Călinescu, ENIGMA OTILIEI – Caracterizarea lui Stănică Raţiu

Stănică Raţiu
- personaj de roman modern, obiectiv, realist-balzacian -
- personaj realist modern -
- demagogul si parvenitul (arivistul) -

Stănică Raţiu personaj secundar si realist, este tipul parvenitului, al arivistului, inscris in descendenta lui Dinu Paturica, personajul lui Nicolae Fmmon, fiind in acelasi timp si tipul demagogului, in galeria lui Nae Catavencu din comedia lui I.L.Caragiale. "Avocat fara procese", Stanica provine dintr-o familie numeroasa care-si impartise diferitele mosteniri, fiind produsul societatii in care traieste, o lume in care banii reprezinta totul, casatoriile se bazeaza pe interese materiale, ca si cariera, succesul in viata politica, respectul si statutul social, adica o societate unde "Zeul la care se inchina toti este banul" (Balzac).

Stanica Ratiu, avocat de meserie, dar fara succes in profesie, este tipic pentru categoria parvenitilor si demagogilor care doresc o ascensiune usoara, bazata pe inselaciune, care peroreaza principii in care nu cred si pe care nici nu le aplica. El este ginerele Aglaei Tulea, fiind casatorit cu fiica cea mare a acesteia, Olimpia, cu care, insa, traise in concubinaj pana cand aceasta primise drept zestre casa promisa de tatal ei, Simion Tulea.
   
Stanica Ratiu este construit, asemenea celorlalte personaje, din detalii fizice cu semnificatii morale, portretul fizic fiind sugestiv pentru trasaturile caracteriale: "de o sanatate agresiva", cu "parul mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca", imbracat "intr-un costum de soie-ecrue deschis", cu "o lavaliera" infoiata, semn al dorintei sale de a parea un om de lume, in pas cu moda. El isi face aparitia in casa lui Costache Giurgiuveanu, unde se adunasera toate personajele romanului la o partida de carti, cu scopul de a-l  convinge pe socrul sau, Simion Tulea, sa-i dea dota promisa Olimpiei, pentru ca, la randul lui, sa-si respecte promisiunea de a se casatori legal cu dansa.
    Lenes si incapabil sa munceasca pentru a-si castiga existenta, Stanica sta gata de atac, fiind in permanenta in asteptarea unei mosteniri, care i se pare singura solutie de trai. Mediul ambiant, ca procedeu modern de caracterizare indirecta a personajului realist, il defineste pe avocatul ratat, al carui mod de a gandi se inscrie in mentalitatea epocii privind avantajele mostenirii, ilustrativa fiind propria replica: "Daca familia mea nu s-ar fi prasit atata, va spun pe onoarea mea, azi as fi milionar [...]. Am unchi si matusi foarte bogate, cat par in cap. Insa toti au copii si nepoti, pana sa-mi vie randul, mai bine ma lipsesc. [...] Unul se zbate de mic, invata, isi umple plamanul de oftica, si altuia ii pica mostenirea de-a gata".
   
Gesturile, atitudinea, actiunile compun, indirect, locvacitatea (locvace = care vorbeste mult, guraliv, limbut - n.n.) personajului, parvenitismul si demagogia tipica: "Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator". Dotat cu o limbutie nestapanita, Stanica tine discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii morale, libertate, religie, cu o usurinta ce demonstreaza ca niciuna dintre ideile exprimate nu-l defineste, asteptand cu nerabdare "lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul vietii".
    In speranta imbogatirii, el cere, cu nerusinare, bani de la oricine. Prin cuvinte rostite "cu o petulanta (vivacitate impetuoasa - n.n.) in care nu se ghicea niciun soi de depresiune", Stanica o abordeaza pe Otilia intr-o seara, ca sa-i ceara "douazeci de franci imprumut", dar sa nu afle nimeni. Alta data, ii scrie lui Pascalopol un bilet, pe care-l trimite prin comisionar acasa la Giurgiuveanu, banuind ca mosierul ii va da suta de franci ceruta, pentru a nu o pune pe Otilia intr-o situatie jenanta. Impertinenta lui Stanica nu are limite, el cere bani de la oricine, de la Aurica si chiar de la Marina, servitoarea lui Costache. Fara niciun scrupul, el nu se da in laturi de la nimic pentru a capata fie si sume derizorii, da sfaturi pe care nu i le cere nimeni, se amesteca in cele mai personale actiuni ale altora, face promisiuni pe care nici nu se gandeste sa le respecte, fiind agitat si mereu in miscare, prezent oriunde si peste tot, agasand pe toata lumea: "informeaza si se informeaza, trage sfori cu indiscretie si cu un tupeu revoltator" (naratorul). El rezolva obtinerea de bani nemunciti, vaicarindu-se si autocompatimindu-se: "Eu, un intelectual, un om destinat carierelor superioare, n-am zece lei. E intolerabil." (autocaracterizare). Apoi, ameninta eficient: "Voi reda bietei Olimpia libertatea ei", cuvintele starnind ingrijorarea Aglaei, care era inspaimantata de rusinea ca fata ei sa se intoarca acasa cu un copil si fara barbat.
   
