Perioada interbelica în literatura romana se caracterizează printr-un mare dinamism creator, manifestat în coexistenta mai multor direcții literare, ideologii, cenacluri, astfel încât efectul produs a fost unul benefic pentru progresul culturii romane. Multitudinea de tendințe, publicații și opere literare ale perioadei poate fi sintetizata în doua mari direcții care au surprins contrastele timpului: modernismul și tradiționalismul.
MODERNISMUL:
Numele curentului își are rădăcina în cuvântul “modern”, provenit din lat. “modernus”, care înseamnă recent, nou, care apartine timpului prezent) Modernismul este un curent aparut in literatura sec. al XX-lea si cuprinde toate miscarile artistice care exprima o ruptura de traditie si se refera la principalele elemente noi in poezie,proza si critica literara. Modernismul nu s-a manifestat numai in domeniul literaturii, ci si in arta,muzica, arhitectura si chiar in religie si stiinta, opunandu-se traditionalismului. Acesta reprezinta o manifestare radicala si indrazneata a celor mai noi forme de exprimare in planul creatiei. Tentinta modernista sustine : - sincronizarea literaturii nationale cu literatura Europei, care inseamna acceptarea schimbului de valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului literar - teoria imitatiei -promovarea tinerilor scriitori, care au o imaginatie bogata si idei ingenioase,- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o literatura de inspiratie urbana-evolutia poeziei de la epic la liric. In literatura romana, criticul literar Eugen Lovinescu a teoretizat modernismul prin cenaclul
“Sburatorul” in lucrarile de doctrina: “Istoria civilizatiei romine moderne”, “Istoria literaturii române contemporane”, “Memorii” etc. Reprezentanti: I.Barbu, C.Petrescu, I.Voronca, A.Holban, P.Constantinescu, G.Braescu, G.Calinescu, V.Steinu, H.Papadat-Bengescu s.a
Poezia modernistă interbelică românească se caracterizează prin următoarele Trăsături:
- Ruptura cu tradiția: poeții modernisti au renunțat la temele și motivele tradiționale, precum dragostea, natura, istoria, și au abordat teme noi, precum existentialismul, absurdul, singurătatea, timpul.
- Experimentarea formală: poeții modernisti au experimentat cu forme noi de versificație, precum versul liber, versul alb, versul polimetric, și cu imagini poetice noi, precum metafora, personificarea, simbolul.
- Intelectualizarea poeziei: poeții modernisti au privilegiat rațiunea în locul emoției, și au abordat teme filosofice și metafizice.
- Orientarea spre universal: poeții modernisti au renunțat la specificul național și au abordat teme universale, precum condiția umană, natura, art
EXPRESIONISMUL:
A fost un curent artistic modernist, inițial prezent în poezie și pictură, care a aparut în Germania la începutul secolului al XX-lea. Modalitatea sa de prezentare tipică constă în prezentarea lumii din perspectivă strict subiectivă, distorsionată intenționat, pentru a crea momente emoționale care să transmită idei și stări de spirit. Artiștii de sorginte expresionistă caută să indice înțelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experiență emoțională comparată cu înțelegerea "obișnuită" sau rațională a lumii materiale.
În literatură, expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau naturalismului, o căutare a unei realități psihologice sau spirituale, iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvența lor logică.
O importanta definitie este data curentului si starii de spirit a expresionismului de catre Hermann Bahr: Omul e lipsit de suflet, natura lipsita de om. Niciodata n-a existat o epoca mai rascolita de disperare, de oroarea mortii. Nicicand o mai sepulcrala liniste n-a mai dominat peste lume. Nicicand bucuria n-a fost mai absenta si libertatea mai moarta. Si iata disperarea urland :omul isi cere urland sufletul, un singur strigat de suferinta se inalta din trupul nostru. Chiar si arta urla in intuneric, cheama in ajutor, invoca spiritul: este Expresionismul". Amploarea cu care lirica româna moderna a cultivat "extaticul", "cosmicul","originarul", se datoreaza într-o mare masura expresionismului. Tot sub influenta lui, grotescul a capatat o raspândire apreciabila în proza noastra poetica. Sinteza originala pe care Blaga, Cotrus, Arghezi si alti scriitori români au realizat-o între
traditionalism si modernism a avut multe impulsuri dinspre estetica expresionista:
-hipertrofierea eului,
-recrearea lumii prin cuvânt,
-angoasa existentiala,
-sfarâmarea logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale-ermetismul
Caracteristici:
- Nevoia de absolut, aspiratia spre ideal.
