Orice viata de om incepe de mai multe ori. (Tudor Arghezi)
Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880, București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului.
Citate de Tudor Arghezi
- În iubire, totul se schimbă, toate devin însemnate: dintr-un nimic se naște un colos. Tudor Arghezi
- Ca să fii respectat, începe prin a te respecta. Tudor Arghezi
- Dezvaţă-te să respecţi faţada până ce n-ai văzut interiorul. Tudor Arghezi
- Un leneș sau un incapabil se răzbună cu scuza morală că n-a avut noroc. Tudor Arghezi
- Nu-i primejdios omul care te urăște și se războiește cu tine. Pe el știi de unde să-l apuci. Tudor Arghezi
- De la intenție la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilității. Tudor Arghezi
- Nu e destul să fii bun. Trebuie să fii bun de ceva. Tudor Arghezi
- Viata poate fi considerata ca un laborator de experiente sau ca un spital in care fiecare bolnav are nevoie de ajutorul vecinului de pat. Tudor Arghezi
- Tineretea n-are nevoie sa fie frumoasa ca sa fie divina. Tudor Arghezi
- Dragostea totala e un complex de trup si de sentimente, laolalta. Tudor Arghezi
- Familia e baza societatii. Tudor Arghezi
- Omul drept traieste in toate zilele lui in dreptate. Tudor Arghezi
- Drepturile omului implica si datoriile lui. Tudor Arghezi
- Ideile comode sint ideile in circulatie. Tudor Arghezi
- Idee inseamna gandire, principii, ordine si oranduire. Tudor Arghezi
- Femeia iubita este singura frumoasa. Tudor Arghezi
- Bunatatea e atitudinea omului in suferinta. Tudor Arghezi
- Cand umbli cu adevarul, te simti cinstit si sanatos. Tudor Arghezi
- Scrisul, ca si dragostea, e poezie. Tudor Arghezi
- Toti oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modesti. Tudor Arghezi
- Actele mari pot avea origini infime. Tudor Arghezi
- Lucrurile se inteleg la marginea cuvintelor, si cuvintele nu sunt de ajuns ca sa le intelegi: e nevoie de har. Tudor Arghezi
- Dragostea de a scrie, este un inceput de talent. Tudor Arghezi
- O civilizatie superficiala, de forme, promoveaza totdeauna insusirile lingaului si ale lichelei. Tudor Arghezi
- Speranta este un vis cu ochii deschisi. Tudor Arghezi
- Moara sperantelor merge de mii de ani. Tudor Arghezi
- Prietenul cel mai bun e totdeauna sotul si consolarea cea mai intreaga, sotia. Tudor Arghezi
- Poezia exista-n individ, versul pe hartie. Tudor Arghezi
- Poezia este copilul care ramane in sufletul adolescentului, al omului matur si al batranilor, peste durere, dezamagire si suferinta. Tudor Arghezi
Citate DESPRE Tudor Arghezi
- Arghezi a înnoit poezia românească. Eugen Simion
- Nemaipomenită baftă a avut potaia aia de Zdreanţă: a dat peste ea Arghezi. Constantin Ardeleanu
Aprecieri critice pentru Tudor Arghezi
- „Nicaieri n-am putea găsi o caracterizare, globală firește, dar mai viguros exprimată, a acestei estetici decât în însuși dl Arghezi, în poezia sa Testament () Această capacitate de a «transforma veninul în miere», păstran-du-i totuși «dulcea lui putere», de a transformă «mucigaiurile, bubele și noroiul» în frumuseți inedite, constituie și notă diferențială a poetului și principiul unei estetici creatoare de noi valori literare () Putem chiar afirma că dl Arghezi reprezintă cea mai mare capacitate de a exprimă abstracția prin materie. Valoarea lui nu stă, așadar, în determinante psihologice, ci în ineditul expresiei, inedit ieșit din o forță neegalată de a transformă la mari temperaturi «mucigaiurile, bubele și noroiul» în substanță poetică. Fără intenții ditirambice, putem deci afirma că cu dl Arghezi începe o nouă estetică: estetica poeziei scoasă din detritusuri verbale."
(E. Lovinescu-Istoria literaturii române contemporane, Editura Minerva, București, 1973, pp. 602-604) - „Este Arghezi un poet religios, un poet mistic? Răspuns: Arghezi a corupt în chip fericit pentru poezie temă sacrului și a creat o operă unică, în felul ei, în acest secol, introducând masiv în problematica religioasă dramele existențiale și metafizice ale individului."
(Eugen Simion - Prefața la voi. Tudor Arghezi, Opere, I, Editura Univers Enciclopedic, București, 2000, p. XLIX)