Urându-i-se singur în stihii, 
A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii
Si s-a gândit din ce sa-i faca, 
Din borangic, argint sau promoroaca, 
Frumosi, cinstiti, nevinovati.
Se puse-asezamântul dintre frati.

Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trândav si naravas stramosul meu
Adam;
Ca l-a facut, cum am aflat, 
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa încerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi, 
Ca, de urât, scuipând în patru zari, 
Stingher, 
Facuse si luminile din cer.

Dar iata ca l-a nimerit, 
Din pricina aluatului, gresit, 
Si ca Adam, întâiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dintâi la fata.

Nici unda lacului nu l-a pastrat, 
În care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca, 
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca;
I-a rupt un os din coaste, ceva, 
Si-a zamislit-o si pe Eva.

Mai poti casca de lene, iarasi, 
Când ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de mâini si-au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.

Sa nu te miri ca, sovaind si mici, 
Li se julea si nasul prin urzici. 



Tudor Arghezi ”Adam și Eva” - Comentariu literar (eseu)

 
Poezia ”Adam și Eva” face parte din ciclul de poezii ”Tablouri Biblice”, apărut în anul 1944 în ”Revista fundațiilor regale”. Autorul oferă cititorului o viziune personală, necanonică a modului în care primii oameni, Adam și Eva, au fost concepuți de Dumnezeu, însă păstrează coordonatele textului biblic. Poezia este o prezentare a creației cu o tenta alegorica.

Titlul operei “Adam si Eva” sugerează actul creației, un tablou al primilor oameni pe Pământ.

Tema poeziei este creatia si jocul. Arghezi explicand intr o variantamai amuzanta si mai copilareasca cum a fost creata lumea.

Motivul crearii omului, motiv prezentat in poezie, este lipsit de profunzimea tainei. Arghezi isi imagineaza scopul acestei lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare monotonie a singuratatii divine.

Prozodia. Masura variaza, rima este imperecheata pe tot parcursul poeziei iar numarul de strofe este alcatuit din cinci secvente lirice specifice liriciimoderne. Pentru pastrarea ritmului,autorul schimba accentul la cuvantul“ceva”.


Poezia este structurata in trei secvente lirige, tematica lor fiind apariția primilor oameni.

Prima secventa lirica il prezinta pe Dumneazeu,plictisit “Urandu-i-se singur in stihii”,realizand ca ar dori sa aiba si el copii pentru a nu mai fisingur.
Eul poetic îmbină tema creației cu cea a jocului, justificând dimensiunealudică a demersului divin, crearea ființei umane preia caracterul unui joc generat de dorința Demiurgului de a alunga singurătatea


A doua secventa lirica se refera la procesul de creatie.Dar primulom,Adam, ii iese “cam somnoros si cam/Trandav si naravas” aceste insusirireflectand personalitatea acestuia,de copil.

Așteptările Domnului sunt înșelate, căci creația sa nu se caracterizează prin perfecțiune, ci dimpotrivă, prototipul bărbatului ” a ieșit cam somnoros și camtrândav și nărăvaș” . Acest aspect pune în evidență faptul că imprefecțiuneareprezintă un constituent al firii omenești.

Dumnezeu folosește toatematerialele disponibile pentru a zămisli omul, mai exact arhetipul uman, pe Adam ( ” borangic, argint sau promoroacă”, ” cu praf și nițeluș scuipat”).  Domnul vrea sa iicreeze dupa chipul si asemanarea sa “Frumosi,cinstiti,nevinovati.”

In a treia secventa lirica este prezentat Adam,care “Din pricinaaluatului, gresit” a iesit “si zbanghiu”, trasastura dominanta pentru uncopil. Tot aici este prezentata si facerea Evei.

O a doua creație are scopul de a compensa cu defectele celei dintâi, de a oaduce acolo unde îi este, de fapt, locul, de a-i conferi dimensiunea divină ce îi lipsește (”Dormind mereu, căta să-l mai trezească”). Astfel a fost plăsmuită Eva,
eul liric apelând la varianta corespunzătoare Bibliei ( ” I-a rupt un os din coaste, cèva, / Și-a zămislit -o și pe Eva” ). De acum, Adam, ”aluatul greșit”, nu și mai permite să se resemneze cu imprefecțiunea, cu acea condiție de ființăneînsemnată să găsește scopul propriei existențe, scop relevat de Eva (”Mai poțicăsca de lene, iarăș/ Când ai o soră și un tovarăș?”). Autorul dezvăluie în modsubtil lectorului soluția unei probleme, unei întrebări pe care omul și
-o pune de- a lungul întregii sale vieți : ” Care este scopul vieții?”. Apariția Evei a determinat ”îmbunătățirea” lui Adam, ceea ce înseamnă că fiecare dintre fii și fi icele lui Dumnezeu trebuie să găsească acea ”coastă lipsă” ce îi va apropia de perfecțiunea dorită de Domnul, aceasta fiind calea unică de a dobândi conștiința divinului.

Experienta monahala a lui Tudor Arghezi a fost o importanta resursa si punct de plecare in abordarea temelor religioase. Poezia „Adam si Eva” ascunde o ipostaza a neintelesului, prin „jocul crearii”.

Întreaga perioadă a creaţiei şi activităţii literare dovedeşte, aşadar, preocuparea permanentă a lui Arghezi pentru problematica filozofică a relaţiei omului cu Dumnezeu, concepţie manifestată în poezia religioasă, definită de George Călinescu ca „o poezie monumentală şi grea a zborului sufletesc către lumină”.

Sursele de inspiraţie ale liricii religioase pot fi identificate în cei 4-5 ani petrecuţi de Arghezi ca monah la mănăstirea Cernica şi ca secretar al episcopului de Muntenia, prilej cu care intră în contact direct cu Psalmii lui David, cu textele religioase creştineşti, ceea ce l-a determinat să mediteze în permanenţă la relaţia spirituală dintre om şi Dumnezeu.


Arghezi Tudor >> BIOGRAFIE

Arghezi >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)


Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului :


Arghezi - versuri creștine