- Protestul antiburghez, negarea artei traditionale, refuzul modelelorconsacrate.
- Cautarea ineditului, a originalului, a increatului.
- Descatusarea afectiva, patosul trairii “impins la extaz, la tipat" (N. Balota).
- Interesul pentru traditii, mituri, credinte stravechi, folosind modelul arteiprimitive.
- Aspiratia spre o sinteza a culturii, “o opera totala de arta" (pictura, muzica,dans, poezie cuprinse sinestezic in opera creata).
- Tehnica halucinarii (Hugo Friedrich) - trairea frenetica depaseste presiunealimitelor,amalgamarea realului, stihialitatea viziunii.
- Interesul pentru patologic, fascinatia morbidului.
- Poezia surprinde tragismul conditiei existentiale, ia forma strigatului profetic.
- Tendinta de spiritualizare a trairii; lirismul se adanceste uneori intr-o viziunemai rafinata, denatura cosmica si metafizica.
- Teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea,absenta, neantul, moartea, dezagregarea eului, natura halucinanta.
- Categorii estetice explorate - fantasticul, macabrul, grotescul, miticul,magicul.
- Imagini poetice vii, stranii, contrastante.
- Plasticitatea viziunii poetice, tusele groase, pasta densa a expresiilor.
- Limbaj violent, socant uneori.
MODERNISMUL - Reprezentanti în literatura română:
- Lucian Blaga,
- Al. Philippide,
- Tudor Arghezi,
- Ion Barbu,
- Adrian Maniu,
- Vasile Voiculescu.
MODERNITATEA IN VIZIUNEA LUI EUGEN LOVINESCU:
„Lovinescianismul e un triumf al spiritului de moderație şi echitate, al pasiunii pure pentru artă şi al vocaţiei pentru adevăr. El reprezintă momentul de sincronizare cu mișcarea critică europeană, clipa în care critica română intră în faza ei modernă de evoluţie” (Eugen Simion, Eugen Lovinescu, scepticul mântuit ).
Eugen Lovinescu a reprezentat cea mai autorizată voce în analiza fenomenului literar.Cele trei mari etape ale evoluției criticii sale au fost analizate de Lovinescu însuși în primele două volume din Memorii ,după cum urmează:
I. etapa ”Paşilor pe nisip” (1906), caracterizată printr-un scepticism ostentativ, un stil discursiv şi improvizat
II. etapa primelor două volume de ”Critice”, o „perioadă estetă” , în care autorul urmăreşte efectelestilistice ale expresiei critice, practicând un „stil graţios”, cu „tendinţe lirice, stil odihnitor şi, cu deosebire,clar şi înflorit” (Eugen Simion, EugenLovinescu, scepticul mântuit );
III. etapa „Sburătorului” , când se produce o adevărată „revoluţie stilistică”
Lovinescu porneşte, în teoretizarea modernismului, de la ideea sociologului francez Gabriel Tarde,potrivit căruia există un „spirit al veacului” care duce la omogenizarea culturilor lumii, la anularea diferenţelor majore, atâta vreme cât cele mai puţin dezvoltate suferă influenţa binefăcătoare a celor avansate.El observa ca “Spiritul veacului” ”se făureşte şi se consolidează azi prin facilitarea de legături şi de penetraţie între popoare care n
-a fost totdeauna identică, ci a evoluat cu însuşi mersul civilizaţiei omeneşti...”
„Mutaţia valorilor estetice” are loc pe baza funcţionării principiului „simulare - stimulare”: se importă mai întâi forma, pentru ca, ulterior, să se creeze un fond autentic, reprezentativ pentru spiritualitatea românească. În sens larg, se acceptă schimbul de valori între culturi, care capătă însă acum un aspect„integral şi revoluţionar”.Un alt deziderat al lui Lovinescu şi al cenaclului „Sburătorul” a fost promovarea tinerilor scrii tori,
publicând în paginile revistei operele acestora. Astfel, lucrări ale lui Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Anton Holban şi alţii vor argumenta deschiderea către nou a cenaclului. In planul concret al literaturii, se observă depăşirea acelui„provincialism” sămănătorist şi înlocuirea lui cu o creaţie de inspiraţie citadină, cu fundament în problemele epocii. Se dezvoltă romanul analitic, de problematică, având în centru un personaj intelectual căruia îi sunt surprinse dilemele existenţiale inerente dezvoltării individului. Poezia evoluează de la epic laliric, într-o descătuşare a limbajului fără precedent.