Liviu Deleanu

Liviu Deleanu (n. 8 februarie 1911, Iaşi - d. 12 mai 1967, Chişinău) a fost un poet român de origine evreu. S-a născut în orașul Iaşi. Numele lui adevărat este Lipa Kligman.

Liviu nu-şi iubea copilăria, zicea că a fost foarte grea, fără bucurii și jocuri copilărești ("unica mea jucărie a fost o păpușă de cârpe…"). Îi plăcea foarte mult să citească. Citea tot ce-i nimerea sub mână. Mama îi dădea câte un leu să-și cumpere un covrig și el strângea leul, ca să-şi poată cumpăra unica revistă pentru copii. Tatăl vroia să-l vadă contabil, care mai târziu a murit asfixiat într-un vagon de vite. Începuse să fumeze la o vârstă mult prea timpurie şi tușea. (Abia în 1957, după festivalul de la Moscova, când l-au speriat doctorii că rămâne fără picioare - s-a lăsat.) Era uituc. Își uita și versurile. Cel mai iubit anotimp al lui era toamna. El o numea "marea pictoriţă”.

Primii pași în literatură lui Liviu Deleanu au fost ghidați de o intuiție sigură a poeziei, fapt care i-a ajutat să colaboreze, un timp, la celebrele ”Bilete de papaga”l, redactate de Tudor Arghezi, care i-a publicat poeziile Există un Dumnezeu, Renaștere, Timp, Omul cu ochii mici.

Creaţia lui de pînă la 1940 a stat sub semnele neîndoielnice ale modernismului: atmosfera macabră, pustiul, urîtul, tăcerea. Se simte influenţa unor scriitori mari, ca Charles Baudelaire, George Bacovia, Ion Pillat.

"Liviu Deleanu porneşte din noapte şi poposeşte în beznă. Nu știu cum s-a făcut ca acest pui (...), crescut pe maidanele Iaşilor, nu e nici sentimental, nici elegiac, nici liric; e dur ca un pietroi şi aspru ca zgura. Versurile din "Ceasul de veghe" zvâcnesc ca un puls agitat de febră şi la fel cu febră - ţiuie prelung în urechi, ameţitor: sunt aspecte - în negru de cărbune, furate din viaţa celor cu suflet răvășit de furtuni (...)" G. Spina

A debutat în anul 1927 cu placheta de versuri Oglinzi fermecate, după care au urmat Ceasul de veghe, carte pomenită de George Călinescu în monumentala sa ”Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”.

Anul 1940 înseamnă pentru L. Deleanu, în afară de faptul că îi apare al treilea volum de versuri, un eveniment care îi va marca destinul literar din continuare. Ca urmare a unor circumstanțe de ordin politic, neelucidate pe deplin nici astăzi, poetul s-a refugiat în Basarabia. Transferul într-un alt regim l-a determinat să renunțe la formula modernă pe care a cultivat-o până la 1940.

În 1940 scriitorul se refugiază la Chișinău, în anii războiului plăsmuind o serie de cântece inspirate (Cântec scris pe patul armei, Cântec scris pe lat de paloș etc.), după război activând mai ales în domeniul literaturii pentru cei mici: Poezii pentru copii: Mi-i drag să meşteresc, Bucurii pentru copii, Licurici s. a.

La poezia pentru adulți se întoarce în 1952, când îi apare cartea Vremuri noi , tributară ideologiei comuniste. A plătit vama regimului sovietic şi prin poemul Krasnodon (ulterior intitulat Tinerețe fără moarte), şi prin basmul dramatic Buzduganul fermecat.

Talentul liric al lui Liviu Deleanu s-a manifestat din plin în cărțile Dragostea noastră cea de toate zilele şi Cartea dorului.

Faptul ca s-a format și a activat, un timp, în cadrul literaturii române, servindu-se de o limbă română curată şi expresivă, i-a permis lui Liviu Deleanu să se distingă şi după 1940 printr-o scriitură nu numai corectă, dar şi plastică, de cele mai multe ori sugestivă. Vocabularul poeziilor sale nu conține rusisme, de care limba vorbită la est de Prut nu se poate debarasa nici până azi. Se adaugă, bineînțeles, munca asiduă a scriitorului întru cizelarea sau, după cum se exprimă el însuși, cioplirea versului, ca acesta să sune frumos şi să exprime cât mai bine sentimentul, ideea, atitudinea autorului. În felul acesta Liviu Deleanu dădea tuturor colegilor de breaslă un exemplu concret de atitudine creatoare faţă de măria sa.

