Slavici, MOARA CU NOROC – Tema și viziunea asupra lumii

Tema și viziunea despre lume
Tema nuvelei este dezumanizarea provocată de dorința de înavuțire.

Lumea operei lui Slavici este, în special, lumea satelor și a târgurilor ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acțiunea din unele nuvele ale scriitorului se petrece și la București, dar mediul acestui oraș nu este prezentat cu înțelegerea și cu pătrunderea cu care este evocat mediul ardelenesc.

Viziunea despre lume a lui Ioan Slavici este puternic marcată de principiile morale. El este inițiatorul „eticismului ardelean”, cum avea să numească E.Lovinescu preocuparea scriitorilor ardeleni pentru problemele morale.

În nuvelele lui Slavici a căror acțiune are loc în satul ardelenesc, comunitatea rurală acționează ca o instanță ce veghează la respectarea principiilor morale și sancționează încălcarea lor. Dar acțiunea nuvelei „Moara cu noroc” se petrece într-un han, departe de alte așezări omenești. În singurătatea hanului din Câmpia Aradului, autoritățile au puține mijloace de a asigura respectarea legii. Aici domnește legea celui mai puternic. De aceea este cu atât mai greu, pentru personajul Ghiță, să lupte împotriva influeneței malefice a lui Lică, nefiind sprijinit de o comunitate. G.Călinescu a comparat întinsa câmpie a Aradului, așa cum apare ea în „Moara cu noroc”, cu preria din Vestul Sălbatic american, populată cu turme de bizoni, în vreme ce, pe șesul evocat de I.Slavici, pasc nesfârșite turme de porci.

Principiile morale care îl ghidează pe Slavici îi fuseseră transmise de mama sa din vechea tradiție a satului românesc, dar scriitorul le regăsise și în opera filozofului chinez Confucius.

Principala sursă de inspirație a lui Ioan Slavici este, societatea transilvăneană, în special satul pe care îi scruteaza ochiul scriitorului, dar și al etnografului, consemnând ca intr-o monografie locuri, oameni, obiceiuri. Această societate constituie pentru nuvelist cadrul în care se desfășoară întâmplările, conflictele, în care se întâlnesc oamenii, oameni viguroși, darji, oameni care acționează în numele unor principii etice bine precizate și triumfă sau se prăbușesc după cum se situează la polul pozitiv sau negativ al acestor principii.
Insuși autorului iși motivează alegerea tematicii în scrierea autobiografică: „Lumea prin care am trecut” „In gândul meu, rostul scrierii a fost întotdeauna îndrumarea spre o vietuire potrivită cu firea omenească.” Printre operele sale de numere reamintim „Popa Tanda”, „Budulea Taichii”, „Moara cu noroc”, „Mara”, „Pădureanca”, „Scormon”.

Opera este scrisă într-o manieră realistă, de factură psihologică, conferind titlul de „nuvela realist-psihologică”. Conflictele sunt atât interioare, cât și exterioare (între personaje), cu o descriere detaliată, reprezentată de tipuri umane, ale căror acțiuni sunt relatate de către un narator omniscient-omniprezent, heterodiegetic și cu un caracter moralizator. Titlul prezintă spațiul desfășurării evenimentelor ce stârnește râsul și conturează ironia, deoarece moara aduce, la final, ghinion personajelor. Astfel cronotopul este alcătuit din indici spațio-temporali. Descrierea locului este una detaliată, moara se află în vale, într-un spațiu ezoteric, în care pătrunde intrusul Ghiță („el va avea psihologia intrusului de la începutul și până la sfârșitul nuvelei”- Dimitrie Vatamaniuc, „Un Western transilvan, prefață la volumul Ioan Slavici- Moara cu noroc.”). Simbolistica locurilor este una rea : „cinci cruci stau înaintea morii”. Acestea sugerează destinele personajelor: două din piatră (destinul bătrâne și al copiilor) și trei din lemn (caracterul maleabil al celor trei personaje care sfârșește tragic). Nici răscrucea de drumuri nu prevestește binele: în mentalitatea populară, aceasta marchează obstacolul ce intervine de-a lungul unui drum drept. In plus timpul este unul calitativ, evenimentele desfășurandu-se între două sărbători : Sfântul Gheorghe și Paști.

De asemenea, tema o constituie consecințele nefaste pe care lacomia pentru bani le are asupra individului, hotărându-i destinul, pe măsura abateriilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc. Cele 17 capitole se află în ordinea cronologică a desfășurării acțiunii și sunt integrate de cuvintele rostite de bătrâna la începutul și la finalul operei: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Si ”simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa a fost dat.”. Acestea reprezintă simetria dintre prolog (ce avertizează) și epilog (ce concluzionează). Conflictul social și psihologic se desfășoară între aceste două norme etice, reliefând un destin tragic previzibil, atât în chiar profunzimile sufletului omenesc.

Realismul prozei lui Slavici se evidențiază și la nivelul construcției personajelor, care întruchipează adevărate tipologii umane, reprezentative pentru societatea vremii. Bătrâna soacră reprezintă omul înțelept (tipul raissonneur), care deschide și închide nuvela (prolog+epilog) și prin intermediul căreia grăiește însăși autorul. Ghiță, tipul arivistului ,este dezumanizat de mirajul banilor, prin el se analizează consecințele arghirofilie. Lică este cea mai puternică plăsmuire a răului din literatura noastră, având capacitatea de a disimula, de a-i manipula pe ceilalți, de a intui psihologia tuturor. De altfel, Ana este femeia supusă, „ prea tânără,prea așezată”, ce evolueaza pe parcursul nuvelei, descoperindu-se pe sine. In plus, viziunea despre lume a autorului se remarcă și la nivelul elementelor de structură și de compoziție ale textului narativ. Discursul epic al nuvelei dezvoltă, inițial, un conflict exterior, între mentalitatea tradițională, bazată pe valori morale căreia îi dă glas bătrâna soacra a lui Ghiță și mentalitatea capitalistă, fundamentata pe valori de schimb, în care puterea supremă este banul. Acest conflict exterior este doar pe textul pentru un conflict interior, pe care îl dezvoltă textul, trăsătură specifică prozei de analiză psihologică. Așa cum se prefigurează încă din titlu, firul narativ al nuvelei urmărește măcinarea, până la dispariția conștiinței protagonistului al cărui suflet este scindat între două chemari lăuntrice: ce a moralității și cea a banului. Descrierea detaliată a portretului lui Lică reprezintă o altă caracteristică a nuvelei realist psihologică. Astfel, acesta este construit printr-un amalgam de însușiri. În ciuda faptelor sale oribile, el nu apare ca ființă diabolică fără putință evoluției, ci este prezentat în contexte de profundă umanitate: „Lică era un om ca de 36 de ani, înalt, uscățiv și supt la fata, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate la mijloc.Lica era porcar, însă din cei ce poartă cămașă subțire și albă ca floricelele(...).”

Astfel, opera „Moara cu noroc” de Ioan Slavici rămâne reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru realismul românesc din a doua jumătate a secolului al 19-lea.
„Tăranii lui Slavici, observați fără cea mai mică părtinire, după metoda de mai târziu a lui Rebreanu, sunt egoiști, avari, îndărătnici, dușmănoși și totodată iertători și buni, adică cu acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați.” (George Călinescu)