Belșug

El, singuratec, duce catre cer
Brazda pornita-n tara, de la vatra.
Cand ii privesti impiedicati in fier, 
Par, el de bronz si vitele de piatra.

Grau, popusoi, sacara, mei, si orz, 
Nicio samanta n-are sa se piarda.
Sacurea plugului, cand s-a intors, 
Ramane-o clipa-n soare ca sa arda.

Ager, otelul rupe de la fund
Pamantul greu, muncit cu dusmanie
Si cu nadejde, pana ce, rotund, 
Luna-si aseaza ciobul pe mosie.

Din plopul negru , razimat in aer, 
Noaptea, pe sesuri, se desface lina, 
La nesfarsit, ca dintr-un varf de caer, 
Urzit cu fire de lumina.

E o tacere de-nceput de leat.
Tu nu-ti intorci privirile-nnapoi.
Caci Dumnezeu, pasind apropiat, 
Ii vezi lasata umbra printre boi.

Arghezi Tudor >> BIOGRAFIE

Arghezi >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)