Îngerul şi mironosiţele

Pe cine-l caută acuma în grădină
Cu vasele de mir umplute?
De lacrimi inima li-i plină...

Zoreşte ziua nouă. Îi răcoare,
Dar cerul se înseninează
În ciripituri cântătoare.

De ce Îl caută aicea pe Hristos?
De ce-au venit aici să-l plângă?
Pe piatră un înger luminos...

El şade-n haine albe, strălucite...
Vestind cereasca bucurie
Mironosiţelor scârbite:

„Hristos au înviat! Şi nu vă mai mâhniţi
Şi nu-L mai plângeţi ca pe mort,
Cătându-L între cei muriţi!

A iadului putere-i biruită,
Zadarnică i-i răutatea:
De-acuma lumea-i izbăvită.

Întunecimea în lumină piere,
Măria ei i s-a surpat
Şi fug vrăjmaşii în durere.

Grăbiţi-vă cu veşti de veselie
Şi spuneţi veştile-n Sion:
Hristos îi viu şi-n veci învie!"

Dorm florile. Grădina moartă tace,
Iar primprejur — albastre umbre,
Nisip, zori aurii — şi pace.

Aprilie 1912