Zacand aici, pe-o margine de drum,
Si nu dormind intr-un polen de floare,
Invaluita-n aur si parfum?
Neascultand de vantul de la stup,
Te-ai aruncat in plasa verde-a zilei
Si darurile-acum, ale zambilei,
Puterile-amortite ti le rup.
Voind sa duci tezaurul de ceara,
Te prabusisi din drumul cel inalt.
Cine-o sa vie, trupul tau de-afara
Sa-l caute si-n jur sa sufle cald?
Cu aripa-n tarana si in vis,
Strange la piept comoara ta deplina.
Cat! te iubesc, frumoasa mea albina,
Ca sarcina chemarii te-a ucis!
Tudor Arghezi ”Lumina lină” - Comentariu literar (eseu)
Poezia Lumină lină, de Tudor Arghezi, este o artă poetică argheziană, deoarece exprimă aspiraţia poetului pentru atingerea idealului absolut în creaţie. Altfel spus, crezul lui Arghezi este acela că artistul, creatorul de frumos este dominat de setea de a atinge perfecţiunea.
Poezia Lumină lină a fost publicată în volumul de debut Cuvinte potrivite din 1927 şi constituie una din creaţiile care exprimă arta lui poetică, alături de Testament, Rugă de seară, Cuvânt şi altele.
Titlul
Titlul poeziei este o metaforă care sugerează aspiraţia eului liric spre atingerea perfecţiunii prin creaţie, fiind alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, „lumină”, determinat de un epitet sugestiv, „lină”. Metafora titlului este inedită şi prin aliteraţia l - l, care sugerează profunzimea stărilor poetice, aşezarea eului liric într-o linişte interioară.
Structura, semnificaţiile şi limbajul artistic
Poezia Lumină lină este alcătuită din patru catrene (strofe de câte patru versuri) şi exprimă aspiraţia spre ideal, spre absolut, pentru a cărui împlinire artistul este capabil de sacrificiul suprem.
Metafora care îl simbolizează pe poet este albina, aleasă de Arghezi pentru câteva trăsături sugestive: menirea de a poleniza sugerează misiunea poetului de a crea şi de a răspândi arta, hărnicia ilustrează truda artistului, delicateţea exprimă sensibilitate interioară, frumuseţea ca simbol pentru artă.
Prima strofă
Strofa întâi începe cu o adresare directă printr-un vocativ determinat de un epitet prin inversiune, „uşoară zburătoare”. Personificată, albina se află într-o situaţie dramatică, exprimată de contrastul verbelor la gerunziu - „Zăcând aci, pe-o margine de drum, / Şi nu dormind într-un polen de floare” şi amplificată de metaforele oare sugerează posibila fericire, dacă idealul ar fi fost atins - „învăluită-n aur şi parfum?”.
Strofa a doua
Strofa a doua continuă adresarea directă şi argumentează dramatismul situaţiei din prima strofă, albina-poet nu a ascultat sfatul dat de „vântul de la stup”, ci s-a lăsat dominată de patima pentru ideal, ilustrată de o metaforă foarte sugestivă: „Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei”. Consecinţa nefastă nu întârzie să se arate şi ea cade răpusă de propriul ideal: „Şi darurile-acum, ale zambilei, / Puteri le-amorţite ţi le rup”.
Strofa a treia
Strofa a treia ilustrează, tot prin adresare directă, tristeţea sfâşietoare a eşecului, a neputinţei de a atinge absolutul: „Voind să duci tezaurul de ceară, / Te prăbuşişi din drumul cel înalt”. Compasiunea eului liric este patetică şi afectivă pentru sacrificiul făcut din setea mistuitoare a perfecţiunii creaţiei, într-o solitudine deplină: „Cine-o să vie, trupul tău de-afară / Să-l caute şi-n jur să sufle cald?”. Interogaţia retorică din final este deprimantă, pentru că nimeni din afară nu poate opri patima distrugătoare a idealului de creaţie.
Ultima strofă
Concluzia poeziei este ilustrată în ultima strofă, simbolizând ideea că omul care aspiră către un ideal de neatins este devorat de această patimă mistuitoare: „Cu aripa-n ţărână şi în vis. / Strânge la piept comoara ta deplină”. Ultimele două versuri exprimă veneraţia eului poetic şi admiraţia pentru capacitatea unei fiinţe superioare, simbolizate de vocativul „frumoasa mea albină”, de a se sacrifica pentru împlinirea idealului absolut.
Epitetul în inversiune accentuează trăsăturile excepţionale ce caracterizează fiinţa deosebită, pentru care poetul îşi declară, în mod direct, sentimentele profunde „Cât te iubesc, frumoasa mea albină”. Melancolia plină de admiraţie a eului liric este exprimată în ultimul vers al poeziei, pentru faptul că fiinţa superioară, simbolizată de albină, a avut forţa de face sacrificiul suprem în numele idealului imposibil de atins de un muritor.
Prozodia
În strofele unu şi trei rima este încrucişată, iar în strofele doi şi patru rima este îmbrăţişată. Măsura versurilor este de 10-11 silabe, distribuite simetric în cele patru catrene.
Poezia Lumină lină este reprezentativă pentru originalitatea creaţiei argheziene, fund înnobilată cu puternice şi profunde accente filozofice, ceea ce face ca poezia să capete, totodată, aspect de meditaţie şi elegie. Ideile superioare ale crezului artistic privind aspiraţia poetului spre împlinirea idealului absolut, încărcate de nostalgie şi tristeţe, pătrunse de o profundă meditaţie filozofică, argumentează că poezia Lumină lină este o artă poetică.