Do ut des

Alintându-şi mustăcioara,
Trece fantele gătit:
Se cunoaşte de departe
Că iubeşte şi-i iubit.

Cine-a dat perdeaua-n lături?
I-a bătut în geam discret…
Junele suspină-n stradă
Şi păşeşte mai încet.

El se-ntoarce spre fereastră
Şi se uită visător.
Buza-i tremură de-o şoaptă,
Ochii i s-aprind de dor.

Ca o flacără deodată
Parcă-i lunecă pe piept…
I-a căzut de sus o floare,
Şi-un bilet: “Vino, te-aştept!”

Dă portiţa la o parte,
I se pare că-i în vis…
Mâna alba-a Afroditei
Grabnic uşa i-a deschis…

Ce mai vreţi să şiţi? Sunt singuri!
Junele-i cam sfiicios…
Două braţe moi şi grase
Îl înfăşur-amoros.

Afrodita-şi aminteşte
De străvechile plăceri,
Peste care aşternute-s
Şaptezeci de primăveri.


Do ut des (lat.) = “Îţi dau, ca să-mi dai”

­

Poezii, cu aceeași tematică, ale autorului :

­