carei ochii i-au legat.
Înțeleg ca nu degeaba, 
Ci de pasări care zbor.
Totuși e neomenește
Sa legi ochii unei flori.
Nu mai știe-n care parte
E acuma Soarele.
Amarata se gândește:
„Poate ca nici nu mai e!“
Doamne, cum slutit-am floarea, 
O am cunoscut abia.
Ieri, crăiasă fără seamăn, 
Azi te poate speria.
Un copil de ea aseară
Chiar s-a speriat puțin.
Latră-n fața ei cățelul
Ca la dușman si străin.
E si pâine, si la pâine, 
Si căsuța, si cărbuni.
Dar ceva in viata asta
Nu-i la cale, oameni buni.

Nu-i la cale, cum sa fie, 
Dacă, omule, in loc
Sa-i spui florii: „Buna ziua“, 
Ii pui carpele pe ochi.
Elei, soro, cum îmi vine
Cârpa de pe ochi sa-ti scot, 
Sa fugim si sa ne-ascundem
Si de bine, si de tot.
Sa luam cu noi si cucul
Care-a mai rămas pe lunci.
Sa vedem ce-a zice omul, 
Sa vedem ce-a zice-atunci?!

FLOAREA - soarelui poezie - de Grigore Vieru