Si ce mai fac ai noștri, din pământ.
Si viata ce e, si căderea ce e,
Si toate vanitățile ce sunt?
Mi-e drag de tine si ma frang de mila.
Ca iarasi tu esti delegat sa mori,
Transnistria spre-a nu servi, umila.
Acelorasi fanatici agresori.
Se linisteau, cu-ncetinelul, toate,
Prin legea unei simple fericiri.
Si iarasi esti la mijloc de tratate,
Si subiect la buletin de stiri.
Si n-ai avut de bucurie vreme,
Mereu a fost ceva de reparat,
O goarna invatata sa te cheme,
Sa pui in stat iubirea ta de sat.
Poate-ai trudit, precum era la moda,
Sa faci averi, si-ai tot murit pe front.
Sau te-a luat la oaste
Stefan
Voda
Si ai ramas strigoi la orizont.
Acum ii dai latinitatii slova,
Chirilita iti mai furnica-n maini,
Dar te-ai decis sa nu cedezi
Moldova,
Sa nu dai osul parintesc la caini.
Sunt zile-n care tii ceva sub haina
Si pleci incet sub umbra unui crang.
Cu cei cu care lupti, te vezi in taina
Si ochii vostri impreuna plang.
Sunteti dusmani, dar va iubiti ca fratii
Si va-mbatati si va imbratisati.
Nu voi sunteti, de toate, vinovatii.
In vremea crimei fara vinovati.
Tu esti poporul meu. basarabene,
in tine vietuim si noi, pe rand.
Iar cand de vitejie ne e lene,
Tu-n locul nostru te jertfesti, sperand.
Si-acum, din nou,
Transnistria te cheama.
Te nimeresti, din nou, sub focul lor,
Ce linistit traiesti aceasta drama,
De parca te-ai simti nemuritor.
Nu-ti zici roman, ca parca nu se cade,
Dar esti roman, viteazule-ntelept.
Cat, prin rotiri de doine si balade,
Te-astept, din veacuri, sa te strang la piept.
Ridica, frate, fruntea in lumina.
Mai e putin si ne vom regasi.
Salut, in tine, ginta mea latina.
Rasariteanul inceput de zi.
il rog pe
Dumnezeu sa-ti ocroteasca.
Din foisorul lui, intregul neam.
Sa fie pace-n tara romaneasca,
Sa fim din nou asa precum eram.
Dar pe la tine prin ograda ce e?
Iubite frate, fie voia ta
Si sa unim transee cu transee, in radacini, spre a ne-mbratisa.
2 iunie 1992
SCRISOARE DIN TRANȘEE poezie - de Grigore Vieru