Încadrarea poeziei în opera poetului și istoricul apariției
Volumul de povestiri intitulat sugestiv "Poarta neagra" din 1930 ilustreaza o experiență de viață mai puțin plăcută a lui Tudor Arghezi care petrece o scurta perioada de detentie in inchisoarea de la Vacaresti, in perioada 1918-1919, din motive politice.
Ulterior, găsim acceași experiență de viață, doar că in varianta lirica, în Volumul de poezii "Flori de mucigai", aparut in 1931, in care lumea interlopa a hotilor, delincventilor este privita cu intelegere si omenie de poet. Titlurile poeziilor care compun acest volum sunt deosebit de sugestive ("Galere", "Ion Ion", "Tinca", "Uciga-l toaca", "Fatalaul", "Mortii" etc.) pentru lumea aceasta periferica, fata de care Arghezi are compasiune, considerand ca "Pretutindeni si in toate este poezie, ca si cum omul si-ar purta capul cuprins intr-o aureola de icoana. Toate lucrurile naturii si ale omului si toate vietatile poarta tandara lor de aureola, pe dinafara sau pe dinauntru".
Poezia "Flori de mucigai" se afla in deschiderea volumului omonim si constituie arta poetica a lui Arghezi, conceptia lui despre efortul artistului si implicatiile acestuia in actul creatiei, constituind -asadar - poezia programatica a acestui volum, asa cum "Testament" este arta poetica din volumul "Cuvinte potrivite".
Demonstrație - Poezia este o arta poetica aparținând modernismului
Opera dată ilustreaza conceptia despre arta a scriitorului, evidentiind faptul ca aceasta trebuie sa transfigureze si registre ale referentului care, in mod traditional erau considerate materie apoetica. Autorul isi propune, ca printr-un text cu versificație moderna, din “bube, mucigaiuri si noroi” sa realizeze“frumuseti si preturi noi” afirmand ca “din graiul lor cu indemnuri pentruvite/ eu am ivit cuvinte potrivite”.Poezia apartine genului liric si este o arta poetica, autorul comunicandu-si prin intermediul acesteia ideile despre conditia creatorului si esenta artei.
Tema poeziei
Tema poeziei exprima efortul creator al artistului pentru un produs spiritual si consecintele pe care le are acesta asupra starilor interioare ale eului poetic, chinuit de framantari si de tulburari interioare. Versurile nu mai sunt produsul unei revelatii, al harului divin, ci al unei nelinisti artistice si al setei creatoare. E despre conditia omului de geniu. Actul creator presupune, in viziunea lui Arghezi, singuratate absoluta si sacrificiul propriei finite, poetul fiind un damnat (osândit la chinurile infernului).Semnificatia titlului
Titlul poeziei "Flori de mucigai" este un oximoron, in care florile sugereaza frumusetea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifica uratul, raul, descompunerea si intunericul. Oximoronul creeaza o imagine contradictorie a lumii, in care valorile umane sunt degradate, alterate, lumea inchisorilor, in care viata oamenilor este supusa reprimarilor, restrictiilor rigide. Titlul este, in acelasi timp, reprezentativ pentru inovatia limbajului arghezian numita estetica uratului, o modalitate artistica intalnita in lirica europeana la Baudelaire, care scrisese "Florile raului". Asocierea celor doua categorii estetice contradictorii, frumosul - reprezentat de floare - si uratul - sugerat de mucigai - ofera titlului o expresivitate socanta si fascinanta totodata prin efectele estetice. Uratul are rolul de a evidentia imperfectiunile vietii, senzatiile de aversiune si oroare care capata valori noi, ele facand parte din existenta umana.Motivul central al poeziei
Motivul central al poeziei este cel al florilor de mucegai - structura oximoronica prin care se desemneaza stihurile. Opera are ca surse de inspiratie atat experienta de viata a autorului catsi idei referitoare la estetica uratului, configurate in volumul “Florile raului” al lui Baudelaire. Poezia ilustreaza estetica modernista cultivand, deci, opozitia fata de traditie, imaginistul puternic,ambiguitatea si obscuritatea. Arghezi sugereaza idea ca poezia poate sa-si aproprieze toate formele de limba si implicit poate creea un imaginar artistic neobisnuit, socant. Poezia este alcatiuta din o strofa polimorfa si un catren. Discursul iaforma unui monolog liric prin care este prezentata, ca in orice arta poetica, confesiunea eului in legatura cu natura surselor de inspiratie artistica. Eul liric isi asuma conditia de artist, fascinant de descoperireapoeticitatii in un univers degradat, in zonele de umbra ale finite umane,sugerandu-se deci opozitia fata de traditie, caracter specific modernismului.Structura si semnificații
Poezia "Flori de mucigai" este structurata in doua secvente lirice inegale, prima ilustrand crezul artistic arghezian, iar cealalta neputinta artistului de a crea in conditii de claustrare.Unul din argumentele in favoarea faptului ca poezia este modernista este caracterul insolit al incipitului datorat deicticului(pronume personal) “le” cu care incepe primul vers si prin care se realizeaza identificarea semantic dintre florile de mucegai si stihuri.