E-o muncă deşartă

Să-nşirui pripit…

Cuvântul nu iartă

De-l laşi necioplit.

                        Liviu Deleanu

Talentul liric al scriitorului s-a manifestat în chip strălucit în poeziile de dragoste, întemeiate pe sentimente sincere, exprimate cu o măiestrie aleasă. Măiestria literară a lui Deleanu constă nu numai în abordarea ingenioasă, amplă și profundă a unor subiecte, teme, probleme de mare interes şi importanţă, ci și în evocarea subtilă a unor sentimente gingașe, în recrearea unei atmosfere favorabile dezvăluirii acestor sentimente. Un domeniu specific de manifestare a măiestriei lui Liviu Deleanu îl constituie sonetul.

Vasile Alecsandri, de exemplu, este prezentat de Liviu Deleanu drept cântăreț și bard al unor vremuri de ispravă, scriitor care cu vârful semeț al penei sale a reușit să zvânture... de pleavă avuțiile noastre spirituale (operele folclorice, pe care le-a cules prin satele Moldovei). Aproape fiecare vers e o metaforă care exprimă particularități esențiale ale creației bardului de la Mirceşti. Eforturile creatoare ale lui Liviu Deleanu au fost îndreptate, evident, spre surprinderea specificității creației alecsandriene.


Unele poezii ale lui L.Deleanu au devenit cântece, inclusiv vestita romanță „Sanie cu zurgălăi” – muzica pentru care a fost scrisă de Rickard Stein în 1937 și care mult timp a fost considerată cântec popular.

Liviu Deleanu e poet liric prin excelență. Fire elegantă şi meditativă. Ceea ce a creat, rămâne durabil şi de valoare artistic certă  pentru  literatura noastră contemporană”.  Vasile Coroban


A  condus un şir de ani Cenaclul  literar ”Luceafărul” de pe lângă ziarul ”Tinerimea  Moldovei”. Creaţiile  poetului au fost traduse în spaniolă, arabă, în multe limbi ale popoarelor din spaţiul ex- sovietic.

A tradus din A. Puşkin, M. Lermontov, N. Nekrasov, K. Ciukovski, A. Tvardovski, S. Esenin ș.a. 

Un liceu din municipiul Chișinău, sectorul Buiucani îi poartă numele poetului Liviu Deleanu. La fel și o stradă din același sector al Chișinăului.

S-a stins din viaţă la 12 mai 1967 la Chişinău.

Opera lui Liviu Deleanu

Oglinzi fermecate, Iaşi, 1930;
Ceasul de veghe, Bucureşti, 1937;
Glod alb, Bucureşti, 1940;
Poezii pentru copii, Chişinău, 1947;
Krasnodon, Chişinău, 1950;
Buzduganul fermecat, Chişinău, 1951;
Nepoţica o învaţă pe bunica, Chişinău, 1951;
Versuri noi, Chişinău, 1952;
Mi-i drag să meşteresc, Chişinău, 1953;
La noi în ogradă, Chişinău, 1954;
Poezii şi poeme, Chişinău, 1954;
Bucurii pentru copii, Chişinău, 1956;
Cânturi de ieri şi de azi, Chişinău, 1958;
Stihuri alese, Chişinău, 1958;
Licurici, Chişinău, 1961;
Pic, pic, pic, Chişinău, 1962;
Freamăt, Chişinău. 1962;
Ieşire din legendă, Chişinău, 1963;
Triluri vesele, Chişinău, 1963;
Dragostea noastră cea de toate zilele, Chişinău, 1966;
Versuri, Chişinău, 1967;
De la mic la mare, Chişinău, 1968;
Cartea dorului, Chişinău, 1968;
Destăinuire, Chişinău, 1970;
Ala bala portocala, Chişinău, 1972;
Scrieri, I-II, prefaţă de S. Cibotaru şi Eliza Botezatu, Chişinău, 1976;
Poezii, Chişinău, 1991;
O sută poezii de dragoste şi dor, Chişinău, 1996;
Epigrame cu adresă, Chişinău, 1999;
Răscolite tăceri, coordonator Baca Deleanu, ediţie îngrijită de Vasile Romanciuc şi Nicolae Rusu, Timişoara, 2001.