Vânt străin

Vîntul nostru mic mă cruță,
Merge-ncet după căruță,
Mînă boii grei la pas
Și dejugă la popas.
Suflă-n foc și în ceaun,
E copilul nostru bun.

Vîntul cel adevărat
E străin și-nvierşunat.
Ca o bucată de apă,
N-are loc în ce să-ncapă,
Nici pe piscuri, nici în groapă,
N-are de ajuns pămînt,
Cîmpul meu îi este strîmt.

Pustnic și întărîtat,
Plugul și l-a-ngenuncheat.
Rupe, scurmă și sfărîmă,
Umple cerul de țărînă.

Își mînă cu miile,
Negre, hergheliile,
Răscolește mările,
Le varsă căldările ...
Ia-n vîrteje turmele
Și le pierde urmele,
În spinare, să răstoarne
Taurii izbiţi, în coarne,
Pune zările pe fugă,
Prinde munții și-i înjugă,
Cu pădurile gălbui
Alergînd în hora lui,
Năvală de ropote,
Gloate-adînci de clopote.

Vîntului, noi, venetic,
Nu-i putem, cînta nimic.