De-acum, tuşind, a şi murit o fată,
Un palid visător s-a împuşcat;
E toamnă şi de-acuma s-a-nnoptat...
-Tu ce mai faci, iubita mea uitată ?
Într-o grădină publică, tăcută,
Pe un nebun l-am auzit răcnind,
Iar frunzele cu droaia se desprind;
E vânt şi-orice speranţă e pierdută.
Prin târgu-nvăluit de sărăcie
Am întâlnit un popă, un soldat...
De-acum pe cărţi voi adormit uitat,
Pierdut într-o provincie pustie.
De-acum , au şi pornit pe lumea eronată
Ecouri de revoltă şi de jale;
Tot mai citeşti probleme sociale...
Sau, ce mai scrii, iubita mea uitată ?
Plumb de toamnă
- Detalii
- Categorie: Bacovia - Toate poeziile