Păşim în doi
Sub pletele bătrânei ploi
Şi-un vânt bezmetic ne adie
La ora udă şi târzie
A stropilor ce cad mereu...

Iar părul tău cu părul meu
Se-ating din mers – şi se sărută,
Precum în noaptea abătută
Deasupra mea şi-asupra ta
Doi pomi vecini s-ar săruta,
Sau cum o boare trecătoare
S-ar săruta cu-o altă boare.

Şi suntem tineri amândoi
Sub ropotul bătrânei ploi.




Deleanu Liviu >> BIOGRAFIE

Deleanu >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)


Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului :


Deleanu - versuri de Dragoste