Călinescu, ENIGMA OTILIEI – Caracterizarea lui Leonida Pascalopol

Leonida Pascalopol
- personaj secundar de roman modern, obiectiv, realist-balzacian-
- personaj realist modern -
- burghezul rafinat -

Leonida Pascalopol, personaj secundar si realist, este tipic pentru categoria mosierilor si, mai nou, a burgheziei aflate in plina ascensiune la inceputul secolului al XX-lea. Mosierul are capacitatea de a se adapta noilor conditii economice si, fara a fi tributar uzantelor traditionale, cultiva pamanturile mosiei sale din Baragan (situata la vreo cincisprezece kilometri de Ciulnita, spre Dunare) cu tot felul de plante ori cereale pe care le exporta, aceasta abilitate in afaceri incluzandu-l in burghezia epocii.
   
Portretul lui Pascalopol este prezentat in mod direct cititorilor prin ochii lui Felix, care, in ipostaza de narator-martor, vede "un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totusi evitand impresia de exces, carnos la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte. Parul rar dar bine ales intr-o carare care mergea din mijlocul fruntii pana la ceafa, lantul greu de aur cu breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si o nuanta de tabac, toate acestea reparau cu desavarsire, in apropiere, neajunsurile varstei si ale corpolentei". Detaliile trasaturilor fizice sugereaza, totodata, structura morala a personajului, care atesta o educatie solida, inteligenta, bun gust, eleganta si distinctie, conturand, astfel, un burghez rafinat.

"Cateva informatii" despre sine, pe care Leonida Pascalopol le ofera lui Felix, constituie si o autocaracterizare din care se desprind elemente autobiografice, genetice si mici secrete ale firii sale discrete. Leonida mostenise de la parinti o mare mosie in Campia Baraganului si fusese predestinat sa faca studii fara utilitate practica, urmarind numai imbogatirea spirituala prin formarea unui gust rafinat si a unei culturi solide.             Fusese doi ani "student in litere" la Bonn, in Germania, apoi se inscrisese la Facultatea de Drept din Paris, perioada in care calatorise prin toata Europa. Se casatorise, iuainte de terminarea studiilor, cu o femeie foarte frumoasa, de care se despartise sau ramasese vaduv, ambiguitatea afirmatiei fiind cauzata de faptul ca Leonida "nu spunea limpede lucrurile", deoarece nu-i placea sa vorbeasca despre aceasta experienta. Dupa moartea tatalui, fusese nevoit sa renunte la studii si sa se intoarca in tara ca "sa ingrijeasca de mama si de mosie". Autocaracterizarea scoate in evidenta detalii ale structurii interioare, prin confesiunea ca are in el "putin sange grecesc", iar cand Felix observa flautul din biblioteca, Pascalopol ii raspunde usor emotionat. "Sunt si eu un fel de boem".
   
Comportamentul, gesturile si atitudinile personajului contureaza, indirect, un barbat generos, rafinat, cu gusturi desavarsite, elegant, iar casa mobilata cu distinctie si pasiunea discreta pentru flaut completeaza un spirit cultivat si plin de noblete. In biblioteca lui Pascalopol se afla "rafturi tntesate cu carti", cuprinzand volume frantuzesti, nemtesti si englezesti, din domenii diferite, precum si caili de istorie, filologie, dar mai ales "foarte multa literatura". Generozitatea deloc ostentativa a mosierului se manifesta in diverse situatii, fata de toate personajele romanului.
   
