Vreau să plouă roşu,
Vreau să plouă galben,
Vreau să plouă-albastru,
Vreau să plouă verde.
Dar nu plouă roşu,
Dar nu plouă galben,
Dar nu plouă-albastru,
Dar nu plouă verde.
Voi zbura la cer eu,
L-oi boi în roşu,
L-oi boi în galben,
Şi-n albastru, verde.
Şi-o să plouă roşu,
Şi-o să plouă galben,
Şi-o să plouă-albastru,
Şi-o să plouă verde.
VREAU SĂ PLOUĂ poezie - de Grigore Vieru