Prima secventa sugereaza dorinta devoratoare a artistului de a se exprima in versuri, fiind dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, intr-o solitudine impusa si lipsindu-i uneltele scrisului, incearca sa zgarie "cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric" versurile nascute din nevoia comunicarii. Conditiile vitrege de viata ii seaca forta creatoare, "Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul / Care au lucrat imprejurul / Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan." Enumerarea prin negatie "nici" a elementelor fabuloase ale evanghelistilor, "taurul", "leul", "vulturul", creeaza o imagine de mare forta sugestiva privind starea de deprimare a poetului nefericit in absenta creatiei, in raport direct cu scrierile religioase a caror esenta este Absolutul. Versurile sunt sapate in sufletul poetului, sunt "stihuri fara an" ce nu pot fi exprimate in viata reala, dar sunt profund simtite de sensibilitatea artistului: "Stihuri de groapa / De sete de apa / Si de foame de scrum". Harul poetic, "unghia ingereasca", este tocit de efort, nu-i mai permite poetului revelatia, deoarece ea "nu a mai crescut" sau, altfel spus, artistul nu se mai poate regasi in sine, nu se mai percepe ca pe un creator de valori spirituale: "Sau nu o mai am cunoscut".
Ultima secventa amplifica deznadejdea lui Arghezi, care este simbolizata de atmosfera sumbra, e "intuneric", iar ploaia se aude "departe afara", ceea ce provoaca poetului o durere simtita profund, "ca o ghiara", din cauza neputintei totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a poetului cu lumea, setea de a-si dezvalui trairile il silesc sa scrie "cu unghiile de la mana stanga". O simbolistica straveche asociaza mana stanga cu fortele demonice, in opozitie totala cu puterea divina a creatiei. Închisoarea este pentru Arghezi un fel de Bolgie (Vale adâncă, regiune a celui de-al optulea cerc al infernului lui Dante), insa, in acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent. Raul, uratul sunt numai conjuncturi ale destinului, carora omul le opune aspiratia spre frumos, care poate fi regasit in sine, in vis sau in speranta implinirii.
Limbajul artistic în "Flori de mucigai"
Predomina modalitatile stilistice ale esteticii uratului, pe de o parte ca inovatie lingvistica, pe de alta parte ca substanta a ideilor exprimate.Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresivitatea fascinanta, cuvinte "urate", al caror sens capata noi valori. De pilda, cuvantul "mucigai" este un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradarii morale, al descompunerii spirituale, cu trimitere sugestiva catre om, deoarece el insoteste cuvantul "flori", care poate semnifica viata, lumea. Arghezi utilizeaza cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca "firida", "stihuri", din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelisti -Luca, Marcu, Ioan -pentru a sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete, dezamagire si deprimare ale poetului.
Oximoronul "flori de mucigai" transmite ideea complexa a imperfectiunilor vietii, a conditiilor vitrege la care este supusa fiinta umana, fapt care ii provoaca poetului aversiune, repulsie. Metaforele argheziene potenteaza starea de disperare a omului claustrat, a artistului care nu poate crea liber, fiind constrans sa-si reprime setea de comunicare. Neputinta creatoare a artistului este sugestiv relevata de metafora "cu puterile neajutate", desi poetul avea resurse spirituale profunde. Lumea inchisorii poarta in ea stigmatele raului care actioneaza negativ asupra naturii angelice a fiintei umane, toceste "unghia ingereasca", impiedicand-o astfel sa se exprime.
La noutatea limbajului arghezian s-a referit si Tudor Vianu, care afirma: "Renovarea liricii romanesti, smulgerea ei de pe caile unde o fixase marea influenta a poetului "Luceafarului", este consecinta cea mai importanta produsa de afirmarea lui Arghezi inca din al doilea deceniu al secolului nostru (XX-lea)".