Ora confuză

Nu aș voi nici să mă plîng și nici să gem,
N-aș mai voi acum nici să blestem,
Nici dușmănia făr-asemănare
Nu mă mai tulbură și doare.
Nu mi-e mînie, nu mi-e deznădejde,
Cu alte umbre ceasul se-nnădeşte,
Nelămurit; șoptit a rugăciune,
Și nu pot ști nimic din ce-am a spune
Și nu am cui, căci nu-nțelege nime
Cum nici eu nu-nţeleg ce e cu mine.
Te iau duhovnic, suflete,-n tăcere
Ești tu măcar, sau sufăr de-o părere ?
Ca să te am eu, bobule de rouă,
M-am împărțit ca ziua, pe din două,
Și m-am gîndit că partea pămîntească
Celeialalte poate să se spovedească.
Dar ce să-ți spui ? Că n-am nimic de spus.
O ceață mă pătrunde, pare că de sus,
Și alta vine nu știu de unde a venit,
Parc-aș trăi și parc-aș fi murit,
Parcă aș fi și parcă aș fi fost,
Parcă-s pribeag și fără adăpost.
Un pai, o pleavă, un scaiete,
O ușa fără de părete
Sau o fereastră-n gol.
Nu pot nici să mă culc , nici să mă scol
Și mă trezesc cu cineva umblînd,
Și zic că poate-ar fi un gînd,
Dar gîndul mi-e și el nedeslușit,
De cine a intrat, de cine a ieșit
Din camerele mele, călcate pe furiș
Fără păreți și-acoperiș.
Mi-e frică de ceva. Pe-aci, pe undeva,
Se tot petrece, tot cîte ceva,
Taine ursuze, chipuri de secunde.
Nimicul se-mpletește și se -ascunde.
De cînd mă știu și m-am simțit mă-mbie
O viață petrecută-n agonie
Un început fără sfîrșit știut
Și un sfîrșit mereu fără-nceput.

Arghezi Tudor >> BIOGRAFIE

Arghezi >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)