Oare să fie drept

Oare sǎ fie drept cǎ n-am uitat
Mirosul verii-n care te-am aflat
Și iarba-n care proaspǎtǎ ai fost
Litania știutǎ pe de rost?...

Oare sǎ fie drept cǎ n-am murit
Sau numai cupa asta s-a golit…
De când mǎ mint, iubito, cǎ te-aștept,
S-a-mpiedicat ceasornicul din piept –

Pǎdurile sunt iar frumoase azi,
Dac-ai veni am merge printre brazi
Și-n aerul sǎlbatic de pe câmp
Ne-am pomeni deodatǎ surâzând…

Iubirea noastrǎ? Piersicǎ și tei,
Cǎ n-a ținut și n-a fost mare ce-i?
Totuna-i dacǎ zilele descresc
Ori dacǎ știi cǎ-i drept cǎ te doresc…

Tu nu iubești cuvintele, așa-i?
Și nici nu-ți pasǎ dacǎ-i luna mai
Sau dacǎ-n parcuri frunzele pǎlesc
Sau dac-aduc caietul sǎ-ți citesc.

Tu nu ești câmpul greu de frumuseți,
Nici ora dintre seri și dimineți,
Tu nu ești glasul nopților ȋntins
Și nici nu porți, iubito, pǎrul lins.

Tu nu ești jocul ȋngerilor, nu,
Și-ți place dacǎ-ți spune lumea tu,
De câte ori pe inimǎ-mi-ajungi
Ȋți vǎd ȋn minte degetele lungi,

Ȋți simt ȋn palme umǎrul rotund,
Oare sǎ fie drept cǎ ești porumb?...
Oare sǎ fie drept cǎ mai pǎstrez
Duminica din care te visez…?