Pe Otilia o invita la plimbare cu trasura, la teatru ori o insoteste la Paris, nazuind sa-i indeplineasca toate dorintele, intrucat o iubeste sincer si vrea ca ea sa fie fericita. Lui Stanica ii da bani de cate ori ii cere si contribuie substantial, dar cu discretie, la inmormantarea copilului acestuia: "Eu si sotia mea va pastram [...] o recunostinta nestearsa pentru generozitatea cu care ne-ati ajutat atunci cand am pierdut pe scumpul nostru fiu". Felix ramane uimit atunci cand afla ca Pascalopol ii platise taxele la Universitate, acesta marturisindu-i jenat: "Poate ca n-ar trebui sa-ti spun, dar domnisoara Otilia a venit ingrijorata la mine si mi-a aratat ca mos Costache nu vrea sa dea bani ca sa te inscrii la universitate si celelalte. Ei bine, i-am dat eu".
   
Nerealizat nu numai in planul studiilor, ci si in plan matrimonial, Leonida Pascalopol se considera un om ratat si vrea sa se faca util celor care au nevoie de el. Traieste in preajma Otiliei, pe care o cunoaste de cand era mica si-i satisface toate dorintele si capriciile, autocaracterizandu-se: "Un astfel de ratat sunt si eu, insa vreau ca aspiratiile mele de natura artistica sa le realizez in domnisoara Otilia". Singur, bogat si fara familie, Pascalopol are "nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental", acceptand, daca ar fi nevoie si statutul de parinte: "Daca nu pot fi un amant, raman intotdeauna un nepretuit prieten si parinte". Personajul este tulburat de dileme privind sentimentele fata de ea, admite ca nu stie "daca iubesc pe domnisoara Otilia ca parinte sau ca barbat" si nu este lamurit "ce e patern si ce e viril" in aceasta relatie, considerand ca s-a format intre ei "o rudenie sui generis" (special, original, unic in felul sau - n.n.).
In opinia celorlalte personaje, Pascalopol este un domn de o noblete desavarsita, culant, echilibrat si rabdator, plin de tact fata de toti, desi observa rautatea Aglaei, avaritia lui Costache sau ipocrizia lui Stanica.
    Otilia il vede ca pe un "om de lume", un "barbat sic si singur, saracul" si "un om de mare caracter". Cu timpul, afectivitatea lui paterna se schimba intr-un puternic sentiment de dragoste pentru tanara fermecatoare "ca o randunica" si, domic de a avea o familie, el vine aproape in fiecare seara in casa dm strada Antim, joaca si pierde la carti in favoarea lui mos Costache, aduce delicatese pentru cina, rabda cu distinctie rautatile Aglaei, flirturile grotesti ale Auricai si tupeul lui Stanica. Discret si delicat, barbatul este pentru Otilia nu numai un sprijin material, ci si unul moral, tanara simtind din plin ocrotirea pe care acesta o revarsa isupra ei cu noblete si eleganta. Leonida Pascalopol se casatoreste cu Otilia si pleaca impreuna in strainatate, deoarece tinerei ii placea sa calatoreasca, sa traiasca in lux si sa fie imbracata elegant. Cu aceeasi noblete sufleteasca, atunci cand isi da seama, dupa cativa ani de casatorie, ca nu mai este potrivit pentru Otilia, Pascalopol ii reda acesteia libertatea, ca ea sa poata deveni "nevasta unui conte, asa ceva", decizia izvorand dintr-un profund sentiment "de umanitate, s-o las sa-si petreaca libera anii cei mai frumosi".
 
  Finalul romanului ilustreaza intalnirea dintre Felix si Pascalopol, dupa terminarea primului razboi mondial. Mosierul ii marturiseste tanarului doctor faptul ca Otilia l-a iubit foarte mult, "mi-a spus chiar ca, daca ar sti ca suferi, nu s-ar da inapoi de a ma insela cu dumneata". Pascalopol imbatranise, era "uscat la fata, dar tot elegant" si spune despre Otilia, cu un glas incarcat de nostalgic: "A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma".
   
Limbajul personajului este elevat, fraza ampla, in care se simte o politete respectuoasa, tradeaza, indirect, "cresterea lui aleasa" si educatia solida.
 
In "Enigma Otiliei", George Calinescu afiseaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica tipologic: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama ca incepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere." (George Calinescu).