Alte trasaturi de caracter definesc, indirect, personajul realist modern prin reflectarea sentimentelor dominate de interese materiale. Ipocrit si fanfaron, inteligent si abil, se iluzioneaza cu marea iubire pentru Olimpia, cu care traieste in concubinaj, nadajduind ca ea va mosteni o avere importanta face "un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la cele ce pot decurge mai tarziu". Acest fel de "iubire" demonstreaza meschinaria si perfidia lui Stanica Ratiu, care, dupa ce fura banii lui Giurgiuveanu, isi schimba radical sentimentele, considerand ca Olimpia nu este femeia potrivita care sa-l ajute in ascensiunea sociala. De aceea se hotaraste sa se desparta de ea, dar, din perfidie structurala, nu lasa sa se intrevada adevaratele motive, ci da vina pe faptul ca este lipsit de "fericirea paternitatii" -dupa moartea lui Relisor- si face parada de sensibilitatea sa, ducand "o lupta dureroasa intre sentimente si datorie", dupa cum afirma cu ironic naratorul omniscient. Demagog, peroreaza teorii sforaitoare despre importanta si binefacerile familiei, dar refuza cu incapatanare sa oficializeze relatia lui cu Olimpia, desi aveau un copil, pana cand aceasta nu intra in posesia casei promise ca zestre. Cand ii moare copilul este indurerat ostentativ si, ipocrit, se vaicareste galagios, urmarind numai sa capete niste bani de la oricine se lasa induiosat de "suferinta" lui. Tot copilul este folosit ca argument si dupa ce-l jefuieste pe mos Costache si vrea sa se desparta de Olimpia, care nu mai corespundea noilor sale pretentii de om de lume. Intr-o seara, tine sotiei somnoroase un discurs demagogic despre "neputinta fiziologica" a acesteia, care nascuse "un copil neviabil" si, luand-o razna cu ideile, o acuza, cu emfaza, ca se sustrage "indatoririlor morale fata de societate", ca e posibil sa ia droguri numai ca sa impiedice "crearea unei familii". Nevasta, placida si mai mult adormita, obisnuita cu peroratiile ridicole si lipsite de continut ale lui Stanica, nu reactioneaza in niciun fel atunci cand el concluzioneaza verdictul: "Nemaifiind sotia mea de facto, voi face ca, in curand sa nu mai fii nici de jure". Motivul real al barbatului era insa acela de a-si schimba statutul social modest si sa intre in elita societatii, avand acum banii furati de la Giurgiuveanu. Stanica se casatoreste cu Georgeta, care nu-i face nici ea vreun copil, dar care avea - in schimb - "protectori asidui", ajutandu-l sa urce pe scara societatii. Isi implineste astfel visul de a fi un om bogat si insurat cu o femeie care sa-i asigure intrarea in apetenta catre "limbutie". De la el afla Felix ca Otilia se despartise de Pascalopol si ca "acum e prin Spania, prin America, nu stiu pe unde, nevasta unui conte, asa ceva".
    Stanica Ratiu este asadar "profitorul de ocazie, escrocul ordinar, lipsit de orice scrupul, gata oricand de orice ignominie (josnicie, infamie, mirsavie - n.n.), fanfaron sentimental, afectand seriozitatea, cultivator de parada al demnitatii civile, demagog, schelalaitor, oferindu-si tuturor serviciile cu o limbutie incontinenta (care este lipsit de moderatie, care este neretinut, violent - n.n.), hilara". (Al. Piru). El este un personaj realist modern, atat prin tehnicile de caracterizare, cat si prin trasaturile verosimile ale parvenitului demagog.
 
  In "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decât cand ne dam seama ca începe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu).