Preot militar Alexei Mateevici, este autorul poeziei ”Limba noastră”, odă adusă limbii române, actualul Imn de Stat al Republicii Moldova.
Alexei (Alexie) Mateevici (Mateescu Alecu) (n. 27 martie 1888, Căinari, Căuşeni – d. 24 august 1917, Chișinău) a decedat la numai 29 de ani, dar a rămas în istoria literaturii române drept unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia.
”Dacă ar fi trăit, ar fi fost un mare poet. Numai Eminescu a mai ştiut să scoată atâta mireasmă din ritmurile poporane”, scria George Călinescu, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”.
Alexie Mateevici este preotul-poet, care a cîntat cu dăruire totală necazurile şi năzuinţele moldovenilor, a elogiat limba română. S-a născut în familia preotului Mihail Mateevici, originar de prin părţile Sorocii, şi a Nadejdei (1863-1930), fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşani.
Alexie învaţă la şcoala primară din Zaim, unde părinţii se mută cu traiul. Aici savurează minunatele colinde şi hăituri, poveşti şi balade, auzite de la părinţii şi de la ţăranii din sat. În 1897 e dat la şcoala teologică din Chișinău, pe care o absolveşte (conform adeverinţei de absolvire) în 1902, „cu privilegii”. Îşi continuă studiile la seminarul teologic, unde se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plamadeală, coleg la seminar. Tatăl lui Alexie Mateevici decedează la 43 de ani.
În 1907, în primele numere ale ziarului „Basarabia” (din 1907) publică poeziile „Ţăranii”, „Eu cînt”, „Ţara” , precum şi articolele „Sfîntul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” şi „Din cîntecele poporane ale Basarabiei”.
Devenit student la Academia teologică din Kiev, pe care o absolvește în 1914, „Mateevici trăia ca într-o beţie a cititului”.Traducerile sale din literatura rusă clasică de asemenea sunt o școală serioasă pentru poet. Studierea profundă a literaturii înaintașilor, a trecutului istoric şi cultural al poporului său se întrevede în studiile şi articolele publicate în „Kişineovskie eparhialinîe vedomosti”: „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi dezvoltării istorice a limbii moldoveneşti”, „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni”, „Bocetele funerare moldoveneşti”, „Schiţă a traducerilor moldoveneşti religioase şi de trai”. În revista „Luminatorul” tipărește studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni”.
În 1914 se căsătoreşte cu Teodora Borisovna Novitschi şi se repatriază la Chișinău. Un timp predă limba greacă la seminarul unde învăţase.
Este preocupat de viitorul meleagului natal, de vestigiile trecutului, se află în tumultul vieţii, ţine o cuvîntare în faţa absolvenţilor seminarului din Chișinău, vizitează străvechea biserică din Căuşeni, despre care spune că e „uimitor de bine păstrată”.
În prima jumătate a anului 1917 scrie poeziile: „Văd prăbuşirea”, „Cîntec de leagăn”, „Basarabenilor”, „Frunza nucului”, „Unora” etc. La 17 iulie scrie fermecătorul poem ”Limba noastră”, o excelentă odă închinată limbii moldoveneşti. La 13 august (stil vechi), bolnav de tifos exantematic, moare la spitalul nr.1 din Chișinău şi e înhumat la cimitirul central de pe strada Armenească.
În anul 1934 pe mormântul lui a fost ridicat un bust creat de sculptorul Alexandru Plămădeală, pe care-l cunoştea din 1910.
Moştenirea literară a lui Mateevici a fost editată în 2 volume în anul 1993.
Casa-muzeu a scriitorului și poetului Alexei Mateevici este situată în satul Zaim, Căușeni. A fost fondată în 1988, de centenarul nașterii poetului. Clădirea în care se află muzeul a fost construită de tatăl poetului, preotul Mihail Mateevici. În 1990, în curtea muzeului a fost ridicat un monument. În fiecare an, în perioada 16-30 martie, în satul Zaim se desfășoară „Zilele Naționale Mateevici", iar pe parcursul anului se organizează concursuri literare și conferințe științifice.
Alexei Mateevici s-a stins din viaţă din cauza tifosului exantematic, la Spitalul nr.1 din Chișinău, pe data de 13 august, stil vechi, a anului 1917.
Cu o lună înainte de a deceda şi cu o săptămână înainte de a scrie poezia ”Limba noastră” (17 iulie 1917), Alexie Mateevici le-a adresat românilor basarabeni un poem-testament:
Basarabenilor de Alexie Mateevici
Mărăşeşti, 10 iulie 1917
Să ştiţi: de nu veţi ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea făr’ de noroc.
Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Şi din nădejdi şi zbuciumări,
Din năzuinţi şi frământări
El trebui facla să-şi aprindă
Şi-n el pe toţi să vă cuprindă.
Şi-n ţara voastră va purcede
Pe drum de spini şi chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Şi duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.
El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viţă — sânge
Le va sorbi şi nu-ţi mai plânge,
C-atunci sorbiţii stropi vor arde
Din ţară toată vrăjmăşia,
Clevetitori, duşmani de moarte,
Şi cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăţia
Şi lepăda-vor viclenia.
Şi toţi veţi fi un gând ş-un nume
Şi înfrăţiţi veţi făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va şti să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.
Dar ştiţi: de nu veţi ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea fără noroc.